Adela Paraschiv

Poliția Română, prin structurile de prevenire a criminalității, derulează, la nivel național, o campanie de conștientizare cu privire la consecințele pe care le are apelul fals la 112. ”Gândește! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepsește! Sună responsabil!” sunt mesajele campaniei, prin care polițiștii vor să atragă atenția cu privire la consecințele legale și psiho-sociale ale acestor fapte.

 În ultima perioadă, la nivelul Poliției Române, au fost semnalate apeluri la numărul de urgență 112, prin intermediul cărora persoane necunoscute sesizează amplasarea unor dispozitive explozive în diverse locuri, inclusiv unități de învățământ. 

 După dispunerea măsurilor operative specifice și efectuarea demersurilor legale, de fiecare dată s-a constatat că sesizările nu se confirmau, iar autorii apelurilor au fost identificați ca fiind, de multe ori, minori care, prin acțiunile lor, considerau că fac farse colegilor.Totodată, a rezultat faptul că, pentru efectuarea apelurilor, erau folosite cartelele SIM atribuite copiilor pentru susținerea cursurilor on-line, pe fondul măsurilor dispuse în contextul pandemiei Covid-19.

 Astfel de fapte sunt de natură să aducă prejudicii foarte grave la nivelul societății și tulburări ale siguranței publice, atât prin natura și amploarea forțelor implicate în luarea măsurilor de investigare, identificare și contracarare (Poliția Română, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul Român de Informații), cât și prin stările de temere generate în rândul cetățenilor, atât cei direct afectați, aflați în locurile respective cât și întreaga comunitate.

Legislația din România prevede că „alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie,  se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii.De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii.

 În anul 2021, structurile Poliției Române au intervenit la 874.662 intervenții la 112, iar în 158.085 de cazuri, apelurile nu s-au confirmat.

 „Reamintim tuturor că apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor”, a transmis IPJ Brăila.

Situl arheologic Tirighina-Barboși este restaurat de Primăria Galați cu fonduri europene.

„Punem acest loc istoric al orașului nostru pe harta turistică a țării. Lucrările sunt în plină desfășurare. Într-o primă etapă s-a acționat pentru pregătirea și stabilizarea terenului, iar acum echipele de muncitori intervin pentru amenajarea aleilor ce vor avea elemente din lemn și piatră. Mai mult, construim și un muzeu de sit cu punct de informare, iar fundațiile fost deja turnate, așa cum puteți vedea în imaginile atașate”,  a anunțat Ionuț Pucheanu, primarul orașului Galați.
 
Este un proiect cu fonduri europene de 22 milioane de lei, din care contribuția de la bugetul local este de 13 milioane de lei.

Prim-vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a prezentat proiectul care prevede decontarea procedurilor de fertilitate pentru femeile între 20 şi 45 de ani, în valoare de 4.500 de euro.

„Am publicat deja pe site-ul Ministerului Familiei un pachet de documente care modifică programul național existent în acest moment care se referă la decontarea procedurilor de fertilitate în clinicile din România, mă refer și la spitalele de stat, și la clinicile private. Este vorba despre programul pe care l-am propus când eram primar general și care funcționează și în acest moment în București, chiar dacă redus, noi decontam 1000 de proceduri pe an, acum se decontează parțial doar 100 pe an și sunt întârzieri, și în urma acestui program FIV, „O șansă pentru cuplurile infertile”, s-au născut în București 500 de copii și sunt 100 de sarcini în evoluție. Extindem așadar acest proiect de la Capitală la întreaga țară și aș vrea să vă dau și câteva elemente, aveți și expunerea grafică, el se adresează femeilor între 20 și 45 de ani. Diferența este că până acum în Programul Național de Sănătate puteau accesa acest program doar femeile până în 40 de ani, acum am crescut această vârstă la 45 de ani, după modelul Capitalei. Suma decontată este de 4500 de euro, echivalent în lei, este suma maximală, deoarece prețurile diferă puțin de la un județ la celălalt”, a precizat Gabriela Firea.

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a adăugat că programul se adresează cuplurilor, dar pot beneficia de acesta şi femeile singure și că aceste condiţii şi criterii au fost discutate cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care încurajează foarte mult toate măsurile privind creşterea natalităţii.

„Aș vrea de asemenea să fac o precizare: pot fi cupluri căsătorite sau nu. De asemenea, pot beneficia de decontare și femei singure. Aceste criterii și condiții le-am discutat deja cu domnul ministru Alexandru Rafila, care încurajează foarte mult toate măsurile privind creșterea natalității și sprijinirea tinerilor pentru a decide mai grabnic să aibă copii. Vreau de asemenea să subliniez faptul că se va legaliza și în țara noastră, pentru că în acest moment cele mai multe cupluri mergeau în diferite clinici europene, posibilitatea transplantului de material genetic. Cele care au apelat până acum în clinicile din Europa știu că aceste proceduri sunt destul de scumpe și probabil că trebuiau să strângă bani doi-trei ani sau să acceseze împrumuturi”, a mai spus prim-vicepreședintele PSD.

Primăria municipiului Galați informează că noul director general al Poliției Locale Galați, Marius Dobrea, a depus jurământul și își poate exercita atribuțiile începând de astăzi, 14 februarie 2022. La eveniment au fost prezenți primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, și funcționari din cadrul Primăriei.

Marius Dobrea este un profesionist, cu 26 de ani de experiență în poliție. Este absolvent al Facultății de Poliție din cadrul Academiei de Poliție „Al. I. Cuza” București, specializarea Drept, a urmat cursuri postuniversitare și de prefecționare, deține un master cu specializarea „Politici Europene. Managementul Siguranței Publice” la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

În perioada 2019-2021 a fost șeful Poliției municipiului Galați; 2018-2019 – împuternicit adjunct al șefului IPJ Galați cu atribuții pe linie de ordine publică; 2009- 2018 – șeful Poliției municipiului Galați; 2009 – director al Corpului de Control al Ministrului de Interne; 2006-2009 – adjunct șef IPJ Galați cu atribuții pe linie de ordine publică; 2002-2006 – șef Secția 1 Poliție (Poliția municipiului Galați); 1995-2002 – ofițer de investigații criminale la Poliția municipiului Galați.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunță că personalul medical, care a fost angajat suplimentar pe perioada pandemiei, ar putea rămâne să lucreze în sistem.

„Ne preocupă foarte mult acest aspect, atât la nivelul unităţilor medicale, cât şi la nivelul direcţiilor de sănătate publică. Mie mi se pare normal şi noi vom face, ca minister al Sănătăţii, toate demersurile necesare către Guvernul României şi către Parlamentul României încât să găsim o soluţie de continuitate pentru aceşti oameni, care au ajutat în mod efectiv, care au demonstrat că sunt profesionişti şi mi se pare o nedreptate ca raporturile lor de muncă să înceteze odată cu încetarea acestei pandemii.

Cred că avem nevoie de profesionişti în sănătate şi, cu atât mai mult, de cei care au dovedit prin ceea ce au făcut, timp de doi ani de zile, că pot să-şi facă cu foarte multă dedicaţie şi profesionalism meseria”, a declarat ministrul Rafila.

 

Se lucrează la sistemul de management al deșeurilor din județul Galați, în valoare de peste 100 de milioane de euro. Este o investiție unică în țara noastră, finanțată din fonduri europene.
 
Potrivit președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, lucrările la noul depozit de deșeuri menajare sunt finalizate mai bine de 95%. Depozitul are o capacitate de un milion de mc și este conceput pentru o perioadă de 30 de ani. În plus, are cea mai performantă stație din țară de epurare a levigatului. Suprafaţa totală a depozitului este de aproximativ 15 ha.
 
Pe amplasamentul depozitului va funcționa o stație modernă de sortare, utilaje noi pentru desfășurarea activității în interiorul depozitului, stație de captare a gazului, stație de monitorizare a pânzei freatice și sistem de drenare şi colectare a levigatului.
 
De asemenea, depozitul de la Valea Mărului va avea canal perimetral pentru evacuarea apelor pluviale.
 
„Mai trebuie finalizate drumurile de acces și platformele, conexiunile la utilități și stratul drenant la ultima subcelulă. La final va fi creată o perdea forestieră”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

România e foarte bine apărată și are toate garanțiile de securitate. Niciun român nu trebuie să se teamă, a transmis vineri, președintele Klaus Iohannis, la conferința de presă comună susținută la baza militară Mihail Kogălniceanu, alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. 

„Ce sunt garanțiile de securitate? În primul nostru forțele noastre armate, care s-au dezvoltat enorm în ultimii ani, sunt foarte bine pregătiți și sunt pregătiți pentru orice scenariu.

În plus, România este în alianța NATO, cea mai puternică alianță militară din câte au existat în istorie. Pentru a veni în sprijinul nostru, iată că avem acești militari pe care i-am salutat azi aici, în baza Mihail Kogălniceanu și alții care au venit din state partenere strategice, de la aliați, pentru a lucra împreună cu militarii români.

Este evident că NATO este o alianță defensivă, pur defensivă, nu dorim să atacăm pe nimeni și nu dorim să invadăm pe nimeni, dar dorim să garantăm securitatea statelor noastre și securitatea cetățenilor noștri. Asta facem. Dacă vorbim despre instalația de la Deveselu, este pur defensivă, nu poate fi folosită pentru a ataca pe nimeni. Această retorică pe o auzim din când în când e una falsă, instalația de la Deveselu face parte dintr-un cadru mai larg al NATO, un cadru defensiv de rachete defensive. Nu avem ce să ascundem sau să ne ferim să spunem acest lucru. România este o țară sigură", a declarat Klaus Iohannis.

Primele elemente de tehnică militară ale detașamentului SUA care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar au intrat în România pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac, judeţul Arad.
 
Autovehiculele din compunerea coloanei, însoțite de autospeciale ale Poliției Militare, se vor deplasa, după trecerea frontierei de stat, pe ruta Arad - Deva – Sibiu - Râmnicu Vâlcea – Pitești – București - Mihail Kogălniceanu, anunță Ministerul Apărării.
 
Pentru o bună desfăşurare a traficului, Poliția Militară va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra eventualelor restricții rutiere.
Proiectul privind recunoașterea vechimii în muncă a PFA-urilor este cu un pas mai aproape de votul final în Parlament, anunță reprezentanții USR. 
 
„Inițiativa deputaților USR Beniamin Todosiu și Andrei Postică a trecut cu bine de Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților. Mai este nevoie doar de raportul Comisiei pentru politică economică și de votul plenului Camerei Deputaților ca să reparăm această nedreptate făcută sutelor de români care-și plătesc taxele, dar nu pot beneficia de drepturile care li se cuvin.
 
Sperăm că deputații din Comisia pentru politică economică se vor gândi la cei peste 400.000 de români care plătesc statului taxele și impozitele prevăzute de lege și care trebuie să beneficieze de recunoașterea vechimii în muncă! Este dreptul lor”, a transmis USR. 
 

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că toată Autostrada Buzău - Focșani este în fază de licitație.

 „Toată Autostrada Buzău- Focșani (82,44 km) este în fază de licitație! Astăzi a fost transmis spre SICAP Anunțul de Participare la licitația pentru construcția ultimelor două tronsoane cu o lungime însumată de 66,90 km: Tronsonul 2 Vadu Pașii – Râmnicu Sărat (30,80 km); Tronsonul 3 km Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni (36,10 km).

Tronsoanele 2 și 3 vor fi construite în 26 de luni de la data semnării contractului cu finanțare prin PNRR. Anunțul de participare va fi vizibil în perioada imediat următoare în Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.

 Tronsoanele 1 și 4 sunt deja în licitație de la 1 februarie și au ca dată limită pentru depunerea ofertelor 5 aprilie 2022

- Tronsonul 1 Buzău - Vadu Pașii (4,60 km):

- Tronsonul 4 Mândrești Munteni – Focșani Nord (10, 94 km).

 Tronsoanele 1 și 4 vor fi construite în 20 de luni de la data semnării contractului cu finanțare prin PNRR.

Autostrada Buzău – Focșani este una dintre secțiunile Autostrăzii Moldova (A7) și face parte din Coridorul 3 – București – Regiunea NE (Moldova) (OR3).

Întregul proiect al Autostrăzii Buzău- Focșani are o valoare de 7,26 miliarde de lei (inclusiv TVA) și este finanțat prin PNRR, fiind prevăzut în Master Planul de Transport General", a precizat ministrul Transporturilor”, a anunțat ministrul Grindeanu.