Mirabela Chirita

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a lansat campania de conștientizare „O clipă, o viață!”, un demers destinat educării publicului cu privire la pericolele traversării neautorizate a căii ferate și pătrunderii în zona de siguranță feroviară. Inițiativa face parte din programul permanent al companiei pentru prevenirea accidentelor și promovarea siguranței pe infrastructura feroviară.

Traversarea prin locuri neautorizate rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor grave. De la începutul anului 2025 și până în prezent, pe rețeaua administrată de CFR au fost înregistrate 64 de accidente rezultate din astfel de gesturi, unele cu consecințe tragice pentru persoane și familiile lor. Compania atrage atenția că trenurile circulă cu viteze mari, iar distanța de frânare este considerabilă, făcând imposibilă oprirea imediată în fața persoanelor surprinse pe șine.
Campania „O clipă, o viață!” are ca obiective principale informarea, educarea și responsabilizarea publicului, pentru a preveni accidentele și a sublinia importanța respectării regulilor de siguranță feroviară. Materialele campaniei includ postere și afișe în principalele stații și gări, mesaje audio difuzate în stații și haltele de pe întreaga rețea feroviară, precum și promovare online prin site-ul oficial www.cfr.ro.

Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean Galați a fost dotat cu o stație ORL ultramodernă, menită să asigure diagnostic și tratament complet pentru afecțiunile urechii, nasului și gâtului.

Noua unitate reunește într-un singur loc toate echipamentele necesare pentru examinări și intervenții medicale, facilitând munca medicilor și oferind pacienților condiții de tratament la standarde ridicate. Printre dotările principale se numără: microscop ORL mobil, unitate completă de endoscopie cu camere HD și iluminare LED, instrumente de microchirurgie și sisteme de aspirație, irigare și suflare.

Investiția, de aproximativ 4 milioane de lei, realizată de Consiliul Județean Galați, face parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a Ambulatoriului de Specialitate, cu scopul de a aduce servicii medicale performante aproape de pacienți, fără a fi nevoie de deplasări în alte centre.

Președintele CJ Galați, Costel Fotea, a declarat că această dotare „reprezintă un pas important pentru creșterea calității actului medical și pentru confortul pacienților din Galați”.

Unitatea Medico-Socială Gănești a fost inaugurată marți, 23 septembrie, după finalizarea lucrărilor de modernizare a Pavilionului Central, Pavilionului I și Pavilionului II. Investiția, în valoare de 10 milioane de lei, a fost realizată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) de către Consiliul Județean Galați.

„Acest proiect a fost realizat în primul rând cu gândul la cei peste 120 de pacienți cu afecțiuni psihice grave internați aici. Mulți dintre ei au fost, din păcate, abandonați de familie. Sunt oameni din toate categoriile de vârstă – de la 23 ani până la 70 de ani – unii internați de câțiva ani, alții chiar de peste patru decenii. Pentru ei, UMS Gănești înseamnă „acasă”, iar personalul care îi îngrijește reprezintă singura familie adevărată”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Cele trei pavilioane, cu o suprafață desfășurată de 1.047 mp, construite în urmă cu mai bine de 100 de ani, au fost modernizate din temelii: s-au refăcut fundațiile și structurile de rezistență, clădirile au fost reabilitate termic, toate instalațiile au fost înlocuite, iar dotările includ acum cele mai eficiente sisteme de climatizare, iluminat și panouri fotovoltaice pentru producerea energiei. În urma procesului de modernizare au fost instalate inclusiv sisteme de management energetic integrat și sisteme automatizate de control ce vor face posibilă economia de energie. La nivelul tuturor sistemelor tehnice ale clădirilor, se estimează o reducere cu aproximativ 80 la sută a consumurilor de energie și cu 90 la sută a emisiilor de carbon, comparativ cu starea de dinainte de renovare.

Nu în ultimul rând, spațiile interioare din cele trei pavilioane au fost recompartimentate, cu saloane de câte două paturi, mai multe grupuri sanitare și cabine de duș, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, materialele folosite în spațiile interioare sunt unele mult mai ușor de întreținut și igienizat, special concepute pentru spațiile spitalicești. Pavilioanele reabilitate au fost echipate și cu mobilier medical nou – paturi, mese, saltele – pentru a asigura pacienților condiții la cele mai înalte standarde.

Acest proiect se adaugă celui din 2020, când la Gănești a fost ridicat un spital nou, în urma unei investiții de 14 milioane de lei din bugetul propriu al Consiliului Județean.

Opoziția a criticat noua lege a pensiilor adoptată de Camera Deputaților. Este o minciună cap-coadă, a spus liderul USR Cătălin Drulă.

USR susține că „nu a girat prin vot minciuna pe care PSD și PNL o aruncă, din nou, în prag electoral pensionarilor din România”. În schimb, USR susține „creșterea pensiilor și dorește un sistem de pensii echitabil, dar nu a votat o minciună, în urma căreia România va fi aruncată într-un haos bugetar și toți cetățenii, inclusiv pensionarii, o vor duce mai rău decât astăzi”.

„Legea votată astăzi este o minciună cap-coadă, pentru că asta s-au obișnuit să facă: să-i mintă pe pensionari și să-i folosească în scop electoral ca o masă de manevră. De 30 de ani tratează pensionarii cu lipsă de respect. Bineînțeles, pensiile trebuie să fie la un nivel decent, dar pentru asta, în primul rând, trebuie o reducere a jafului de la stat, a cheltuielilor inutile, o reducere a pensiilor speciale. Mai trebuie ceva, fără de care niciun stat din lumea asta nu poate să crească veniturile cetățenilor: creștere economică”, declară Cătălin Drulă, președintele USR.

Noua lege a pensiilor trebuia, conform jaloanelor din PNRR, să intre în vigoare la 31 martie 2023. Pentru că PSD și PNL au făcut praf bugetul țării au amânat intrarea ei în vigoare pentru 1 septembrie 2024, iar acum îi mint pe pensionari că au bani pentru a le acorda majorările promise, mai susține liderul USR.

„Legea votată a avut un raport de circa 300 de pagini și creează tot atâtea nedreptăți. Părinții noștri au dat statului un sfert din cât au câștigat în fiecare lună, timp de 30-35 de ani, cu speranța – că încredere nu cred că mai are cineva – că statul se va comporta corect cu ei când vine vremea pensiei. La fel fac astăzi toți angajații. Legea PSD-PNL votată astăzi, la care USR s-a opus, creează o nouă serie de nedreptăți, pentru ambulanțieri, pentru pompieri civili, pentru cei care salvează vieți pe munți, pentru tații văduvi și exemplele pot continua”, precizează deputata USR Oana Țoiu.
Proiectul a fost aprobat de deputați cu 192 de voturi „pentru”.

Ministrul Muncii, a fost amendată cu 500 de lei după ce a fost surprinsă într-o fotografiei nepurtând mască. Parlamentarul se afla la o acțiune de împădurire. Poliția Sibiu a amendat aproape toate persoanele implicate în eveniment. 

„În urma apariției în mediul on-line a unor imagini în care sunt înfățișate mai multe persoane care nu poartă masca de protecție în timp ce se află în bena unui autovehicul, polițiștii sibieni s-au sesizat din oficiu, iar în urma verificărilor efectuate au fost identificate 6 persoane de sex feminin, care au fost sancționate contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020.

Polițiștii au reținut că la data de 27 martie 2021, aflându-se în bena unui autoturism, respectivele persoane nu au purtat masca de protecție individuală, nerespectând astfel măsurile de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor în contextul stării de alertă instituită la nivel național pe linia prevenirii răspândirii virusului SARS CoV-2, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 lei in conformitate cu art. 65 lit. h din Legea 55/2020”, se arată într-un comunicat al Poliției Sibiu.

În fotografiile menționate, Raluca Turcan apare alături de alte șase femei și un copil. Toți se află în bena unei camionete. Aceștia mergeau să planteze copaci.

Chiar ministrul Muncii a cerut să fie amendat după ce pozele au ajuns în spațiul public.

(sursa foto: RFI Romania)

România a depășit miercuri pragul de două milioane de persoane vaccinate. Anunțul vine la doar trei luni de la începerea campaniei de vaccinare. 

Până acum au fost vaccinați cu ambele doze peste 1 milion de români, iar în total au fost administrate până acum peste 3 milioane de doze.

„În această dimineață, la ora 10.00, am depășit pragul de 2.000.000 de persoane vaccinate împotriva COVID-19”, a transmis CNCAV.

Din 27 decembrie 2020 și până miercuri, în România au fost administrate 3.050.742 de doze de vaccin.

(sursa foto: iStock.com)

Potrivit Jandarmeriei Române, după protestele organizate azi-noapte în 24 de orașe din țară, au fost date peste 200 de sancțiuni, în valoare de aproape 100.000 de lei. Printre orașele în care s-a protestat se numără București, Cluj, Constanța, Timișoara, Galați și Brăila.  

În 7 dintre cele 24 de localități în care au avut loc manifestații publice s-a depășit numărul maxim de participanți prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane.

„Permanent, pe timpul desfășurării acestor manifestații, echipele de dialog ale Jandarmeriei au adus la cunoștința participanților prevederile legale în vigoare, precum și consecințele legale ale nerespectării acestora. La nicio manifestație, nu au fost înregistrate incidente de natură să tulbure ordinea publică”, potrivit unui comunicat de presă.

Totodată Jandarmeria a mai declarat că: „Vom analiza imaginile operative pentru identificarea și sancționarea tuturor persoanelor care au încălcat legea”.

Numărul maxim permis pentru participarea la adunări publice declarate este de 100 de persoane, în timpul stării de alertă.

(sursa foto: iStock.com)

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.439 de cazuri noi de infectări cu COVID. La ATI numărul pacienților în stare gravă a crescut la 1.386.

De la începutul pandemiei și până astăzi, 28 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 936.618 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 837.060 de pacienți au fost declarați vindecați.

Cazurile depistate în ultimele 24 de ore nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 23.114 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

(sursa foto: pexels.com) 

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, e vorbit joi seară, despre cum trebuie să procedeze oamenii pentru a face cumpărături în zilele în care magazinele se închid la ora 18.00 iar restricțiile de circulație intră în vigoare la ora 20.00.

Declarațiile au fost făcute după ședința de Guvern în care au fost decise noile restricții la nivel național.

„Am să vă spun sfatul pe care îl dau. În primul rând, am menționat să fie și un ordin al ministrului sănătății și al ministerelor de resort, probabil Ministerul Economiei, care vor stabili inclusiv care sunt regulile, numărul de persoane în magazin și în spațiul respectiv și cum se va controla acest lucru.

Sunt convins că vor fi multe discuții aici, când ai ajuns la faza la care la ora 18.00 se închide magazinul și la ora 20.00 trebuie să fii acasă, înseamnă că ești în faza în care agenții economici trebuie să se gândească la telemuncă, trebuie să se gândească la decalarea programului de muncă”, a menționat Raed ArafaS

Secretatul de stat a ținut să puncteze și faptul că nu toată lumea trebuie să meargă la cumpărături cu cinci minute înainte ca acestea să se închidă. Soluția e că ar trebui aleasă o zi în care să se aprovizioneze cu alimente.

„Asta nu înseamnă că noi muncim normal până la ora 18.00, după care toată lumea este la magazin. Înseamnă că trebuie să ne adaptăm, acest program trebuie să ne trimită către o adaptare la locul de muncă pentru a reduce contactul și acolo. Regulile sunt prevăzute, trebuie doar respectate. Dacă faci acest lucru, poți să găsești și momentul în care te duci la magazin nu neapărat la ora 17.55, poți să desemnezi ziua în care te duci, că nu vei merge în fiecare zi”, a precizat Raed Arafat.

Pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu coronavirus, magazinele vor fi închise de la ora 18:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mia de locuitori, iar acolo unde incidența este mai mare de 7,5 cazuri la mie, măsura se va aplică pe tot parcursul săptămânii.

(sursa foto: pexels.com) 

Peste 6.000 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore. Numărul testelor efectuate a depășit 40.000. 

Numărul deceselor (137), cât și cel al pacienților internați la ATI (1.351) rămân la valori ridicate.

De la începutul pandemiei și până astăzi, 24 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 913.143 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

819.799 de pacienți au fost declarați vindecați, în timp ce 22.579 de persoane au decedat.

 

(sursa foto: Profimedia Images)