Curtea Constituţională a amânat pentru a doua oară o decizie privind legea cumulului pensie-salariu, pentru data de 3 octombrie, după o primă amânare pe 26 iulie. ”Amânare pentru 3 octombrie…
Președintele României, Klaus Iohannis, va conduce, în perioada 18-22 septembrie 2023, delegația României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite…
Mircea Geoană, adjunctul secretarului general al NATO, consideră că industria de apărare din România are un mare potențial de dezvoltare. Principala condiție este să se reinventeze, a explicat Geoană. Industria…
Un oficial ucrainean a anunțat că o dronă rusească a căzut pe teritoriul României. Ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr neagă, însă, incidentul. „Infirm în mod categoric informațiile apărute în…
Europarlamentarul Victor Negrescu a cerut ajutor financiar de la UE pentru inundațiile produse în România în 2022. Solicitarea prevede alocarea unui ajutor în valoare de 34 de milioane de euro.…
Poliția Română a inițiat demersurile pentru achiziționarea a 400 de aparate DrugTest. Poliția organizează licitație și așteaptă oferte până la finalul lunii august. Până prezent au fost găsite surse de…
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că inflaţia a scăzut în România. „Este pentru prima oară când avem o inflaţie cu o singură cifră”, a afirmat șeful Executivului. Inflația a crescut…
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri că podul peste Dunăre de la Brăila va fi inaugurat la sfârșitul lunii iunie. La inaugurare va fi invitat și ministrul italian al…
Bacul care leagă județele Galați și Tulcea nu va funcționa vineri, timp de câteva ore, pentru a permite echipelor de intervenție să adune gunoaiele de pe Dunăre. O insulă cu…