După numeroase procese în instanță, Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) a reușit să preia cele 10 imobile unde fosta Companie Municipală de Consolidări începuse lucrări înainte…
Văd că este primită cu multă curiozitate vestea că Ministerul nu organizează olimpiade școlare pentru clasele I-IV în 2025. Declarația aaprține noului ministru al educației, Daniel David. Sub titlul „Pe…
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a semnat contractul de servicii pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind obiectivul de investiții TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1. Contractul, în valoare…
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a semnat contractul de servicii pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind obiectivul de investiții TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1. Contractul, în valoare…
Începe instalarea de bănci, scaune și catedre noi în școlile din Timișoara, mobilier cumpărat prin Planul Național de Redresare și Reziliența. Primele piese au fost montate la Școală Gimnazială 13,…
Echipamente medicale de circa 1,2 milioane lei au ajuns la secțiile Urologie și Chirurgie ale Spitalului Județean de Urgență Reșița, achiziționarea acestora fiind făcută de către Consiliul Județean Caraș-Severin cu…
Anul 2024 a fost unul greu, dar cu multe rezultate administrative la nivelul Consiliului Județean Mehedinți, ceea ce ne face să intrăm cu speranță în 2025, să accesăm noi surse…
În total, în 2024, muzeele noastre au fost vizitate de 127.500 de persoane. Pe primul loc se află Muzeul de Artă și Centrul "Constantin Brâncuși", acolo unde au fost peste…
Posturile Salvamont din Rânca -masivul Parang și Runcu -masivul Vâlcan aflate în dotarea serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj intră în această iarnă complet reamenajate. Astfel, ambele posturi au beneficiat…