În prima parte a anului 2025, se vor finaliza și ultimii 12 km care asigură conexiunea cu Autostrada A1, ceea ce va face posibilă circulația de la Craiova la București…
Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Zonă de agrement”. Noul proiect va include:Aquaparc și piscină exterioară, cu facilități moderne, inclusiv șezlonguri și spații…
Consilierii județeni au aprobat, recent, documentația tehnico-economică (DALI), indicatorii și proiectul de reabilitare și reamenajare a spațiilor interioare a Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila. Valoarea totală este de 90.261.823 lei cu…
Potrivit unui comunicat de presă, aproximativ 30.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în majoritate poliţişti, jandarmi, pompieri, salvatori SMURD şi poliţişti de frontieră vor fi la datorie, zilnic,…
Unitățile sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, precum și cele care își desfășoară activitatea în imobile ce aparțin forului administrativ județean, vor asigura permanența pe întreaga durată a minivacanței…
A fost semnat contractul de finanțare din fonduri europene pentru modernizarea a două drumuri județene importante în județul Cluj. Este vorba despre două drumuri strategice: modernizarea drumului județean 170B, gândit…
Cea de-a LVI-a ediție a Festivalului „Datini și obiceiuri de iarnă” a însuflețit Iașul, aducând laolaltă cele mai frumoase tradiții românești, transmise din generație în generație. Costel Alexe, Președintele Consiliului…
Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului este primul care a deschis sezonul colindelor la sediul Palatului Administrativ, aducând cu ei spiritul sărbătorilor care se apropie. Au fost întâmpinați de președintele…