Adela Paraschiv

Peste 100 de migranți au încercat să intre ilegal în țară din Serbia. Polițiștii de frontieră au anunțat autoritățile sârbe, reușind astfel să împiedice grupul de migranți să pătrundă în România.

 „În dreptul localității Lățunaș, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au identificat, pe teritoriul Republicii Serbia, cu ajutorul aparaturii din dotare, un grup de peste 100 de migranți care se îndreptau înspre frontiera comună cu România, în scopul intrării ilegale în țara noastră”, anunță Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Polițiștii ă români au acționat preventiv și au anunțat autoritățile sârbe, reușind astfel să împiedice grupul de migranți să pătrundă în România.

„Polițiștii de frontieră au beneficiat și de sprijinul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație. Măsurile de supraveghere din zonă vor fi intensificate pentru descurajarea pătrunderii pe teritoriul României a altor grupuri de migranți”, transmite IGPF.

 

Mihai Budeanu, unul dintre membrii trupei 3 Sud Est, este internat la terapie intensivă în Spitalul Municipal Medgidia, după ce s-a infectat cu virusul COVID-19.

Potrivit medicilor, artistul de 44 de ani este în stare gravă și are nevoie de plasmă.

Informația a fost confirmată de reprezentanții formaței, pe pagina de Facebook.

„Da, este adevarat. Colegul nostru Mihai este infectat cu Covid 19 si este internat in sectia de terapie intensiva a Spitalului Municipal Medgidia. I se administreaza plasma si tratament de specialitate. Sa speram ca starea lui se va imbunatati cat mai repede. Nu este de joaca cu acest virus!!! Aveti grija de voi si de cei din jurul vostru respectand regulile de protectie.
Va tinem la curent cu starea lui Mihai”, este mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a formației.

 

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că încă 4 notificări ale României, în ceea ce privește alerte de măști neconforme de pe piață, au fost preluate de Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX.

„Direcția de Control și Supreveghere Piață din cadrul ANPC a demonstrat încă o dată că se află dedicat în slujba cetățeanului. Cu atât mai mult în această perioadă marcată de pandemie, considerăm că este de datoria noastră să manifestăm o atenție sporită, în mod deosebit la produsele indispensabile în acest moment. Prin alertele pe care ANPC le emite în numele țării noastre, România contribuie la protejarea consumatorilor europeni, în fața produselor periculoase care pot intra pe piața UE, ” a declarat Eduardt Cozminschi, Președintele ANPC.

Sub coordonarea Ministerului Economiei, în toată această perioadă, ANPC a supravegheat permanent piața de produse speciale de protecție, proces care va continua până când pericolul pandemic se va fi sfârșit.

ANPC îi avertizează, pe acestă cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC și pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul ”produse interzise comercializării”.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) supraveghează piața de materiale de protecție încă de la începutul stării de urgență și de alertă cauzate de pandemia cu Covid-19.

Astfel, doar în ultima săptămână, au fost controlaţi 504 operatori economici, la nivelul întregii țări, constatându-se abateri la 275 dintre aceştia.
Au fost verificate măști în valoare de 3,65 milioane de lei, constatându-se abateri la echipamente individuale de protecție (EIP), în valoare de 2,1 miioane de lei, (aproximativ 58%).

Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au dispus aplicarea de 382 sancţiuni din care 114 avertismente şi 268 amenzi contravenţionale, în valoare de 1,75 milioane de lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor. La acestea s-au adăugat măsuri complementare, constând în:
- oprirea temporară de la comercializare a peste 31 milioane de măști
- oprirea definitivă de la comercializare a mai mult de 90.000 de măști.

 

Imagini inedite cu o familie de bursuci care se joacă și mănâncă au fost surprinse în Parcul Natural Lunca Mureșului de o cameră montată de un angajat Romsilva în pădure.

„Secvențe nocturne cu o familie de bursuci deosebit de simpatici, surprinși de una din camerele de monitorizare, amplasată de colegul nostru, Irinel Oberșan, în Parcul Natural Lunca Mureșului. Personajele noastre sunt tandre unul cu celălalt și grijulii cu vizuina lor”, scrie Romsilva, potrivit Mediafax.

Bursucul este un mamifer omnivor care se hrănește cu fructe, semințe, larve și ouă. Toamna își face provizii, pe care le depozitează în vizuină, pentru perioada iernii, când are o activitate redusă.

Bursucii și construiesc vizuini complexe, la o adâncime de doi metri, cu galerii lungi, de până la opt metri, cu încăperi speciale pentru provizii.

Parcul Natural Lunca Mureșului este unul dintre cele 22 parcuri naturale sau naționale, pe care le administrează Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de 17.455 hectare și se întinde de-a lungul râului Mureș, de la limita municipiului Arad până la granița româno-maghiară.

Accident grav pe autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti. Un şofer de 33 de ani a murit după ce pătruns cu autoturismul pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară.

„Din primele cercetări, un conducător auto în vârstă de 33 de ani ar fi pătruns pe contrasens la km 68 al autostrăzii A3, iar în apropiere de km 62, a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară şi o semiremorcă, pe sensul Bucureşti către Ploieşti. Din nefericire, în urma evenimentului bărbatul de 33 de ani şi-a pierdut viaţa. Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a anunțat IPJ Prahova, citat de Agerpres.

Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

La această oră polițiștii efectuează 87 de percheziţii în 20 de judeţe şi municipiul Bucureşti, la sediile unei societăţi de distribuţie de gaze, într-un dosar vizând posibile fapte de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, desfăşoară 87 de percheziţii în judeţele Alba (6), Arad (1), Bacău (4), Bihor (1), Bistriţa-Năsăud (3), Botoşani (4), Caraş-Severin (4), Cluj (7), Harghita (3), Hunedoara (5), Iaşi (6), Maramureş (4), Mureş (15), Neamţ (4), Sălaj (2), Satu Mare (1), Sibiu (6), Suceava (3), Timiş (4), Vaslui (2) şi în municipiul Bucureşti (2), la sediul unei societăţi comerciale care are ca obiect principal de activitate distribuţia combustibililor gazoşi, prin conducte, precum şi la punctele de lucru ale acesteia.

"Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2018-2019, la nivelul unuia dintre centrele de operaţiuni ale societăţii, ar fi fost modificate fişe de defect, raportându-se un număr mai mare de defecte cu pierderi de gaze naturale. Astfel, ar fi crescut, în mod artificial, consumul tehnologic la nivelul societăţii, care ar fi fost transmis, lunar, către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi ar fi fost acceptat la stabilirea tarifelor de distribuţie a gazelor naturale, impactul valorii totale fiind de 10,4%", arată sursa citată.

Potrivit polițiștilor, societatea de distribuţie a gazului ar fi indus în eroare instituţia care reglementează activitatea în acest domeniu, iar acest lucru ar fi condus la stabilirea unor tarife eronate de distribuţie a gazelor naturale.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, în acest moment procedural fiind începută urmărirea penală in rem.

La percheziţii participă 261 de poliţişti din judeţele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui şi municipiul Bucureşti.

Coronavirusul a ajuns și la Universitatea Dunărea de Jos Galați. Toți cei 1500 de salariații vor fi testați, după ce s-au întegistrat 12 cazuri de infecție cu noul virus.

Potrivit reprentanților universității, salariații care vin zilnic la birou vor fi testați cu prioritate, iar toate cheltuielile vor fi suportate de instituție.

Din fericire, activitatea didactică nu a a fost afectată deoarece toate cursurile se desfășoară online.

Toate spațiile Universității Dunărea de Jos sunt dezinfectate, iar accesul în sediile instituției a fost restricționat.

Draga Olteanu Matei a murit. Medicii de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași au anunțat că, în ciuda eforturilor depuse, actrița a pierdut lupta cu viața în noaptea de marți spre miercuri.

Vineri seara, Draga Olteanu Matei a fost transferată de la Spitalul din Piatra Neamţ la UPU al Spitalului “Sf. Spiridon” din Iaşi, din cauza unei hemoragii digestive superioare. Aflată în stare gravă, actriţa a comunicat cu echipa medicală, a dat date despre istoricul medical, despre tratamentul pe care îl urmează, apoi a fost supusă unor investigaţii medicale.

Actriţa Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1933.

Draga Olteanu Matei a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I.L. Caragiale'' în 1956. În septembrie, acelaşi an, a debutat în piesa ''Ziariştii'' de Alexandru Mirodan, potrivit www.cinemagia.ro. În perioada 1957-1990, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Membră a Generaţiei de Aur a teatrului românesc şi cu o carieră care se întinde de-a lungul a 55 de ani, actriţa Draga Olteanu Matei a încântat spectatorii români interpretând zeci de personaje în filme, spectacole de teatru şi scenete TV.

După pensionarea sa din Teatrul Naţional (1992), marea actriţă a înfiinţat, la Piatra Neamţ, compania teatrală pentru actori neprofesionişti ''Teatrul Vostru''. A devenit oficial pietreancă la începutul lunii septembrie 2007, când a obţinut buletin de Piatra Neamţ. La 25 octombrie 2007, i-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ.
Contribuţia adusă teatrului şi cinematografiei româneşti a fost recunoscută prin numeroasele premii, titluri, diplome, pe care le-a primit de-a lungul carierei, printre care:
Premiul ACIN 1975 (''Ilustrate cu flori de câmp'', ''Filip cel Bun''), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2004), Premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriţă (2003), Premiul Gopo pentru întreaga carieră (2010), Premiul pentru întreaga activitate oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj (2011).

În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional ''Steaua României'' de către Preşedinţie, pentru dăruirea cu care a servit scena şi cultura românească.

În 2014, i-a fost înmânat de către principesa Margareta, Ordinul ''Coroana României'' în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia. În acelaşi an, soţul său, dr. Ion Matei, care i-a fost alături 44 de ani, a murit.

Este anchetă, după ce un jaf a avut loc la o bancă din Sectorul 2 al Capitalei. Autorul a furat 10.000 de lei de la o bancă din Sectorul 2 și ameninţat una dintre casiere. Angajații nu au reușit să apese butonul de panică la timp.

Potrivit Poliției Române, jaful s-a produs la ora 10.00. 

„Astăzi, în jurul orei 10.00, prin apel 112 a fost sesizat faptul că într-un sediu bancar din sectorul 2 a pătruns un bărbat, care a ameninţat una dintre casierie şi a reuşit sustragerea sumei de 10.000 de lei. Bărbatul a reuşit să fugă înainte de declanşarea sistemului de alertare prin acţionarea butonului de panică. a acel moment, în agenţie se aflau doar angajaţi. Nicio persoană nu a fost rănită”, a anunțat Poliția Română.

În acet caz. Cercetările au fost preluate de Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei, în vederea identificării bărbatului şi recuperării prejudiciului.

 

A murit Ionuț Anghel, tânăr de 35 de ani din Focșani, care aștepta de trei ani un transplant de plămâni. El avea nevoie ca România să încheie o convenție cu o clinică din străinătate, unde ar fi putut avea loc intervenția. 

Potrivit Digi 24, el a fost internat în ultimele zile din viață la un spital din Capitală, după ce a început să se simtă din ce în ce mai rău. Ionuț Anghel putea fi salvat dacă statul român încheia un acord de transplant cu o altă țară. Agenția Națională de Transplant a avut discuții cu cea din Italia, însă cazul a fost refuzat, deoarece era complicat.

Duminică, Ionuț a postat un ultim mesaj pe pagina de Facebook.

„Ce tara ...Traim intr-o tara in care daca o singura persoana are o boala ce are nevoie de tratament sau transplant (in cazul meu), in afara tarii, nu reuseste mare lucru... Se loveste de tot ce tine SISTEM MEDICAL ROMANESC si de toate prostiile birocratice (care in afara se rezolva imediat, la noi dureaza cu saptamanile) si de oamenii din sistem care fug de responsabilitate ...Eu ma lupt pentru fiecare zi si noapte de noapte in speranta ca va exista si un "maine" si am afirmat asta in mai multe randuri insa "cei de sus" au dat din cap in sens afirmativ ca am nevoie de ajutor si cam atat ... nimic concret! Cand vad ce-mi spun cei care s-au tratat in afara, ca acolo se poarta cu tine ca si cum ai fi de-al lor... Doar cand auzi ,,ca si cu un OM” ... de-al lor sau nu, pentru mine nu a mai contat. Deci se pune pretul pe Viata, te ajuta, nu te lasa sa ajungi in ultima faza ca sa-ti mute, mai apoi, un dosar de colo-colo.
A trebuit sa se intample iar o tragedie ca cea de la Piatra Neamt, ca sa se vada ca nu se misca mare lucru?
Am observat cat de operativi au fost in cazul medicului erou care a fost mutat in Belgia. Jos palaria. Deci se poate ca sa fim si operativi in timp util ... Se poate daca se vrea! Pentru restul bolnavilor care au nevoie, in cazul meu, de tratamente sau transplant in afara, de ce nu se reuseste nimic? De ce nu putem fi meru la fel de operativi si sa punem accent pe VIATA?
E nevoie sa „disparem” ca sa punem capat problemei si sa nu mai stresam pe nimeni?
Incet incet, o sa ramanem si fara bani de medicamente si terapii ... si atunci ... Dumnezeu cu mila ...
Sper ca cei cu putere de decizie sa realizeze ca noi murim, la propriu, pe zi ce trece, chiar daca nimeni nu intelege asta ...
De ce e nevoie de astfel de tragedii ca sa se traga mereu cate un semnal de alarma in acest Sistem? De cate semnale de alarma e nevoie. Deja incepem sa le numaram la doua maini ...”,  a scris Ionuț, pe pagina sa de Facebook.