Comisia de urgenţă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) s-a pronunţat vineri împotriva utilizării certificatelor de vaccinare ca o condiţie pentru accesul străinilor în unele ţări, transmite AFP, potrivit presei internaționale.
În recomandările formulate pentru organizaţia cu sediul la Geneva, comisia arată că deocamdată „există prea multe necunoscute fundamentale în privinţa eficienţei vaccinului pentru reducerea transmiterii (virusului), iar vaccinurile nu sunt încă disponibile decât în cantitate limitată. De asemenea, consideră structura respectivă, vaccinarea nu trebuie să fie urmată de renunţarea la alte măsuri de precauţie sanitară.
Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, susţine iniţiativa Greciei, care vrea introducerea certificatului de vaccinare recunoscut în toate statele europene.
Ursula von der Leyen arată că dacă viitorul certificat de vaccinare european va da titularului acces sau prioritate la obţinerea anumitor bunuri sau servicii, acest lucru va trebui discutat şi reglementat din punct de vedere politic şi legal la nivel UE.
Liderii celor 27 de state din Uniune vor avea săptămâna viitoare o video conferinţă pe tema coordonării eforturilor împotriva pandemiei şi urmează să discute şi despre certificatul de vaccinare european.