Administrație

Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat contractul de finanțare europeană pentru un nou proiect ce vizează modernizarea Școlii Gimnaziale „Miron Costin”, de această dată fiind vorba despre corpurile…
Fostul ministru USR al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunțat că a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea Spitalului Regional Iaşi. „A fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea Spitalului Regional Iaşi.…
Fără garaje în zona Spitalului Județean, anunță primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. „Știm cu toții că vechile garaje sunt folosite de cele mai multe ori în cu totul și cu…
Primăria municipiului Galați informează că s-a semnat contractul de finanțare europeană privind proiectul „Sprijin la nivelul Regiunii Sud-Est pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile:…
Consiliul Județean a cumpărat un computer tomograf ultra performant pentru Spitalul de Pneumoftiziologie din Galați. Echipamentul medical modern a fost adus deja la spital, astfel că firma care a câștigat…
Consiliul Județean Galați și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Ioan” Galați organizează o caravană de vaccinare în localitățile județului Galați. Consiliul Județean a alocat suma de 12.000 de…
Cu ajutorul banilor europeni, la Liești se construiește o stație modernă pentru tratarea apei care provine din captările de adâncime de la Vadu Roșca și Salcia Liești. Din cele două…
La nivelul Consiliului Județean Galați se lucrează la proiecte de modernizare pentru aproape 190 de km de drum județean. Deja pentru unele investiții se lucrează la documentația tehnică, în timp…
Primăria municipiului Galați informează că este în procedură de licitație contractul privind reabilitarea și eficientizarea energetică a Colegiului Național „Mihail Kogălniceanu” - Corpurile C1+C3, în cadrul unui proiect cu fonduri…