Internațional

Implicarea cetățenească în proiectele de mediu, încurajată și sprijinită

Implicarea cetățenească în proiectele de mediu, încurajată și sprijinită

România va avea la dispoziție, conform ultimelor negocieri din cadrul Consiliului European, 24 de miliarde de euro bani europeni pentru combaterea schimbărilor climatice și protecția mediului. Acești bani vor trebui investiți eficient pentru ca țara să își atingă ținta de 44% de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și pentru a contribui la efortul global de limitare a creșterii temperaturii la 1,5°C. Implicarea cetățenilor va fi cu atât mai valoroasă în județele cu industrii poluante - Gorj, Dolj, Hunedoara, Galați, Prahova, Mureș - care pot beneficia de fonduri suplimentare semnificative dacă își planifică o tranziție justă.

Cetățenii interesați, sindicatele, patronatele și organizațiile non-guvernamentale se pot implica pentru o mai bună gestionare a fondurilor europene în perioada 2021-2027, deosebit de importantă pentru acțiunile de protecție a mediului. Implicarea cetățenească asigură investirea mai eficientă a banilor în proiecte cu impact real la nivel local, accesarea mai facilă a alocărilor și contribuie la prevenirea fraudei și utilizarea abuzivă a fondurilor, arată un raport Bankwatch lansat cu scopul de a încuraja persoanele interesate să participe activ la luarea deciziilor cu impact asupra mediului.

Codul european de conduită referitor la parteneriat (nr. 240/2014) obligă Guvernul să respecte principiul parteneriatului și să includă părțile interesate în procesul decizional privind bugetul UE. Partenerii se pot implica în toate etapele de pregătire a fondurilor UE de la programare (stabilirea obiectivelor și programelor operaționale), până la implementare, monitorizare și evaluare.

Programele operaționale din următorul cadru financiar multianual care vizează investiții de mediu sunt: Programul Operațional Dezvoltare Durabilă, Programul Operațional pentru Tranziție Justă, Programul Operațional Transport, Programele Operaţionale Regionale, dar și cel de Educație și Ocupare.

Evaluați acest articol
(0 voturi)