Internațional

Românii vor putea călători în Grecia de la mijlocul lunii aprilie

Românii vor putea călători în Grecia de la mijlocul lunii aprilie

Ministrul grec al Turismului, Charis Theocharis, aflat în vizită la Bucureşti. a declarat vineri că turiști români și cei din celelalte state membre UE vor putea vizita Grecia încă de la mijlocul lunii aprilie cu toate că sezonul turistic începe oficial în data de 14 mai.

„Grecia va fi deschisă turismului din 14 mai, dar pentru turiştii din UE şi România se va deschide din aprilie, înaintea sărbătorilor de Paşte, ştiind că ţara noastră este o destinaţie foarte populară pentru petrecerea sărbătorilor pascale”, a precizat oficialul de la Atena.

Pentru a li se permite intrarea în Grecia, turiştii trebuie să îndeplinească una dintre cele trei condiţii: fie să prezinte un test negativ, fie dovada vaccinării, fie să fi trecut prin boală şi să prezinte un test de anticorpi.

Ministrul a declarat că turiștii ar putea fi testați aleatoriu la graniță cu teste rapide, urmând ca cei pozitivi să intre în carantină într-un hotel din Grecia, costurile de cazare fiind acoperite de partea greacă. La fel ca anul trecut, copiii sub 10 ani nu necesită testare.

„Ne dorim ca UE să facă proceduri foarte rapide pentru a dezvolta şi a emite certificatul verde de sănătate, dar până atunci purtăm discuţii tehnice cu ministrul român al Turismului să acceptăm certificatele emise de statul român, care să fie şi în limba engleză”, a arătat Theocharis, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, după finalizarea vaccinării populaţiei vulnerabile, în Grecia va fi vaccinat şi personalul din turism.

(sursa foto: pexels.com)

Evaluați acest articol
(0 voturi)