Sute de români, șoferi de TIR și turiști sunt blocați în trafic la traversarea Canalului Mânecii dinspre Marea Britanie spre Europa.
Ministerul de Externe a anunțat că a contactat autoritățile de la Paris, care au precizat că măsura este limitată la 48 de ore și are un caracter excepțional. Franța așteaptă adoptarea unor măsuri coordonate la nivel european. Decizia a fost luată după descoperirea noii tulpini de coronavirus.
În acest context, Asociația civică ‘Voluntari în Europa’ transmite că și-a mobilizat membrii din Anglia pentru a putea ajuta cu apă și alimente în caz de nevoie și atrage atenția că situația celor aflați în acest moment pe teritoriul Marii Britanii este una dificilă.
Reprezentanţa permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a cerut o soluție rapidă printr-o abordare coordonată la nivelul Uniunii.