”Am încheiat campania "Fără Bariere - TOT adevărul despre droguri" o campanie destinată cu precădere stopării consumul de droguri și a altor forme de adicție, dar la începutul acestei campanii întotdeauna am început discuțiile legate de stoparea violenței, violenței domestice, a bullying-ului, am făcut cunoscut numărul de urgență al copilului, numărul 119, numărul de urgență pentru victimele violențe domestice și, foarte important, în cadrul acestei campanii nu am avut doar tineri, referindu-mă la 14-35 de ani, elevi, studenți; am avut toți beneficiarii din cadrul sistemului de asistență și protecție socială de la vârsta de 14 ani spre 18 și, de asemenea, am avut părinți - am invitat părinți din cadrul fiecărei clase a VIII, a IX-a, a X-a, a XI-a, a XII-a, fiecare instituție de învățământ din tot județul, unde am reușit să ajungem.
A fost o campanie inițiată pe județele unde avem centre universitare, pentru că am implicat tinerii în procesul decizional, tineri de la facultățile de medicină, farmacie, asistență socială, și ne dorim identificarea unor resurse financiare, mai mult ca sigur fonduri europene pe zona de sănătate mintală, pentru a continua această campanie. Așa cum ați menționat și dumneavoastră, prevenția trebuie să fie continuă și nu doar pentru copii tineri, ci și pentru părinți”, a declarat ministrul Familiei, Natalia Intotero, la finalul ședinței de Guvern de săptămâna trecută
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.