Se simplifică modalitatea prin care se eliberează autorizațiile de construcție. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că timpul de eliberare a documentele menționate de către instituțiile publice se va înjumătăți.
Guvernul a aprobat miercuri o măsură care va duce la reducerea birocrației.
„Adoptăm azi o soluție prin care scădem la jumătate timpii de eliberare a autorizațiilor de construcție de către instituțiile publice. Reducem astfel birocrația, așteptare legitimă a tuturor cetățenilor și firmelor”, a declarat Marcel Ciolacu.
De asemenea, premierul a anunțat că Guvernul va accelera proiectele finanțate prin PNRR, care trebuie finalizate la jumătatea lui 2026.