Horia Tabacu

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunță că a susținut crearea Garanției Europene pentru Copii și alocarea de fonduri europene suplimentare pentru tineri. Drepturile tuturor copiilor trebuie respectate, a explicat Negrescu.

Potrivit europarlamentarului „fiecare copil care trăiește în Uniunea Europeană are dreptul la o viață decentă, la acces la educație și la servicii de sănătate de calitate, și la valorificare întregului său potențial.”
„În acest sens, am susținut și am promovat propunerea Party of European Socialists pentru crearea Garanției Europene pentru Copii și alocarea de fonduri europene suplimentare pentru generația tânără. Însă Uniunea Europeană trebuie să dezvolte o strategie integrată care să asigure resurse predictibile, inclusiv pe termen lung, pentru copii și sectorul care se ocupă de protejarea și dezvoltarea tinerilor”, a transmis Victor Negrescu.
Demersul a fost explicat în cadrul conferinței organizate de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil și în prezența ambasadorilor Republicii Moldovei și Ucrainei la București.

Guvernul României a aprobat scoaterea la concurs a peste 7600 de posturi vacante sau temporar vacante din sectorul de sănătate și asistență socială. Decizia a fost luată în urma a două memorandumuri propuse de către Ministerul Sănătății și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Peste 3000 de posturi se găsesc în unitățile subordonate Ministerului Sănătății, restul fiind în unitățile sanitare din subordinea autorităților locale.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății a subliniat că „s-au aprobat toate posturile de medic care au fost solicitate de către unitățile sanitare, indiferent dacă acestea sunt în subordinea Ministerului Sănătății sau a autorităților locale, în total peste 2.500 de posturi”. Mai mult, în cadrul Memorandumului propus de Ministerul Sănătății, peste 365 posturi din cele aprobate pentru scoaterea la concurs sunt în cadrul serviciilor de ambulanță, având în vedere importanța pe care o reprezintă medicina de urgență pentru minister și ținând cont de intervențiile care trebuie realizate în această perioadă la diverse solicitări.

De asemenea, jumătate din posturile de asistenți medicali solicitate de către unitățile sanitare au fost aprobate pentru scoaterea la concurs și 30% din alte categorii.
“Unitățile sanitare care au solicitat scoaterea posturilor la concurs să demareze imediat procedurile necesare. Rugămintea mea este să facă acest lucru cât mai repede.”, a declarat Rafila, ministrul Sănătății într-un briefing de presă.

Ministrul Sănătății a mai spus că, la nivelul Guvernului, vor continua discuțiile și, în funcție de gradul de ocupare al posturilor scoase la concurs și de necesități, vor putea fi inițiate și alte memorandumuri de aprobare pe parcursul acestui an.
De la 1 ianuarie, toate posturile care se vacantează în sistemul de sănătate pot fi scoase la concurs de către spitale, fără întocmirea memorandumurilor de aprobare.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță că a vizitat o fermă de porci construită cu finanțare nerambursabilă. Investim în industria agroalimentară românească, îi susținem pe ai noștri, a fost mesajul ministrului român.

Vizita a avut loc vineri.
„Investim în fermele de porci! Investim în industria agroalimentară românească și îi susținem pe ai noștri! Iar ferma Porccelino Grasso, din localitatea Baba Ana, din județul Prahova, pe care am vizitat-o astăzi, este un astfel de exemplu. La finalul investiției, capacitatea fermei de reproducție va fi de 3000 de scroafe, iar producția va fi de aproximativ 90.000 de purcei. Valoarea totala a proiectului, aflat în desfășurare, este de 16.410.000 euro, din care finanțare nerambursabilă avem 13.128.000 euro (80%)”, a declarat Florin Barbu.

Ministrul Agriculturii a mai arătat că societatea deține încă o fermă de îngrășare a porcilor în județul Vâlcea, cu o capacitare maximă de 36.000 de porci/serie.
„Îi felicit pe acești investitori care au tot sprijinul meu pentru că ei vor aduce pe mesele românilor carne de porc din fermele românești! Am promis că voi salva și dezvolta sectorul de porc din România și eu zic că suntem pe drumul cel bun”, a precizat Florin Barbu.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că i-a invitat pe fermieri, procesatori și retaileri la discuții pentru a găsi soluții. Demnitarul a mai spus că așteaptă lista de revendicări a protestatarilor până vineri.

Potrivit unui comunicat de presă, întâlnirea cu ministrul Florin Barbu va avea loc luni, 15 ianuarie. Participanții vor căuta măsuri de sprijin și soluții de finanțare pentru toate situațiile pe care le întâmpină cei din domeniul agricol.
„Sunt alături de fermierii noștri pentru a găsi cele mai bune soluții la toate problemele lor, avem programe de sprijin în derulare pentru majoritatea sectoarelor din agricultură, pentru a ne asigura astfel că vom avea producții de calitate”, a transmis Florin Barbu.
Ministrul a dezvăluit că nu a primit încă lista cu revendicări și a precizat că o așteaptă la minister până vineri, 12 ianuarie.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că a fost depusă o ofertă pentru două viaducte de pe Autostrada Transilvania. Este vorba despre cele două obiective care vor fi construite de o asociere română-turcă.

„A fost depusă o ofertă pentru construcția celor două viaducte necesare devierii traseului sectorului de autostradă Nădășelu - Mihăiești (parte a A3, Autostrada Transilvania). Asocierea de constructori români și turci are la dispoziție 1,114 miliarde de lei (fără TVA) și 27 de luni (9 luni- perioada de proiectare și 18 luni- execuția lucrărilor) pentru finalizarea contractului finanțat prin PNRR. Devierea traseului acestui sector de autostradă este realizată în baza unei Expertize Tehnice”, a explicat Sorin Grindeanu.

Ambele viaducte vor avea o lungime totală de peste 3 kilometri.
„Primul viaduct va fi construit între km 10+009 și km 12+000 va avea o lungime de 1,2 km și nu va afecta versantul care prezintă alunecări. Al doilea viaduct, care va fi construit între km 21+406 și km 24+890, va avea o lungime de aproximativ 2 km și va depăși în aval DN1F. Acest viaduct va traversa cursului Pârâului Topa Mică și se va racorda cu traseul Autostrăzii Transilvania în zona km 24+890”, a precizat ministrul Sorin Grindeanu.

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) anunță că a lansat competiția pentru instrumentul de finanţare „Proiect experimental demonstrativ (PED)”.

Proiectul are un buget de cel puțin 53.000.000 lei, fonduri din Planul Național de Cercetare Dezvoltare și Inovare (PNCDI IV), prin care se urmărește stimularea parteneriatului între organizaţiile de cercetare de drept public și antreprenori, în vederea aplicării rezultatelor cercetării în economia reală.

„Investim 53 de milioane de lei în proiecte avangardiste de inteligență artificială, biotehnologii, agritech sau tehnologii spațiale și aducem tot mai aproape tehnologiile viitorului. Românii sunt recunoscuți pe plan mondial pentru creativitatea și inteligența lor, iar competiția pe care o promovăm acum reprezintă un agregator al inovației, curajului și determinării. Vom da un suflu nou cercetării românești prin cel puțin 70 de proiecte, cu o finanțare de 750.000 de lei fiecare”, a declarat ministrul Cercetării, Bogdan Ivan.

Scopul competiției este finanțarea de proiecte ce vizează realizarea și testarea modelelor demonstrative pentru produse, tehnologii, metode, sisteme sau servicii noi sau care aduc îmbunătățiri substanțiale din domeniile naționale de specializare inteligentă, precum: economie digitală și tehnologii spațiale, materiale funcționale avansate; fabricație avansată; energie și mobilitate; bioeconomie; climă, energie, mediu și eco-tehnologii; sănătate – prevenție, diagnostic și tratament avansat, a explicat ministerull.

Termenul limită de transmitere a propunerilor de proiecte este 15 februarie, ora 16:00. Durata proiectelor trebuie să fie de minimum 12 luni și maximum 24 de luni. Depunerea proiectelor se face într-o singură etapă, folosind platforma de depunere online https://uefiscdi-direct.ro.
Fiecare propunere de proiect trebuie să fie depusă de o organizație de cercetare de drept public sau privat, împreună cu o întreprindere care derulează activități de cercetare-dezvoltare.
Competiția PED se desfășoară pe întreaga perioadă de implementare a Planului Național de Cercetare Dezvoltare și Inovare (PNCDI IV), cu aprobare anuală a MCID.

Finanțarea de la bugetul de stat acordată pentru un proiect este de maximum 750.000 lei, cu respectarea schemei de ajutor de stat aprobată în acest sens. Finanțarea de la bugetul de stat alocată partenerului nu poate depăși valoarea de la bugetul de stat alocată coordonatorului propunerii de proiect.
Proiectele sunt evaluate de experți recunoscuți pe plan internațional. Fiecare propunere de proiect declarată eligibilă este evaluată online, în mod independent, de trei experți evaluatori. Experții evaluatori trebuie să fie doctori în științe cu experiență demonstrată prin articole științifice, brevete sau proiecte de cercetare industrială și dezvoltare experimentală. Evaluările au caracter anonim, asigurându-se confidențialitatea experților evaluatori, a precizat Ministerul Cercetării.

Zeci de mii de bucureșteni din Sectoarele 1 și Sectorul 2 stau în frig. Asta din cauza unei avarii majore semnalate la Magistrala Grivița.

Primăria Generală nu a accesat fondurile europene destinate acestui tronson, avertizează Sebastian Burduja, ministrul Energiei,

„La nivelul Bucureștiului ne-a fost semnalată o avarie majoră la Magistrala Grivița, avarie care va afecta atât locuitorii Sectorului 1, cât și o parte a locuitorilor Sectorului 2. Mai mult, am fost nevoiți să oprim forțat CET Grozăvești, pentru ca nu are cum să mai livreze agentul termic. Oprirea forțată a unui CET de asemenea dimensiuni în condiții de ger crește pericolul de îngheț în instalații cu potențiale consecințe dezastruoase asupra echipamentelor care se pot efectiv „sparge”. Echipele de la ELCEN au luat deja măsuri rapide pentru a preveni o situație de îngheț. Oprirea forțată a centralei înseamnă și reducerea producției, cu impact asupra situației economico-financiare a societății”, a declarat Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei consideră că Primăria putea să preîntâmpine problema prin accesarea unor fonduri europene.
„Tronsonul de rețea făcea parte din obiectivul numărul 7 al proiectului de reabilitare pe fonduri europene prin POIM 2014-2023. Au fost disponibili peste 200 de milioane de euro din fonduri europene, încă din 2020, finanțare care putea fi accesată până la finalul anului trecut. Întârzierea lucrărilor de reabilitare din mandatele Firea și Dan își face simțite efectele. Din cauza indolenței și a nepăsării Primăriei Generale, zeci de mii de bucureșteni din peste 1000 de blocuri stau astăzi în frig și fără apă caldă,” mai transmite Sebastian Burduja.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, anunță că anul trecut peste o mie de persoane private de libertate au fost preluate de la punctele de trecere a frontierei.

Asta înseamnă că aproape 8% din totalul deținuților din România reprezintă persoane preluate de la punctele de trecere a frontierei
„Avem un prim bilanț pe anul 2023! 1004 persoane private de libertate au fost preluate, în total, de la punctele de trecere a frontierei. Mă refer aici la 735 de fugari și 269 de deținuți transferați. La 1 ianuarie 2024, în sistemul penitenciar din România, erau private de libertate 1893 de persoane preluate de la punctele de trecere a frontierei”, a transmis Gorghiu.

În prezent, se lucrează la înăsprirea condițiilor care îi vizează pe fugari.

„Este important să nu mai existe portițe pentru ca aceste persoane să fugă din România pentru a se sustrage de la răspunderea în fața legii. Blocarea fenomenului fugarilor va fi o prioritate strategică pentru 2024. Susținem toate măsurile necesare pentru ca sistemul de monitorizare prin brățările electronice să fie extins pentru monitorizarea persoanelor inculpate de săvârșirea unor infracțiuni (pentru care este dispusă una dintre măsurile control judiciar, control judiciar pe cauțiune sau arest la domiciliu)”, a adăugat Alina Gorghiu.

Autoritățile vor să modifice legea astfel încât costul mutării persoanelor private de libertate din străinătate în țară să fie suportat de acestea.
„Un proiect legislativ care va descuraja fenomenul va fi cel potrivit căruia persoana predată va suporta costurile readucerii în țară. Nu este corect ca acest efort financiar, multiplicat numai în anul 2023 la peste 1000 de cazuri, să revină contribuabililor onești! Fenomenul fugarilor va fi stopat! Între timp, continuăm toate demersurile pentru ca cei aflați deja în străinătate sa ajungă în unitățile Administrației Naționale a Penitenciarelor!”, a precizat ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

Ministerul Educației organizează consultare publică despre examenele de absolvire și admiterea în învățământul superior.
Consultarea se face online.

Am pus în consultare publică: proiectul de Ordin pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în învățământul superior în ciclurile de studii universitare de scurtă durată, de licență, de master și de doctorat și proiectul de Ordin pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire, licență/diplomă și disertație”, a anunțat Ministerul Educației.

Ministerul a prezentat și noutățile propuse.
„Ca elemente de noutate, am reglementat atât modul de organizare al procesului de admitere, cât și modul de organizare și desfășurare a examenelor de finalizare a studiilor pentru: programele de studii universitare de scurtă durată, programele de studii universitare integrate și învățământul superior dual”, a mai anunțat ministerul.
De asemenea, instituțiile de învățământ superior de stat acordă cel puțin 25 de locuri bugetate, la programele de studii universitare de licență și de masterat, absolvenților cu diplomă de bacalaureat proveniți din rândul: minorităților naționale, pentru programele de studii care nu există în învățământul superior de stat în limba minorității respective; sistemului de protecție socială; persoanelor cu dizabilități.

Ministrul Bogdan Ivan a semnat cu omologul ucrainean, Mykhailo Fedorov, Acordul privind dezvoltarea comunicațiilor electronice. Este vorba despre un acord între România și Ucraina pentru digitalizare și protecție cibernetică.
 Bogdan Ivan, ministrul român al Cercetării, Inovării și Digitalizării și Mykhailo Fedorov, ministrul Transformării Digitale din Ucraina au semnat acordul care urmărește dezvoltarea relațiilor puternice dintre cele două state în sfera digitalizării și a securității cibernetice, precum și extinderea cooperării dintre România și Ucraina.

„Prin Acordul semnat cu omologul ucrainean, România își întărește poziția de hub regional pentru tehnologii emergente și securitate cibernetică. Punem astfel bazele unui mecanism prin care Uniunea Europeană va finanța proiecte concrete de transfer tehnologic și de cunoștințe către Ucraina, proiecte în care România va fi lider de parteneriat”, a explicat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Acordul asigură fundamentul unei colaborări strânse și concrete a instituțiilor cu atribuții în ce privește infrastructura, digitalizarea și securitatea cibernetică din cele două țări.
Principalele direcții de acțiune vizează creșterea rezilienței și a protecției infrastructurii digitale din Ucraina și România, consolidarea nivelului de protecție cibernetică a rețelelor și infrastructurilor naționale ale Ucrainei și României, dezvoltarea infrastructurii cloud pentru serviciile publice electronice, precum și schimbul de experiență în ceea ce privește formarea de politici în domeniul comunicațiilor electronice și al tehnologiilor emergente.

Cele mai citite

Error: No articles to display