Medic gălățean sancționat de Casa de Asigurări de Sănătate deoarece a lipsit de la program Recomandat

Controale la medicii de familie din județul Galați. Casa de Asigurări de Sănătate Galați și Direcția de Sănătate Publică Galați au verificat dacă medicii respectă programul din centrele de permanență din comunele Corod, Cudalbi și Vlădești. Un medic de familie a fost sancționat și nu va fi plătit pentru orele în care a lipsit de la program.

„Dacă în urma cu o lună reprezentanții celor două instituții au avut neplăcuta surpriză să constate absența de la program a medicilor celor 3 unități, controlul din data de 20.01.2020 dovedește că acțiunea de la finele anului trecut a avut rezultatele așteptate. Astfel, la momentul controlului, centrele de permanență din Corod și Cudalbi ofereau servicii medicale populației. A fost repetat controlul la unitatea din comuna Vlădești și, nici de această dată nu era respectat programul de lucru corespunzător graficului de gărzi întocmit de coordonatorul centrului și transmis CAS Galați”, au anunțat reprezentanții CJAS.

Medicul care nu și-a respectat obligațiile contractuale și datoria față de membrii comunității locale va fi sancționat conform prevederilor legale. Totodată, acestuia nu îi vor fi plătite sumele reprezentând contravaloarea orelor de gardă ce trebuiau efectuate.

„Facem precizarea că cele două sanțiuni aplicate pentru absență la unitatea din comuna Vlădești nu au fost aplicate aceluiași medic de familie. Cu ocazia deplasării, inspectorii CAS Galați au efectuat și un control operativ la cabinetul unui medic de familie ce avea declarat programul de lucru la cabinet până la ora 22. Absența acestuia de la program va fi sancționată în concordanță cu prevederile contractuale”, a anunțat conducerea CJAS.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display