Guvernul a adoptat, în ședința de joi, o ordonanță de urgență privind majorări salariale pentru personalul din sănătate, asistență socială și alte sectoare de activitate bugetară.
Actul normativ aprobat de Executiv stabilește că, începând cu luna ?????? 2024, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţii din domeniul asistenței sociale, precum și ale personalului TESA din unitățile și centre de asistență socială cu sau fără personalitate juridică se majorează cu 20% faţă de nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2023.
Această majorare se acordă în două tranșe egale, începând cu data de 1 martie1 ?????? 2024, respectiv 1 iunie2024.
Ministerul Energiei anunţă relansarea, începând cu data de 08 februarie 2024, ora 00:00, a apelului de proiecte „Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii)” aferent Investiţiei 4 PNRR – Lanț industrial de producție și/sau asamblare şi/sau reciclare a bateriilor, a celulelor şi panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare), precum şi noi capacităţi de stocare a energiei electrice, Sub-măsura 4.3 – Sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei elecrice (baterii).
Obiectivul apelului de proiecte este punerea în funcţiune a unei capacități de minimum 240 MW (sau 480 MWh) de stocare a energiei electrice în baterii, până la 30 Iunie 2026, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul PNRR, în urma unui apel de proiecte cu criterii de selecție care asigură conformitatea cu Ghidul tehnic „a nu prejudicia în mod semnificativ” (2021/C58 /01).
Apelul competitiv este deschis până la data de 21 martie ora 0.00.
Sunt eligibile achiziţionarea de instalaţii/echipamente pentru construirea de capacități noi de stocare a energiei electrice în baterii și construcţiile care fac obiectul proiectului de stocare a energiei electrice în baterii.
„Împreună cu senatorul Claudiu Răcuci și cu colegii mei Constantin Comandaru, Florin Mărginean, Ilie Frățilă și Vasile Pușcă, am discutat astăzi cu locuitorii din Cetatea de Baltă, Șona, Sâncel și Valea Lungă despre problemele lor.
Dezvoltarea fiecărei comunități înseamnă un efort continuu, iar colegii mei au demonstrat și demonstrează că administrația se face doar în folosul oamenilor”, a subliniat Ion Dumitrel, pe fb, după o vizită în județ
Ministrul Florin-Ionuț BARBU a efectuat joi, 7 martie 2024, o vizită de lucru la trei obiective de investiții din județul Brăila: stația de repompare SRPA Spiru Haret, o fermă de procesare lucernă și o fermă de vaci de lapte.
”Astăzi, explorând zona Brăilei - inima agricolă a României, am găsit inspirație și inovație în prelucrarea lucernei, vitalitate în stațiile de irigare, dăruire și pasiune în fermele de vaci de lapte. Fiecare vizită a fost o dovadă a pasiunii și ambiției fermierilor români, modelând însăși esența moștenirii agricole a națiunii noastre. Aceste momente sunt o dovadă a impactului pe care fermierii noștri îl au asupra dezvoltării economice, prin cultivarea pământurilor noastre, implicarea comunităților și valorificarea producțiilor obținute. Avem datoria să onorăm truda acestor oameni, să le hrănim aspirațiile și să cultivăm un viitor în care sustenabilitatea și prosperitatea se împletesc ducând către performanța agriculturii României pe care ne-o dorim cu toții”, a declarat ministrul Florin Barbu.
Proiectul implementat de CJ Vâlcea are o valoare totală de 58 de milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 48 de milioane de lei. Investiția va fi derulată în cadrul Priorității 3 a Programul Regional Sud-Vest Oltenia – Eficienţă energetică și infrastructură verde, Obiectivul specific 2.1/b(i) – Promovarea măsurilor de eficiență energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Proiectul prevede lucrări de reabilitare termică a clădirii Maternității, secție a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, care vor consta în izolarea fațadelor, schimbarea tâmplăriei și a instalațiilor sanitare și electrice, înlocuirea lifturilor și montarea unor instalații de securitate la incendiu. De asemenea, vor fi instalate panouri fotovoltaice și vor fi făcute recompartimentări astfel încât spațiile să fie cât mai potrivite pentru nevoile pacienților și cadrelor medicale.
Sala de spectacole are 154 de locuri, facilități moderne și echipamente de înregistrare de ultimă generație. Această sală va găzdui o varietate de evenimente culturale, inclusiv spectacolele organizate de Școala de Arte a CCDJ, precum și proiecții de film, conferințe și dezbateri pe teme culturale sau educaționale.
"Pentru viitorul copiilor noștri, pentru a încuraja performanța, am creat acest spațiu, iar acum cei aproximativ 1000 de cursanți ai Școlii de Arte din cadrul CCDJ, au un loc al lor în care își pot exprima liber talentele și pasiunile.
Suntem recunoscători pentru fiecare premiu pe care aceștia îl aduc la Galați. Avem elevi care au obținut premii la concursuri și festivaluri importante din țară și din străinătate, avem participanți la concursuri precum "Românii au Talent" și "Vocea României".
De asemenea, mă bucur că părinții nu vor mai fi nevoiți să stea înghesuiți la spectacolele copiilor și că de acum înainte le pot urmări prestațiile într-o sală modernă și încăpătoare. Susținem performanța, încurajăm creativitatea, iar această realizare este un angajament ferm al Consiliului Județean Galați în ceea ce privește promovarea culturii", a mai adăugat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Investiția, în valoare de 1,3 milioane de euro este realizată cu fonduri europene atrase de către Județul Galați, prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, în cadrul unui parteneriat cu raionul Hîncești și Primăria Comunei Mereșeni.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (#ANCPI) derulează lucrări de înregistrare a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, pe o suprafață de peste șase milioane de hectare, din 2.295 de UAT-uri. Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (#PNCCF), din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetele primăriilor. Cărțile funciare sunt eliberate gratuit pentru cetățeni.
Spitalul Județean de Urgență Zalău, în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj, va implementa, în perioada următoare, un proiect în valoare de 1 milion de euro, ce vizează digitalizarea celei mai mari unități spitalicești din județ.
Proiectul "Spitalul Județean de Urgență Zalău în era digitală" este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență și va fi implementat pânâ în 2025.
"În contextul evoluției continue a tehnologiei și în domeniul sănătății publice, digitalizarea Spitalului Județean reprezintă o necesitate. În cadrul acestui proiect sunt abordate trei paliere importante: infrastructura digitală, softul medical și telemedicina. Ne propunem, astfel, să venim în sprijinul pacienților, prin asigurarea unui acces mai rapid la tratament, și, totodată, să eficientizăm activitatea unității medicale, prin reducerea birocrației, concomitent cu creșterea securității cibernetice. Le mulțumesc și îi felicit pe toți cei din echipa de proiect care au făcut posibilă câștigarea acestei importante finanțări europene", a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele CJ Sălaj.
Consiliul Judeţean (CJ) Botoşani se numără printre primele din țară care au semnat contractul de furnizare a a 26 de microbuze şcolare electrice pentru care a obținut finanțare din PNRR.
Valoarea contractului semnat astăzi este de 26,3 milioane de lei, echivalentul a 5,3 milioane de euro.. Suma include și TVA. În urma licitației, a rezultat o economie de aproximativ două milioane de euro.
”Am solicitat Ministerului Educației să ne permită să folosim acești bani pentru achiziționarea a altornouă sau zece microbuze electrice, precum și prelungirea termenului de implementare a contractului pentru acestea până în septembrie 2025, ca să rezolvăm problemele de transport și ale altor școli”, a declarat preşedintele CJ Botoșani, Doina Federovici.
Consiliul Judeţean Botoşani a mai depus un proiect pentru finanțarea de către Administrația Fondului de Mediu a achiziției a încă 18 microbuze școlare hibrid. „Acesta este pe finalul procesului de evaluare, iar imediat ce vom semna contractul de finanțare se va lansa și procedura de achiziție”. a postat Doina Federovici pe pagina sa de facebook.
Peste 800 de persoane au fost angajate în judeţul Olt de la începutul acestui an, printre locurile de muncă ocupate numărându-se cele de vânzător, agent de securitate, confecţioner de articole textile, bucătar, potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt, Elena Iordache.
Aceasta a precizat că în primele două luni ale anului în curs au fost încadrate în muncă 831 de persoane, majoritatea la unităţi de confecţii textile, firme de construcţii, transporturi, la agenţi economici din sectorul serviciilor şi la firme de pază şi securitate.
În judeţul Olt numărul şomerilor se menţine peste 7.000, datele statistice actualizate până la finalul lunii ianuarie indicând o rată a şomajului de 5,51%, şomerii fiind preponderent persoane din mediul rural.
Error: No articles to display