Adela Paraschiv

Românii vor fi anunţaţi prin sistemul RO-ALERT de fiecare situaţie deosebită declanşată de vremea severă, în funcţie de zona de manifestare, a anunțat ministrul de Interne, Marcel Vela.

„Am discutat despre soluţii, dar mai ales despre cum trebuie să ne asigurăm, prin măsuri eficiente, că prevenim şi gestionăm orice provocare generată de sezonul rece. În cadrul şedinţei, în sistem videoconferinţă, am luat legătura cu toate prefecturile de la nivel naţional, iar fiecare prefect a prezentat stadiul de pregătire, dar şi necesarul de tehnică, echipament, resursă umană, mai ales în contextul pandemiei de COVID-19. Ca măsură de prevenţie şi avertizare, am stabilit ca cetăţenii să fie anunţaţi prin sistemul RO-ALERT de fiecare situaţie deosebită declanşată de vremea severă, în funcţie de zona de manifestare”, a scris Marcel Vela, pe pagina sa de Facebook. 

Vremea în țară, potrivit ANM

Zonele montane din Argeș, Prahova și Dâmbovița sunt joi dimineața sub avertizare Cod portocaliu de viscol.

Tot până la ora 10.00 sunt sub cod galben zonele montane din județele Maramureş și Bistriţa-Năsăud, unde se va semnala vânt cu rafale ce vor depăși 70-90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

Un alt cod galben de ceață, care reduce vizibilitatea sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri, este valabil în Teleorman până la ora 9.00.

În zonele de munte ale județelor Suceava și Neamț este în vigoare, până la ora 8.00, o avertizare de vânt cu rafale de peste 90-100 km/h, temporar viscol și vizibilitate redusă.

Centrul Infotrafic anunță că mai multe drumuri din țară sunt blocate din cauza depunerilor de zăpadă, dar că pe multe șosele carosabilul este umed, iar în unele zone s-a depus polei sau este ceață.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că joi dimineață pe Autostrada A1 București-Pitești carosabilul este umed, sunt precipitații sub formă de ploaie, fără depunere de polei, pe tronsoanele kilometrice 11 - 49 și 86 - 110.

Pe Autostrada A2 București – Constanta și Autostrada A4 Ovidiu – Agigea se înregistrează ploaie ușoară, fără depuneri de polei pe întreg tronsonul A2 și A4, dar cu vizibilitate sub 100 metri între km 105 – 212 și pe A4.

De asemenea, pe Autostrada A3 București-Ploiești este ploaie ușoară, fără depuneri de polei, cu vizibilitate bună.

Pe DN 1 București – Brașov carosabilul este umed, se înregistrează lapoviță în zona montană, iar între Cluj-Napoca și Oradea este polei între km 542 – 550, în zona localității Poieni, județul Cluj.

De asemenea, DN 1A Ploiești – Cheia – Brașov este acoperit cu zăpadă frământată de 0-1 cm, în zona Cheia. Pe DN 3 Călărași – București se înregistrează ceață care reduce vizibilitatea pe alocuri sub 50 metri între localitățile Lehliu-Gară și Fundulea.

Plouă pe DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea – Sibiu și ninge pe DN 67C între Rânca și Novaci, cu depunere de polei între Șugag și Oașa.

 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o serie de avertizări nowcasting Cod galben de ploaie, burniţă şi polei, valabile în 12 judeţe.

Până la ora 10:00, în judeţele Olt, Dolj, Alba, Braşov, Sibiu şi Harghita, se va semnala local burniţă, care depune polei, iar în unele zone vor fi ceaţă şi vizibilitate redusă sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.

De asemenea, până la ora 11:00, în judeţele Vâlcea, Mehedinţi, Ialomiţa şi Călăraşi, local, sunt prognozate burniţă sau ploaie slabă, precum şi depuneri de polei, iar în zona joasă a judeţului Argeş vor persista ceaţa şi vizibilitatea scăzută sub 200 de metri.

Conform ANM, până la ora 14:00, în judeţul Caraş-Severin, vor fi intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 60 - 70 km/h, în timp ce la munte vitezele la rafală vor depăşi 80 - 90 km/h.

 

Ministrul Apărării Nicolae Ciucă a preluat marţi dimineaţă mandatul de prim-ministru interimar.

”În această dimineaţă ministrul apărării naţionale, Ionel Nicolae Ciucă, a preluat exercitarea mandatului de prim-ministru interimar, în urma desemnării domniei sale de către Preşedintele României, Klaus Iohannis.”, a anunţat Guvernul.

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a fost desemnat luni seară premier interimar de către preşedintele Klaus Iohannis, după ce Ludovic Orban a demisionat de la conducerea Executivului, în urma rezultatelor obținute de PNL la alegerile parlamentare.

Centrul Infotrafic anunță că, marți dimineață, pe A1 București - Pitești și pe A2 București-Constanța traficul este blocat din cauza unor autotrenuri care au derapat.

Pe A1 București - Pitești traficul este blocat la kilometrul 52 (Localitatea Corbii Mari, jud. Dâmbovița), sensul către capitală, din cauza unui autotren care a derapat și a rămas imobilizat în glisiera mediană.

De asemenea, pe A2 București-Constanța, traficul este blocat la kilometrul 24+500(localitatea Brănești, jud. Ilfov), sensul către litoral, din cauza unui autotren care a derapat și a rămas imobilizat pe prima bandă și banda de urgență.

Centrul Infotrafic estimează că traficul va fi reluat în cel mult o oră.

 

Ministerul Apărării Naționale efectuează luni, 7 decembrie, o misiune de transport umanitar din București la spitale din regiuni ale Moldovei și Ardealului, cu pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, aflați în stare gravă.

Astfel, o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, transportă, în regim de urgență, pe ruta Otopeni - Bacău – Suceava – Cluj –Napoca și retur, cinci pacienți bolnavi de COVID 19. Aeronava militară a decolat de la Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 13.30.

Transportul pacienților de la unitățile spitalicești către aeroport s-a realizat cu ambulanțe SMURD și ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.

Misiunea se efectuează ca urmare a aprobării ministrului apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, la solicitarea secretarului de stat și șef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Echipa medicală care va monitoriza pacienții pe timpul zborului este formată din specialiști din cadrul SMURD București și Ministerului Apărării Naționale.

Doliu în lumea medicală. O asistentă medicală de la Clinica de Boli Infecțioase – Mureș a murit după ce s-a infectat cu COVID-19. Femeia avea 52 de ani și s-a îmbolnăvit în timpul serviciului.

 Reprezentanții organizației „Solidaritatea Sanitară” anunță că este cel de al 73-lea deces ca urmare a infecției cu SARS-CoV-2 înregistrat în rândul lucrătorilor din sănătate.

 „Din păcate acesta este al 73- lea deces ca urmare infecției cu SARS-CoV-2 înregistrat în rândul lucrătorilor din sănătate implicați în lupta cu această epidemie. Novak Csilla, mamă și soție devotată familiei, va rămâne veșnic în inimile colegilor de la Spitalul Clinic Județean Mureș ca o persoană dragă, caracterizată de profesionalism, responsabilitate, perseverenţă şi devotament, o luptătoare pentru drepturile colegilor, membră Solidaritatea”, scrie în mesajul postat pe Facebook de Solidaritatea Sanitară.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că Alexandru Rafila și Mihai Tudose sunt două dintre cele patru propuneri de premier ale Partidului Social Democrat.

„Avem patru nume pentru funcția de premier: domnul Grindeanu, domnul Tudose, domnul Dâncu și domnul Rafila. Urmează să discutăm în interiorul partidului. Decizia mea clară, e că eu nu voi fi una dintre nominalizări. Vom vedea miercuri, în interiorul partidului, care este nominalizarea de premier”, a declarat Ciolacu.

Președintele PSD se așteaptă să fie primul convocat la consultări de Klaus Iohannis.

După numărarea a 94% din voturi, la Senat, PSD obține 30 %, PNL – 25,56%, USR-PLUS – 15,29 %, AUR – 8,9%.

La Camera Deputaților, PSD obține un procent de 29,57 %, PNL – 25,16%, USR-PLUS – 14,8 %, AUR – 8.8%. Pro România şi PMP sunt sub sub pragul electoral.

 

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor trei autoturisme, care fuseseră introduse în bazele de date ca fiind semnalate furate din Cehia, doar cu câteva ore înainte de a se prezenta la controlul de frontieră.

În data de 04.12.2020, în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 32, respectiv 27 de ani, conducând fiecare câte un autoturism marca Kia Ceed, fabricate în 2018, ambele înmatriculate în Cehia.

La scurt timp, poliţiştii de frontieră au identificat pe raza localităţii Stânca un al treilea autoturism, marca Kia Ceed, fabricat în 2018, înmatriculat în Cehia, la volanul căruia se afla un cetăţean georgian în vârstă de 32 de ani.

„Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismelor în cauză, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea figurează în bazele de date ca fiind bunuri căutate pentru confiscare, semnalări introduse de autoritățile din Cehia, cu doar câteva ore înainte de prezentarea la controlul de frontieră.Cu privire la aspectele constatate, cei trei bărbați au declarat că au închiriat autoturismele de la o firmă de profil din Cehia şi intenționau să se deplaseze cu ele în Ucraina. Totodată, aceștia au declarat că nu aveau cunoștință despre faptul că autovehiculele figurează ca fiind furate”, a transmis Poliția de Frontieră.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire şi uz de fals, iar autoturismele, în valoare totală de 300.000 de lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat un autoturism de lux, în valoare de peste 194.000 lei, căutat de autoritățile din Marea Britanie.

În data de 03.12.2020, în jurul orei 18.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalitățile de frontieră, un cetățean român, în vârstă de 35 ani, la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Bulgaria.

Cu ocazia verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Marea Britanie.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270, alin. 1, Cod Penal, persoana în cauză fiind cercetată în stare de libertate. Autoturismul, în valoare de 194.800 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei până la finalizarea cercetărilor.