Internațional

Pandemia ”ne-a dat” mai mult de joacă pe telefoane

Pandemia ”ne-a dat” mai mult de joacă pe telefoane

Interesul pentru jocurile pe mobil a crescut în prima jumătate a anului datorită, în parte, restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19 din întreaga lume. Cheltuielile pentru jocurile pe smartphone au crescut cu 21,2% faţă de primele șase luni ale anului trecut, la 36,6 miliarde de dolari, atât în App Store, cât și Google Play la nivel mondial, potrivit unor estimări ale companiei Intelligence Tower Store Intelligence.

App Store a înregistrat o creștere a cheltuielilor pe acest segment de 22,7% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, ajungând la 22,2 miliarde de dolari. Veniturile brute generate de jocurile Google Play au atins 14,4 miliarde de dolari, un avans de 19%

Descărcările noi de jocuri mobile au crescut în prima jumătate a anului 2020, totalizând aproximativ 28,5 miliarde de instalări pentru prima dată în App Store și Google Play. Cifra reprezintă o creștere de 42,5% față de aceeași perioadă din 2019, când au fost înregistrate circa 20 de miliarde de instalări. Descărcările pe Google Play au crescut de aproape 1,5 ori, cu un avans de 46,2% la 22,8 miliarde în S1 2020. De asemenea, download-urile din App Store au crescut cu 29,5%, la 5,7 miliarde de descărcări, se mai specifică în analiza făcută public. (vezi top-ul in imagine)

Evaluați acest articol
(0 voturi)