Cele două aeronave militare române au aplicat cu strictețe procedurile naționale și regulile internaționale aplicabile în astfel de situații, procedând la interceptarea și identificarea vizuală a aeronavei care intrase în spațiul aerian românesc.
Aeronava respectivă, un Suhoi 27 aparținând Forțelor Aeriene Ucrainene, a fost escortată pentru aterizare imediată pe Baza 95 Aeriană Bacău, operațiune încheiată la ora 07.05.
După aterizare, pilotul militar ucrainean s-a pus la dispoziția autorităților române, urmând a fi luate măsurile legale care se impun în aceste situații.
Vom reveni cu detalii pe acest subiect, pe măsură ce acestea vor fi disponibile.
În ceea ce privește situația de securitate din Ucraina, Armata României a activat punctele militare de comandă cu atribuții în monitorizarea situației și coordonarea forțelor și mijloacelor destinate situațiilor concrete care pot apărea.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale a luat toate măsurile necesare de reacție, atât cele care revin în mod direct instituției, precum și cele de sprijin pentru celelalte componente ale sistemului național de securitate, conform planurilor de cooperare interinstituțională, elaborate din timp”, precizează un comunicat al Ministerului Apărării.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a condamnat atacul Rusiei în Ucraina și spune că România este pregătită să ofere asistență umanitară și să gestioneze această criză împreună cu aliații noștri din NATO și Uniunea Europeană.
"Condamnăm cu fermitate atacul la adresa Ucrainei comis de Federația Rusă și ne exprimăm solidaritatea cu toți cetățenii din statul vecin.
Această încălcare a dreptului internațional reprezintă un precedent periculos pentru comunitatea internațională și un risc pentru pacea de pe continentul nostru.
România este pregătită să ofere asistență umanitară și să gestioneze această criză împreună cu aliații noștri din NATO și Uniunea Europeană.
Am discutat cu reprezentanții Guvernului României pentru a ne asigura că cetățenii români și cei din comunitatea românească din Ucraina vor beneficia de tot suportul necesar", a transmis liderul PSD.
Premierul Nicolae Ciucă a avut o discuție telefonică cu prim-ministrul Statului Israel, Naftali Bennet.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a mulțumit pentru sprijinul oferit României de către Statul Israel în perioada de vârf a pandemiei, când a oferit 40 de concentratoare de oxigen.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, susține că măsurile din domeniul energiei discutate în Guvern sunt pe termen lung şi sunt conforme Directivei europene adoptate la finalul anului.
Potrivit lui Virgil Popescu, măsurile care vor fi adoptate vor acoperi o perioadă mai mare.
“Discutăm pe un termen mai lung, înseamnă şi doi şi trei ani, discutăm pe o situaţie, pe o plajă mult mai mare pentru că dacă iar discutăm pe câteva luni de zile, să trecem iarna, după ce acele soluţii se vor termina, trebuie să gândim altele”, a adăugat ministrul Energiei.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că social-democrații au decis să adopte două cățelușe fără stăpân.
Cele două cățelușe au fost salvate de pe stradă de Ana-Maria Roman, prezentatoare News Hour with CNN.
„Am decis azi cu colegii, tot comentam la sediu că nu avem și suflete calde. În politică nu găsești mereu suflete calde”, a transnis Marcel Ciolacu.
Se lucrează la reabilitarea Liceului „Dunărea” din Galați, a anunțat primarul Ionuț Pucheanu.
„Zona cartierului Micro 18 s-a schimbat mult, dar și clădirea Liceului „Dunărea” primește un aspect modern”, a scris edilul pe Facebook.
Lucrările de interior la etajul al doilea s-au încheiat, iar echipele de muncitori intervin la etajul întâi pentru zugrăvit, montarea parchetului și a lambriurilor.
„În ansamblu lucrările presupun termoizolarea completă a clădirii, înlocuirea tâmplăriei exterioare, montarea unui sistem de panouri termosolare și a unei pompe de căldură care vor conduce la reducerea consumului de energie pentru încălzire”, a anunțat primarul Ionuț Pucheanu.
Este un proiect cu fonduri europene de 1,9 milioane de lei, din care contribuția de la bugetul local este de 37.000 de lei.
România este pregătită să găzduiască grupul de luptă al NATO, fiind cunoscut locul unde va fi poziţionat, a anunțat preşedintele Klaus Iohannis.
„Am discutat cu preşedintele Macron în marja întâlnirii de aseară şi această chestiune. Rămânem implicaţi, Franţa îşi doreşte în continuare să fie naţiune cadru, noi ne dorim în continuare ca acest grup de luptă – ‘battle group’, cum se numeşte în NATO – să fie poziţionat în România. Şi da, pot să vă spun că noi suntem pregătiţi, ştim unde va fi poziţionat acest ‘battle group’, însă acest grup de luptă încă nu este aprobat formal la nivel NATO. Însă suntem optimişti că aliaţii vor agrea acest format. Discuţiile se vor purta în această primăvară şi, în final, când totul va fi rezolvat şi clarificat, vom putea să facem şi declaraţii publice despre cine participă, unde vor fi poziţionaţi şi alte detalii interesante pentru publicul din România, dar chiar acum încă nu”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Șeful statului a participat, miercuri, la Paris, la reuniunea informală organizată de preşedintele francez, Emmanuel Macron, privind situaţia de securitate din Sahel.
O investiție de 246 de milioane de lei pentru dezvoltarea sistemului naţional de monitorizare şi avertizare a fenomenelor meteorologice severe a fost aprobată de Guvernul României.
„O investiţie estimată la 246 de milioane de lei, care va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, dar şi de la bugetul de stat a fost aprobată astăzi prin hotărâre de Guvern. Este vorba despre aprobarea principalelor caracteristici şi indicatori tehnico-economici aferenţi ai obiectivului de investiţii «Modernizarea infrastructurii de monitorizare şi avertizare a fenomenelor hidro-meteorologice severe în vederea asigurării protecţiei vieţii şi a bunurilor materiale - INFRAMETEO». Prin acest proiect se va dezvolta sistemul naţional de monitorizare şi avertizare a fenomenelor meteorologice periculoase”, a afirmat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susține, în acest moment, masca de protecţie ar putea fi chiar mai eficientă decât vaccinarea, având în vedere răspândirea largă pe care o are virusul în acest al cincilea val al pandemiei.
”Utilizarea măştii are un scop de protecţie într-o perioadă când există transmisibilitate intensă a virusului. Eu personal, ca medic şi ca om, recomand utilizarea măştii, cel puţin atunci când discutăm de aglomeraţie, în mijloacele de transport, sau acolo unde un număr mare de persoane stau într-un spaţiu limitat, chiar dacă este în exterior, pentru că noi avem transmitere comunitară (...) din punct de vedere raţional, dacă discuţi de o măsură de protecţie care limitează transmiterea şi se dovedeşte că masca este mai eficientă, poate, în acest moment chiar decât vaccinarea în limitarea transmiterii infecţiei, nu cred că ar trebui să constituie un impediment pentru cineva să utilizeze masca.
Nu o folosim neapărat că avem o depoziţie legală, ci mai degrabă pentru că avem responsabilitate pentru sănătatea proprie şi pentru cei cu care intrăm în contact. Mi se pare de bun simţ. Eu personal vă spun cum o să fac eu. Fiecare o să facă cum crede, după ce acest act normativ va fi abrogat. Eu atunci când sunt la risc să mă îmbolnăvesc, o să port mască, acolo unde e aglomeraţie în spaţiu deschis. Nu are importanţă dacă e sau nu un act normativ în vigoare. Fac lucrul acesta pentru că aşa consider eu că este corect”, a declarat Rafila.