Persoanele interesate trebuie să încheie un contract cu operatorii economici validați în program.
Aceste firme pot depune documentele colectate de la cetățeni la Ghișeul Unic de Eficiență Energetică, din cadrul Consiliului Județean Mureș, în vederea verificării actelor. Ulterior, cererile vor putea fi încărcate pe platforma PNRR până pe 3 aprilie.
În cadrul programului RepowerEU, persoanele vulnerabile pot solicita panouri solare gratuite și lucrări de reabilitare termică.
Sprijinul poate fi solicitat doar de către persoanele incluse pe lista întocmită de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, listă care, în județul Mureș, cuprinde aproximativ 65.000 de persoane.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display