Acte de vandalism pe șantierul Culoarului Trafic Mureș Nord Recomandat

Coordonatorii proiectului de modernizare a drumurilor județene care fac parte din Culoarul Trafic Mureș Nord (lotul 2), împeună cu proiectantul, constructorul și dirigintele de șantier, au verificat luna trecută, calitatea lucrărilor de montare a indicatoarelor rutiere, potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Hunedoara.

S-a constatat, astfel, că sunt probleme și președintele CJ Nistor Laurențiu a dispus înlocuirea tuturor indicatoarelor de pe acest sector, sub supravegherea reprezentanților CJ Hunedoara.

„În același timp, am constatat cu mâhnire că eforturile Consiliului Județean Hunedoara de modernizare a rețelei de drumuri care compun Culoarul Trafic Mureș Nord au fost umbrite de acțiuni de vandalism care au avut ca țintă indicatoarele rutiere recent instalate. Au fost smulse sau sparte bornele de pe acostament!

Astfel de acțiuni lipsite de responsabilitate și respect pentru proprietatea publică nu numai că pun în pericol siguranța participanților la trafic, dar afectează și resursele pe care le dedicăm proiectelor de infrastructură.

Condamn ferm aceste acte de vandalism, astfel de comportamente fiind inacceptabile într-o societate civilizată!” a declarat președintele CJ Hunedoara.

Care a solicitat implicarea autorităților de ordine publică pentru identificarea autorilor și sancționarea acestor fapte.

„Facem un apel către toți cetățenii să colaboreze cu autoritățile pentru identificarea celor responsabili pentru aceste acte inacceptabile”, a mai anunțat Nistor.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display