Paul Voinea

Potrivit unui comunicat de presă, refugiații ucraineni din cele șase județe unde sunt înregistrați în număr important, prin Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi (CNRR),pot participa și fără cunoştinţe în IT, la cursul cu acces gratuit.

Creat de SoftServe Academy, cursul este format din şase module introductive în limbaje de programare.

Modulele se vor derula pe parcursul a opt săptămâni şi sunt disponibile gratuit în limita a 35 de locuri. Cursul va fi predat în limba ucraineană, iar cei interesaţi se pot înscrie online, prin completarea formularului disponibil pe site-ul SoftServe, până pe data de 8 martie. Pentru a fi eligibili, participanţii trebuie să fie cetăţeni ucraineni refugiaţi în România, să fi absolvit cel puţin învăţământul liceal, să dispună de un laptop sau computer cu acces la Internet şi să aibă o înţelegere de bază a limbii engleze.

Cursul va avea loc în perioada 25 martie - 24 mai 2024, constă în 16 sesiuni, fiecare cu o durată de două ore, ce vor avea loc de două ori pe săptămână.

CNRR îşi desfăşoară activitatea în punctele de trecere a frontierei cu Republica Moldova şi Ucraina, în Centrele Regionale de Proceduri şi Cazare pentru Solicitanţii de Azil, dar şi în punctele de lucru ale organizaţiei din Bucureşti, Braşov, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Suceava şi nu numai.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Ionel Bogdan, îşi doreşte investitori chinezi în Maramureş în contextul dezvoltării parcurilor industriale în judeţ.

Ionel Bogdan a avut o întâlnire cu ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Han Chunlin, în care a abordat şi aceste teme ale unor posibile investiţii. Acesta a precizează că în viitoarele parcuri industriale din judeţul Maramureş ar putea fi desfăşurate în domeniul IT.

Preşedintele CJ a subliniat că apropierea judeţului de graniţa cu Ucraina şi Ungaria reprezintă un avantaj.

Guvernul României, Ministerul Dezvoltǎrii, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Sănătății se preocupǎ de asigurarea resursei umane în special în spitalele din subordinea administrației locale

Guvernul României a aprobat prin Memorandum organizarea de concurs pentru ocuparea a 2226 de posturi în unitățile sanitare din subordinea autorităților locale:

-706 posturi de medici

-746 posturi de asistenți medicali

-470 posturi de personal medical auxiliar

-75 de posturi pentru TESA

-45 de posturi pentru personalul de specialitate medico-sanitar

-alte posturi

„Am dăruit și am primit sute de zâmbete astăzi, de la doamnele și domnișoarele din Bistrița.

Alături de colegii mei, tinerii social-democrați, de Deputatul Daniel Suciu, Prefectul Teofil Cioarbă si liderul TSD, Paul Pop, am dăruit câte un Mărțisor doamnelor pe care le-am întâlnit în centrul Bistriței.

Cu o floare nu se face primăvară, dar o floare vestește venirea primăverii!

Vă doresc o primăvară frumoasă, pe măsura zâmbetelor oferite astăzi”, a declarat Bogdan Ivan Gruia, Ministrul MCID

Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse: ”Am ajuns astăzi în județul Teleorman, unde a continuat campania de distribuție a produselor destinate copiilor instituționalizați.

Astfel, au fost predate 175 de paturi, 175 de saltele și tot atâtea perne, 350 de lenjerii de pat, 120 de tricouri și 120 de treninguri. Toate aceste produse provin din rezerva de stat a țării și au fost primite ca urmare a unei Hotărâri de Guvern prin care 10.500 de copii instituționalizați din toată țara vor beneficia de acest sprijin în valoare totală de peste 19 milioane de lei.

Le mulțumesc președintelui Consiliului Județean Teleorman, domnul Adrian Gâdea, directorului DGASPC Teleorman, domnul Florinel Dragomirescu, și preşedintelui Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, domnul Georgian Pop, pentru sprijinul acordat în acest demers”, a precizat reprezentantul MFTES

Omul de afaceri a preluat, începând de duminică, preşedinţia interimară a filialei din Botoşani a Partidului Naţional Liberal şi va fi candidatul acestei formaţiuni politice la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.

El a confirmat, printr-un anunț, că Biroul politic Naţional al PNL l-a validat în funcţia de preşedinte al filialei din Botoşani.

Valeriu Iftime îl înlocuieşte în funcţie pe deputatul Costel Şoptică, care a demisionat la începutul acestei săptămâni.

Timişoara a exercitat titlul de Capitală Europeană a Culturii şi se va înscrie la competiţia "Destinaţia anului 2024"

"Consiliul Judeţean Timiş se va înscrie, în această lună, la competiţia 'Destinaţia anului 2024 în România', la secţiunea 'Cea mai bună promovare - Destinaţii turistice' cu filmul de promovare a judeţului realizat de Charlie Ottley. CJ are în atenţie şi alte evenimente de promovare a judeţului, în afara celor conţinute în acest videoclip, la momentul concretizării acestora urmând să fie comunicate public", a afirmat Alin Nica, Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş.

Anul trecut, Timişoara a câştigat competiţia "Destinaţia anului 2023" la secţiunea "Cea mai bună Promovare".

Imaginea de ansamblu nu este deloc îmbucurătoare, în cazul județului Mureș, cuprins în amplul Program de finanțare pentru Tranziție Justă, și pentru care reprezentanții României s-au zbătut la forurile europene. Cu o alocare financiară mai mult decât generoasă, totuși, aceste finanțări pentru dezvoltare nu par să „prindă” la oamenii de afaceri din județ. Este lipsă de interes, birocrație stufoasă sau chiar neimplicarea autorităților locale în promovarea și susținerea IMM-urilor să acceseze aceste fonduri?

Cert este că, la nici o lună de la închiderea apelului, s-au depus proiecte care nu acoperă nici un sfert din valoarea finanțării alocate.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a publicat vineri, 1 martie 2024, situația proiectelor depuse la nivelul județului Mureș în cadrul Programului Tranziție Justă la data de 29 februarie 2024. Astfel, în cadrul componentei - Sprijin pentru IMM-uri, deschisă la 20.12.2023 (și care se înschide la 20.03.2024), s-au depus, până acum, 14 proiecte, în valoare de 166.888.834 lei, valoarea solicitată fiind însă de 93.003.594,32 lei.

Potrivit Autorității de Management a Programului, alocarea financiară pentru acest apel este de 417.454.653,07 lei. Ceea ce indică o acoperire de doar 22,28 %, în cazul proiectelor depuse.

MADR, prin APIA, informează potențialii beneficiari din fiecare județ că lansarea Campaniei de primire a Cererilor de Plată va fi realizată în aproximativ 2 săptămâni.

Pentru a veni în sprijinul fermierilor, APIA a pus la dispoziția acestora aplicația IPA ONLINE prin care pot face modificări/actualizări ale cererilor unice depuse, sector vegetal, FĂRĂ A avea posibilitatea de a închide cererile și a le aproba, până la stabilirea datelor concrete de începere a Campaniei 2024.

Guvernul României a aprobat în ședința de miercuri, Memorandumul pentru ocuparea prin concurs sau examen, în condițiile legii, a 5200 de funcții vacante din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

Posturile care vor fi scoase la concurs sau examen sunt din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, dar și din cadrul altor unități care au nevoie de încadrarea funcțiilor pentru reducerea deficitului de personal.

Cele peste 5.000 de funcții sunt de execuție și sunt alocate, în principal, domeniilor ordine și siguranță publică, combaterea criminalității organizate, poliție canină, formare profesională, analiză genetică și intervenții în situații de urgență.

Demersul de scoatere la concurs a celor 5.200 de posturi se înscrie în eforturile de reducere a deficitului de personal de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, alături de încadrarea promoțiilor de ofițeri, subofițeri, maiștri militari și agenți de poliție ale Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, respectiv ale școlilor postliceale ale MAI.

Cele mai citite

Error: No articles to display