Horia Tabacu

USR anunță că l-a chemat pe 4 noiembrie pe premierul Marcel Ciolacu în Parlament ca să explice ce a făcut în ultimul an de guvernare. De ce a mărit taxele și n-a tăiat din cheltuielile statului, vrea să afle USR

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a aprobat solicitarea USR ca premierul Marcel Ciolacu să vină la Ora prim-ministrului, pe 4 noiembrie, să explice, de la tribuna Parlamentului, „ce a făcut ca premier în ultimul an și cât a îndeplinit din promisiunile privind reforma aparatului bugetar și reducerea risipei de la bugetul de stat”.

„Sper ca Marcel Ciolacu să nu dea iar bir cu fugiții, cum a mai făcut și până acum. Și-a asumat răspunderea în Parlament pe un pachet de măsuri, s-a angajat că va crește taxe, dar taie din cheltuielile statului. De mărit taxe a mărit, de tăiat din cheltuielile aberante nu a tăiat! Să vină în Parlament să le explice oamenilor de ce una zice, alta face. Să ne explice cum stau lucrurile cu așa-zisa stabilitate: de mână cu PNL-ul lui Iohannis și Ciucă, Ciolacu crește taxele și împarte banii după bunul lui plac”, a declarat Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR.
La începutul actualei sesiuni parlamentare, USR a solicitat conducerii Camerei Deputaților chemarea premierului Marcel Ciolacu la „Ora prim-ministrului” în data de 7 octombrie, pentru ca acesta să explice care este stadiul reformei aparatului bugetar pe care s-a angajat să o demareze în urmă cu un an și ce economii a făcut, concret, la bugetul de stat, ce a reușit să pună în practică din ce a promis împreună cu PNL.

Cererea USR a fost aprobată, dar Marcel Ciolacu a refuzat să vină în Parlament și să explice ce anume din angajamentele luate în septembrie 2023 a pus în practică și cu ce efecte, a adăugat USR.
Solicitarea USR a fost reînnoită și aprobată pentru 4 noiembrie.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 251.976.684,43 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 224 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 17.306.087,37 de lei pentru 22 de obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 234.670.597,06 lei pentru 192 de proiecte.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora sunt publice și pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secțiunea Programe de Finanțare/Programe naționale finanțate din bugetul de stat/Programul Național de Dezvoltare Locală PNDL, rubrica Obiectivele de investiții, iar transferurile lunare sunt publicate în secțiunea Plăți.

Președintele Klaus Iohannis face miercuri, 23 octombrie 2024, o vizită oficială în Muntenegru, la invitația președintelui Jakov Milatović.

Vizita oficială a Președintelui României, prima la nivel de șef de stat de la stabilirea relațiilor diplomatice, marchează un moment de referință în plan bilateral și are loc în contextul unui dinamici deosebite, atât a dialogului politico-diplomatic, cât și a celui sectorial, anunță Administrația Prezidențială.

Președintele Klaus Iohannis va fi primit de președintele Jakov Milatović la reședința oficială din Cetinje. Consultările politice dintre cei doi președinți vor viza teme privind cooperarea politico-diplomatică și în domeniul apărării, sprijinul pentru parcursul european al Muntenegrului, principalele provocări de securitate în plan regional și global. În ceea ce privește ariile sectoriale de cooperare, vor fi abordate oportunitățile existente pentru creșterea investițiilor și a schimburilor comerciale, impulsionarea contactelor în domeniile energiei, turismului, agriculturii, afacerilor interne, cercetării, educației și culturii.

Ministrul român al apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut marți, o întrevedere cu Haluk Görgün, președintele Agenției pentru Industria de Apărare din Turcia. Întâlnirea s-a desfășurat la Istanbul.
Potrivit MApN, discuțiile au vizat consolidarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, punând accent pe parteneriatele industriale și pe transferul de tehnologii.

În cadrul întrevederii, ministrul Tîlvăr a evidențiat realizările recente în acest domeniu, inclusiv achiziția sistemelor Bayraktar TB2 și colaborarea cu compania de armament Otokar.
„Apreciem și sprijinim extinderea colaborării tehnologice și industriale între România și Turcia în domeniul apărării. Ne dorim să consolidăm aceste relații prin implementarea unor proiecte care să aducă beneficii ambelor țări”, a declarat Angel Tîlvăr.

Tot marți, ministrul apărării naționale a participat la cea de-a patra ediție a SAHA EXPO 2024, un eveniment dedicat promovării echipamentelor militare. Cu peste 1.200 de expozanți și 500 de delegații oficiale și comerciale, expoziția oferă oportunități semnificative de cooperare în domeniile apărării, maritim, aeronautic și spațial.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că viitorul Republicii Moldova este doar spre Vest. Declarația a fost făcută în contextul în care la referendumul pentru traseul european al țării tabăra pro-europeană s-a impus la limită.

Marcel Ciolacu a declarat că rezultatul „este o dovadă că trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a convinge și cetățenii din provincie și zonele rurale că viitorul Republicii Moldova este doar către Vest”.
El i-a felicitat pe moldoveni pentru opțiunea lor.

„Felicitări tuturor cetățenilor moldoveni care au rezistat în fața presiunilor incredibile ale Moscovei și au reușit să își ducă țara de partea bună a istoriei. Rezultatul pe muchie de cuțit de la referendumul pentru integrarea în Uniunea Europeană este o dovadă că trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a convinge și cetățenii din provincie și zonele rurale, unde Rusia are mai multă eficiență propagandistică, că viitorul Republicii Moldova este doar către Vest”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.

Premierul român a mai spus că „este obligatoriu” ca rezultatul să fie dublat de realegerea lui Sandu.
„Cu Maia Sandu președinte și cu un guvern pro-european va fi tot mai clar că flacăra rece a Rusiei se va stinge definitiv la Chișinău! România este total alături de Republica Moldova”, a precizat Marcel Ciolacu.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și-a manifestat îngrijorarea cu privire la interferențele de amploare fără precedent din partea Federației Ruse, consemnate în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional din 20 octombrie, organizate în Republica Moldova.

MAE consideră că ingerințele au avut scopul de a compromite integritatea procesului electoral și de a submina democrația, propagând teorii anti-democratice și anti-europene și influențând ilegal alegătorii.
În ciuda acestor provocări, rezultatul alegerilor, care o plasează pe președinta Maia Sandu în turul doi cu un scor solid, reflectă angajamentul puternic al cetățenilor Republicii Moldova față de viitorul european al țării, mai arată MAE.

Totodată, MAE a salutat organizarea alegerilor la standarde democratice ridicate de către autoritățile de la Chișinău și a subliniat necesitatea continuării sprijinului din partea comunității internaționale pentru consolidarea rezilienței Moldovei în fața acestor acțiuni destabilizatoare.

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj asistenților medicali din România. Devine esențial să investim continuu în forța de muncă din domeniul sănătății, a spus șeful statului.
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți un mesaj în cadrul evenimentului de celebrare a celei de-a 125-a aniversări a Consiliului Internațional al Asistenților Medicali (ICN).

„Traversăm o perioadă dificilă, marcată de conflicte și schimbări climatice, care pun o presiune tot mai mare asupra sistemelor de sănătate. Devine, de aceea, esențial să investim continuu în forța de muncă din domeniul sănătății”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a menționat intervențiile umanitare ale asistenților medicali români la nivel internațional.

„Traversăm o perioadă dificilă, marcată de conflicte și schimbări climatice, care pun o presiune tot mai mare asupra sistemelor de sănătate. Devine, de aceea, esențial să investim continuu în forța de muncă din domeniul sănătății. Trebuie să ne asigurăm că asistenții medicali beneficiază de condiții adecvate, educație medicală continuă și protecție a demnității lor profesionale. Devotamentul, empatia și pasiunea asistenților medicali sunt admirabile și depășesc cu mult chemarea datoriei. Însă, dincolo de această rezistență extraordinară, este esențial ca autoritățile să susțină activ dezvoltarea durabilă a acestei profesii, asigurând tot ce este necesar pentru acordarea de îngrijiri de cea mai bună calitate. Este responsabilitatea noastră să onorăm aceste eforturi și să sprijinim transformarea sistemului de sănătate, pentru a le oferi profesioniștilor din acest domeniu ajutorul de care au nevoie”, a adăugat președintele.

Premieră la Ministerul Energiei. Au fost semnate primele contracte PNRR pentru dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice în baterii. De asemenea, apare prima investiție românească în producția de panouri fotovoltaice.

Ministrul Energiei a semnat două contracte de finanțare prin Investiția 4.3 și un contract prin Investiția 4.2 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ce vizează dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice și promovarea investițiilor în lanțul valoric al celulelor și panourilor fotovoltaice.

„În această vară, am văzut toți cât de importante și necesare sunt investițiile în capacitățile de stocare a energiei electrice. Pe lângă rolul în echilibrarea sistemului, capacitățile de stocare ne permit să putem beneficia energia ieftină și verde produsă de parcurile solare și eoliene și atunci când nu bate soarele sau nu bate vântul. Astfel vom avea o energie mai sigură și mai ieftină. Astăzi am semnat primele două contracte din apelul lansat ca parte a PNRR - investiția 4.3. În plus, trebuie să reducem dependența de importurile de panouri fotovoltaice din țările din afara UE, de aceea sprijinim cu bani nerambursabili investițiile românești în producția celulelor și panourilor fotovoltaice. Am semnat tot astăzi primul contract, care va sprijini construcția unei fabrici de panouri fotovoltaice, de la zero, la Sfântu Gheorghe”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Consiliul Județean Galați a premiat 89 de elevi din mediul rural care, la admiterea la liceu din această vară, au obținut rezultate remarcabile.

Fiecare elev care a absolvit ciclul gimnazial în unitățile de învățământ din mediul rural și a obținut anul acesta media peste 9,00 la admitere, inclusiv în învățământul vocațional, a fost premiat cu suma de 1.500 de lei.

„Este o adevărată bucurie și o mare onoare să continuăm această frumoasă tradiție de a premia excelența în educație. Anul acesta, 89 de elevi din mediul rural au dovedit că, prin muncă, determinare și ambiție, pot depăși orice barieră și pot ajunge la cele mai bune licee din județul Galați și nu numai. Sunt mândru de acești tineri extraordinari, care ne arată că educația este drumul sigur spre un viitor mai bun. Le doresc din tot sufletul mult succes în tot ceea ce vor face. Felicit, de asemenea, părinții și profesorii lor, cei care i-au îndrumat și susținut necondiționat” a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Cei 89 de elevi premiați provin din comunele: Cosmești, Ivești, Liești, Grivița, Schela, Matca, Ghidigeni, Vânători, Slobozia Conachi, Frumușița, Șendreni, Umbrărești, Barcea, Drăgănești, Cudalbi, Corod, Munteni, Fundeni, Pechea, Tudor Vladimirescu, Valea Mărului, Fârțănești, Independența, Țepu, Braniștea, Cerțești, Bălășești, Piscu, Măstăcani și Tulucești.

Cea mai mare medie, respectiv 9,87, a fost obținută de doi elevi care au absolvit școlile gimnaziale din Furcenii Noi (comuna Cosmești) și Bucești (comuna Ivești), fiind admiși la Colegiul Național "Spiru Haret" Tecuci și Colegiul Național "Vasile Alecsandri" Galați.

Un europarlamentar român solicită accelerarea aderării la UE a Republicii Moldovei în urma referendumului de duminică. Este vorba despre Siegfried Mureșan care considerat că rezultatul reprezintă o victorie a oamenilor.

Mesajul a fost trimis luni după publicare rezultatelor parțiale ale referendumului.
„Rezultatul alegerilor este o victorie a oamenilor din Republica Moldova. Este o victorie împotriva Federației Ruse care a mobilizat resurse fără precedent în încercarea de a influența rezultatul alegerilor democratice și al referendumului. Rezultatul strâns al referendumului nu înseamnă că Moldova este divizată, ci înseamnă că, în ciuda propagandei și a implicării masive a Federației Ruse, oamenii au găsit puterea de a alege Europa”, a transmis Siegfried Mureșan.

Liberalul și justifică poziția prin faptul că, în ultimii patru ani, Republica Moldova a reușit progrese remarcabile în implementarea reformelor.

„Președinta Maia Sandu, alături de conducerea proeuropeană și de oamenii din Republica Moldova au susținut parcursul european al țării, au gestionat efectele invaziei Rusiei în Ucraina și au garantat siguranța la granița Uniunii Europene. Integrarea europeană a Republicii Moldova va continua după rezultatul pozitiv al referendumului. Acest rezultat pozitiv va determina Europa să crească și mai mult sprijinul pentru modernizarea țării, pentru îmbunătățirea nivelului de trai al oamenilor și pregătirea Republicii Moldova de aderarea la UE. Ca președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, mă voi asigura că Uniunea Europeană ține cont de voința oamenilor exprimată la referendum și că oferim tot sprijinul necesar în procesul de aderare”, a adăugat Mureșan.

Liberalul este negociator-șef al Parlamentului European privind Planul de Creștere de 1,8 miliarde de euro pentru Republica Moldova.