Anunțuri

Senatul României a adoptat, luni, două propuneri legislative care vizează protejarea copiilor și tinerilor de efectele jocurilor de noroc, prin creșterea vârstei minime de participare la 21 de ani și…
România se confruntă cu un deficit de auditori energetici atestați, a declarat ministrul Cseke Attila, care a precizat că, fără acești specialiști, nu pot fi evaluate clădirile ce necesită lucrări…
Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a anunțat lansarea cursurilor de limba română pentru copii în școlile din Germania și reluarea lucrărilor Comisiei Mixte Economice România–Bavaria, în cadrul unei vizite efectuate…
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Constantin Șerban, a avut miercuri o întâlnire cu delegația companiei sud-coreene Hyundai Rotem, condusă de CEO-ul Yong Bae Lee, în cadrul căreia au fost discutate…
Centrele militare judeţene vor fi preluate integral de Ministerul Apărării începând cu 1 ianuarie 2027, a anunţat premierul Ilie Bolojan, miercuri dimineaţă, în debutul discuţiilor cu reprezentanţii consiliilor judeţene. „Unul…
Se dau amenzi și pentru cei care au cărți de identitate electronice. Controlorii STB merg pe teren alături de colegii de la Direcția Generală de Poliție Locală a Municipiului București…
Sindicaliștii din 1.582 de primării de comune din România au declanșat marți o grevă de avertisment de două ore, în semn de protest față de reforma administrației publice, potrivit unui…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că legea care prevede neplata primei zile de concediu medical va intra în vigoare la începutul lunii martie, iar până atunci vor fi stabilite…
Noile reguli prevăd clarificări privind transportul interjudețean și local de persoane, inclusiv activitățile de intermediere, care trebuie licențiate. Astfel, toți participanții direcți sau intermediari la servicii de transport regulat sau…