Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că ajutorul de restructurare TAROM a fost aprobat de Comisia Europeană. Acesta are o valoare de 95,26 milioane euro.
Anunțul a fost făcut pe Facebook de Sorin Grindeanu.
„Valoarea acestuia este de maximum 95,26 milioane euro din care 49,53 milioane euro reprezintă ajutorul individual de salvare acordat în anul 2020 (la care se adaugă dobânzile aferente)”, a transmis Grindeanu.
Potrivit ministrului, TAROM va folosi acești bani pentru înnoirea flotei de aeronave, optimizarea destinațiilor și politicii comerciale, aplicarea unor soluții pentru eficientizarea activităților de mentenanță a aeronavelor, digitalizarea companiei și îmbunătățirea mediului IT, inclusiv a programelor de distribuție bilete și acoperirea deficitului de lichiditate pentru anul 2024.
„Vreau să mulțumesc reprezentanților Comisiei Europene că au decis să sprijine TAROM, unul din cele mai vechi branduri din industria aviatică europeană”, a precizat Sorin Grindeanu.
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj de Ziua veteranilor de război. Veteranii au scris drumul spre independență și libertate al țării noastre, a spus premierul.
Ziua veteranilor de război se sărbătorește pe 29 aprilie.
„România onorează astăzi veteranii de război care au scris drumul spre independență și libertate al țării noastre. Avem un loc pe care să-l numim acasă grație celor care, prin sacrificiu, au apărat tot ce ne aparține și tot ce iubim. Veteranilor aflați la vârstă venerabilă, pe care avem privilegiul să îi avem între noi, le doresc sănătate și viață lungă, în mijlocul unor familii și comunități care să le poarte recunoștință”, a transmis Marcel Ciolacu.
Premierul a subliniat importanța evenimentului.
„Ziua de 29 aprilie statul român o dedică tuturor veteranilor care, din 1877, au luptat pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a României. Datoria morală pe care o avem este să păstrăm vie memoria acestor luptători cu dragoste de patrie. Felicit Ministerul Apărării Naționale pentru că a fost mereu vârf de lance în tot ceea ce ține de cinstirea și exprimarea recunoștinței pentru veterani, felicit Asociația Națională a Veteranilor de Război pentru implicarea deosebită și îi felicit pe toți cei care au pus umărul pentru veterani, inclusiv prefecturile și cetățenii care participă astăzi la manifestări, cu gândul la cei cărora le închinăm această zi. Memorie eternă veteranilor pe care îi onorăm, multă sănătate puținilor veterani supraviețuitori ai celui de-al Doilea Război Mondial”, a precizat Marcel Ciolacu.
Șantierul de pe Autostrada Ploiești-Buzău a fost inspectat de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. El s-a declarat mulțumit de ce a văzut pe un sector al șantierului.
Sorin Grindeanu a vizitat un sector lung de 50 de kilometri de pe Autostrada Ploiești - Buzău.
Potrivit lui Sorin Grindeanu, pe Lotul 1 Dumbrava – Mizil (21 km) stadiul fizic al lucrărilor se apropie de 60% și pe Lotul 2 Mizil- Pietroasele (28,35 km) stadiul fizic a depășit 61%.
„În special constructorii români care lucrează pe cele două loturi sunt foarte bine mobilizați, ceea ce demonstrează că abordează cu seriozitate această construcție”, susține ministrul Transporturilor.
Pe Lotul 3 Pietroasele- Municipiul Buzău, constructorul turc a început deja lucrările preliminare pentru construcția celor 13,9 km.
„În acest moment sunt în diverse stadii de construcție toate cele 13 loturi/tronsoane ale A7, Ploiești – Pașcani. Până la sfârșitul acestui an, potrivit termenelor contractuale, primele 2 Loturi din Ploiești- Buzău vor fi date în circulație”, este concluzia lui Sorin Grindeanu.
România continuă acordarea de asistență umanitară populației civile din Fâșia Gaza. Luni dimineața a fost trimis un nou transport cu produse alimentare și articole de cazarmament – corturi, saci de dormit, paturi etc. – în valoarea totală de 8,2 milioane de lei, puse la dispoziție de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
Decizia de acordare a acestor produse a fost luată în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu, au anunțat reprezentanții Guvernului.
Transportul se realizează cu resurse naționale până în HUB-ul constituit de Comisia Uniunii Europene în Republica Cipru. Ulterior, prin Mecanismul European de Protecție Civilă, transportul ajutorului umanitar pe relația Republica Cipru – Fâșia Gaza se face cu ajutorul agențiilor specializate ONU.
IT-ul românesc schimbă lumea: ducem companiile românești din IT în țările din Africa și America Latină! Astăzi, în timpul vizitei doamnei Jutta Urpilainen, comisar european pentru parteneriate internaționale în România, Guvernul a aprobat participarea României la Digital for Development Hub.
Investiții de 6 miliarde de euro sunt alocate de Uniunea Europeană proiectelor de digitalizare a țărilor din Africa, Asia-Pacific, America Latină, zona Caraibilor și a statelor din vecinătatea Uniunii Europene.
Astfel, companiile românești din IT vor avea piețe noi în țările în dezvoltare din Africa și America Latină, cu bani europeni! De la digitalizarea serviciilor publice, întărirea securității cibernetice, dezvoltarea tehnologiilor de inteligență artificială, până la consolidarea conectivității, domeniu în care România excelează la nivel european.
Ministerul Cercetării, Inovării si Digitalizării lucrează începând de astăzi la elaborarea unei strategii naționale de promovare a sectorului de IT&C din România pe piețele emergente, pe baza unei colaborări solide între sectorul public și mediul privat.
Premierul Marcel Ciolacu are vineri, 26 aprilie, o întrevedere cu vicepreședintele Republicii Turcia, Cevdet Yılmaz. Demnitarul turc efectuează o vizită oficială în România.
Premierul Marcel Ciolacu se întâlnește cu Cevdet Yılmaz la Palatul Victoria. Programul întâlnirii a fost prezentat de biroul de presă.
„Ora 09.30 Întâmpinarea oficială a vicepreședintelui Republicii Turcia, Cevdet Yılmaz, de către premierul României, Marcel Ciolacu - Curtea Palatului Victoria
Ora 11.25 Declarații comune de presă susținute de prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, și de vicepreședintele Republicii Turcia, Cevdet Yılmaz - Palatul Victoria, Holul de onoare, parter.”
Biroul de presă al Guvernului va transmite evenimentul pe conturile de Facebook, de YouTube și prin sistemul de distribuție al Palatului Victoria.
Românii au investit o sumă record de aproape 3,2 miliarde de lei, în emisiunea de titluri de stat Fidelis. Asta arată încrederea lor în dezvoltarea economiei românești, a comentat premierul Marcel Ciolacu.
Comentariul a fost făcut înaintea ședinței de Guvern.
„Românii au investit o sumă record de aproape 3,2 miliarde de lei, în emisiunea de titluri de stat Fidelis din acest an. Asta de fapt arată încrederea lor în dezvoltarea economiei românești”, a spus Ciolacu.
Premierul s-a referit și la investitorii străini.
„Aceeași încredere am văzut-o și la investitorii străini. Am discutat săptămâna trecută, împreună cu colegii mei, în Qatar și Emiratele Arabe Unite, cu investitori de calibru despre proiecte în mai multe zone strategice: energie verde, infrastructură portuară și agricultură. Și sunt convins că aceste investiții majore vor avansa rapid”, a precizat Marcel Ciolacu.
CNAIR anunță că au demarat investigațiile geotehnice pentru stabilirea parametrilor de dimensionare a soluțiilor tehnice și a structurilor, ce vor fi prevăzute în Studiul de Fezabilitate al drumului expres București -Târgoviște!!
Pentru întocmirea studiului geotehnic se vor executa un număr de aproximativ 207 foraje geotehnice cu adâncimi cuprinse între 6 m și 30 m, însumând aproximativ 4200 ml de foraje.
Traseul drumului expres București - Târgoviște are o lungime de aproximativ 62 km și traversează județele Ilfov (Unitățile Adminstrativ Teritoriale Corbeanca și Buftea) si Dâmbovița (Unitățile Adminstrativ Teritoriale Crevedia, Niculești, Butimanu, Cojasca, Bilciurești, Cornățelu, Dobra, Băleni, Bucșani, Comișani, Văcărești, Ulmi și Târgoviște), asigurând conectarea la rețeaua existentă de drumuri naționale și județene prin 6 noduri rutiere.
Președintele PNL Nicolae Ciucă a anunțat că Sebastian Burduja este candidatul liberalilor pentru Primăria Capitalei. Anunțul a fost făcut marți după ce PSD și PNL au decis să renunțe la candidatul comun.
Nicolae Ciucă susține că Sebastian Burduja este cea mai bună alternativă la actualul primar Nicușor Dan.
„De astăzi, ne concentrăm pe Planul pentru București și pe modul în care putem îmbunătăți viața în Capitală. Candidatul nostru este Sebastian Burduja, președintele organizației PNL București, un om politic al noii generații, capabil, care cunoaște foarte bine Bucureștiul și problemele sale, are experiență în funcții executive înalte și va fi cea mai bună alternativă la actualul primar”, a transmis Nicolae Ciucă pe Facebook.
Anterior, liderii PSD au anunțat că Gabriela Firea este candidatul social-democraților.
Europarlamentarul Dan Nica a solicitat în plenul Parlamentului European un plan UE pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor. Avem nevoie de acest plan, a spus Nica.
Propunerea a fost lansată de la microfonul PE.
„Avem nevoie de un plan european pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor. În plenul Parlamentului European, m-am adresat doamnei comisar european Kadri Simson, încă de anul trecut, privind necesitatea unui plan european care să fie concret și realizabil pentru creșterea eficientei energetice a clădirilor, ceea ce înseamnă categoric facturi mai mici la energie”, a declarat Dan Nica.
Europarlamentarul social-democrat a mai arătat că finanțaarea ar putea fi realizată cu fonduri UE și naționale.
„Am solicitat totodată atât crearea unor fonduri naționale în fiecare stat membru, cât și fonduri europene care să fie alocate astfel încât nicio familie, nicio întreprindere să nu fie puse în dificulate de plată unor facturi greu de suportat la energia electrică și gaze naturale”, a precizat Dan Nica.