"Am semnat contractul de lucrări pentru amenajarea la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă a unei secţii de cardiologie intervenţională, astfel încât procedurile de urgenţă necesare în caz de infarct miocardic să fie făcute la Galaţi, iar bolnavii să nu mai fie trimişi cu elicopterul SMURD sau cu ambulanţa în alte centre medicale din ţară. Este o investiţie care salvează vieţi, pentru că în cazul unui infarct miocardic medicii trebuie să intervină cât mai repede. Secţia va fi dotată cu toată aparatura medicală de care au nevoie medicii pentru a monta stenturi, a face implanturi de stimulatoare cardiace sau pentru efectua coronarografii. Valoarea totală a investiţiei este de aproape 8.3 milioane de lei, bani din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi", transmite Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Potrivit reprezentanților CJ, cel mai mare spital din Galați și din regiune va avea secție de cardiologie intervenţională. Astfel, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galați, vor fi montate stenturi și se vor realiza implanturi de stimulatoare cardiace şi coronarografii.
Investiția de peste 1,7 milioane de euro este făcută din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean Galaţi.