Adela Paraschiv

Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, îndeamnă companiile industriale să depună cereri de finanțare pentru un program de 150 milioane euro din Fondul pentru Modernizare. Ghidul Solicitantului a fost publicat în Monitorul Oficial.

Programul PC7 este o premieră națională și vizează companiile din industriile mari consumatoare de energie - oțel, ciment, petrol și gaze, energie și altele. Fondurile nerambursabile sunt destinate achiziționării de instalații și echipamente moderne pentru optimizarea proceselor la standardele Best Available Techniques (BAT).

„Este ultimul ordin semnat de mine ca ministru al energiei. Un apel vital pentru industria românească și reconstruirea ei pe baze solide și moderne. Acest apel este despre România care inovează, România care optimizează costurile cu energia, România care devine mai competitivă și mai puternică industrial. Aceasta este adevărata suveranitate - <prin noi înșine> pentru modernizarea statului și dezvoltare economică”, a explicat Sebastian Burduja.
Fostul ministru a mai transmis că programul are ca obiectiv principal reducerea facturilor energetice și creșterea competitivității companiilor românești prin eficiență energetică.

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunțat că se deschide circulația pe drumurile de legătură ale Podului suspendat de la Brăila. Pe pod se circulă de doi ani, dar drumurile de legătură au rămas închise, deși sunt gata de mult timp. Deschiderea se poate face deoarece întreaga lucrare a fost recepționată de statul român, după remedierea tuturor problemelor tehnice.

Anunțul a fost făcut pe Facebook.

„Mâine (vineri, 27 iunie 2025), la ora 10.00, se deschide circulația și pe drumurile de legătură ale Podului suspendat de la Brăila! Se va putea circula inclusiv pe toți cei 19 km ai drumului de legătură Brăila – Jijila care va face conexiunea dintre Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila și județul Tulcea”, a scris Cristian Pistol.

De asemenea, se va deschide circulația pe pasajul CF Brăila - Galați, în lungime de 220 metri, a precizat șeful CNAIR.

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Național. Sub tricolor, România și-a afirmat suveranitatea, a construit democrația și a celebrat performanțele cetățenilor săi, a transmis șeful Guvernului.

Mesajul a fost transmis joi, 26 iunie. Ilie Bolojan a menționat evenimentele importante prin care a trecut România sub tricolor.

„Drapelul național este un simbol al identității noastre și al unității naționale. Cele trei culori – albastru, galben și roșu – au însoțit poporul român în momentele decisive ale istoriei: de la Revoluția de la 1848 și Unirea Principatelor, la câștigarea Independenței, marile războaie mondiale, până la integrarea în Uniunea Europeană și NATO”, a spus Ilie Bolojan.

Drapelul face legătură și cu viitorul.

„Sub tricolor, România și-a afirmat suveranitatea, a construit democrația și a celebrat performanțele cetățenilor săi. Drapelul, alături de celelalte simboluri naționale, leagă trecutul plin de sacrificii de viitorul pe care îl construim împreună. România va reuși dacă rămânem uniți și dacă statul, prin toate componentele sale, acționează cu respect și responsabilitate față de cetățeni. La mulți ani, România! La mulți ani, Drapelului Național!”, a precizat Ilie Bolojan.

Grupul parlamentar USR solicită Biroului Permanent al Camerei Deputaților demiterea lui Mihail Neamțu (AUR) din funcția de președinte al Comisiei pentru cultură. USR susține că Neamțu a avut comportament misogin, violent și incompatibil cu demnitatea unei funcții publice.

Într-o notificare transmisă Biroului Permanent al Camerei Deputaților, USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu, acuzându-l de „derapaje incalificabile” și de utilizarea unui discurs ofensator la adresa unor femei aflate în poziții cheie din România și din Uniunea Europeană.

Ultimul episod invocat este publicarea unei fotografii trucate cu Oana Țoiu, ministrul de Externe, însoțită de un mesaj defăimător. Postarea a fost între tump ștearsă.
USR mai susține că nu este vorba despre un incident izolat. USR amintește că a mai cerut revocarea lui Neamțu la finalul lunii martie și începutul lunii aprilie, ca urmare a unui videoclip în care deputatul AUR reacționează agresiv față de cetățeni care îl întreabă despre legătura sa cu controversatul finanțator Bogdan Peșchir. De asemenea, formațiunea amintește și de un episod în care Neamțu a distribuit o imagine ofensatoare la adresa unor lideri europeni precum Ursula von der Leyen (președinta Comisiei Europene), Christina Lagarde (președinta BCE) și Kaja Kallas (șefa politicii externe a UE).

Militarii răniți din echipa INVICTUS România vor duce steagul tricolor pe Vârful Omu cu ocazia Zilei Drapelului Național. Evenimentul va avea loc joi. Alte ceremonii dedicate Zilei Drapelului Național se vor desfășura în garnizoanele militare.

MApN anunță că Ziua Drapelului Național va fi sărbătorită joi, în București, de la ora 10.00, printr-o ceremonie care va avea loc în Piața Tricolorului, în zona Palatului Cercului Militar Național.
În cadrul acestui eveniment, organizat de Ministerul Apărării Naționale împreună cu Instituția Prefectului Capitalei și Primăria Municipiului București, Drapelul Național va fi binecuvântat de un preot militar și va fi ridicat pe catargul din piață, în acordurile Imnului Național al României.

Ceremonii similare vor avea loc în garnizoanele din țară.

De asemenea, cu ocazia Zilei Drapelului Național, militarii răniți din echipa INVICTUS România vor marca evenimentul printr-o ascensiune pe Vârful Omu. Această inițiativă va culmina cu desfășurarea unui drapel național, de aproximativ 100 m, de către militari, voluntari Invictus și civili, simbolizând unitatea națională.

Ziua Drapelului Național a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 și se sărbătorește, în fiecare an, la data de 26 iunie.

Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit cu premierul britanic, Keir Starmer. Întâlnirea a avut loc miercuri, la Haga, acolo unde se desfășoară summitul NATO.

Nicușor Dan și Keir Starmer au discutat despre colaborarea dintre România și Marea Britanie. De asemenea, ei au analizat amenințările actuale, în special cele din zona Mării Negre.

„O plăcere să mă întâlnesc cu Prim-ministrul Keir Starmer în marja Summitului NATO. Am discutat despre relația strânsă dintre România și Regatul Unit, ca parteneri strategici și aliați. Vom continua cooperarea noastră solidă în domeniul securității și apărării, împreună cu o coordonare strânsă în ceea ce privește amenințările hibride și cibernetice, cu un accent deosebit pe regiunea Mării Negre”, a scris pe X președintele Nicușor Dan.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a publicat miercuri, spre dezbatere publică, un proiect de act normativ prin care propune eliminarea indemnizațiilor membrilor Autorităților Teritoriale de Ordine Publică (ATOP). Anunțul a fost făcut de ministrul Cseke Attila.

Este prima măsură propusă de minister de la investirea noului Guvern din această săptămână, care vine în sprijinul reducerii costurilor administrației publice, cu aproape 22 milioane de lei pe an, respectiv 5,4 milioane de lei pentru restul anului curent, după ce ar intra în vigoare actul normativ propus.

„Eficientizăm administrația publică centrală și locală și reducem costurile serviciilor publice. Avem nevoie de servicii publice de calitate oferite cetățenilor, dar și de o cură de slăbire a statului”, a subliniat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Astfel, actul normativ prevede ca, începând cu data de 1 septembrie 2025, activitatea desfășurată în plen și în comisii de către membrii ATOP să fie neremunerată, fapt care va conduce la o reducere semnificativă a cheltuielilor de la nivelul administrației publice locale.

ATOP este un organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, care se organizează și funcționează la nivelul municipiului București și al fiecărui județ, și a cărui activitate se desfășoară în interesul comunității, în scopul asigurării bunei desfășurări și sporirii eficienței serviciului poliției locale din unitatea administrativ-teritorială în care funcționează.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a arătat că a fost nevoie de această măsură pentru că, în prezent, membrii ATOP primesc indemnizații de ședință stabilite de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile județene în cuantumuri de 5-10% din indemnizația lunară a primarului general sau a președintelui consiliului județean.
Membrii Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) se întâlnesc în ședințe ordinare trimestrial (adică de patru ori pe an) și în ședințe extraordinare ori de câte ori este nevoie, la convocarea președintelui sau la solicitarea unui număr minim de membri.

Prin participarea membrilor (care variază de la 13-17) la ședințele respective, trimestriale, în plen, și la ședințele lunare ale comisiilor organizate în cadrul ATOP sunt efectuate cheltuieli însemnate de la bugetele locale, disproporționale față de nevoile privind dezvoltarea comunităților locale. (De exemplu, în unele județe, în anul 2024, au avut loc 4 ședințe ordinare de plen, câte una pe trimestru, și 9 ședințe extraordinare, convocate în funcție de necesități).
În unele județe, un membru ATOP primește 3.285 lei net pentru o singură ședință lunară, ceea ce duce la un fond lunar de 50.000 lei și un buget anual de 600.000 lei pentru această structură, pe județ, sume foarte mari în raport cu indicatorii economici ai județului.
De asemenea, diferențele între județe sunt semnificative, variind între 400-500 lei și câteva mii de lei, fără un criteriu unitar de stabilire a acestor valori sau a activității depuse de membrii ATOP.

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă din cauza unor lucrări. Anunțul a fost făcut de compania Termoenergetica.

Conform anunțului de luni, în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală.
Pe Bulevardul Theodor Pallady, din Sectorul 3, se vor face lucrări de reparație a conductelor prin înlocuirea a aproximativ 10 metri liniari de țeavă. Lucrările se vor desfășura în intervalul 23 iunie 2025, ora 08:00, până în data de 27 iunie 2025, ora 23:00. Pentru realizarea lor, se impune sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă de consum către 1 punct termic (7 blocuri și 1 obiectiv industrial). Conducta din această zonă a fost pusă în funcțiune în anul 1973, având 52 de ani de funcționare.

Pe Șoseaua Mihai Bravu din Sectorul 3 se vor face lucrări de modernizare. Lucrările se vor desfășura în intervalul 23 iunie 2025, ora 08:00, până în data de 27 iunie 2025, ora 23:00. Pentru realizarea lor, se impune sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă de consum către 11 puncte termice (197 blocuri și 2 obiective industriale). Conducta din această zonă a fost pusă în funcțiune în anul 1975 și are 50 de ani de funcționare.
În zona Calea Rahovei din Sectorul 5 vor avea loc lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 37 puncte termice (625 blocuri) începând din data de 23 iunie 2025, ora 08:00 până în data de 27 iunie 2025, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1987, această porțiune de rețea având aproape 40 de ani de funcționare.

În zona intersecției străzii Valea Cascadelor cu Bulevardul Iuliu Maniu din Sectorul 6 se vor face lucrări de reparații care impun sistarea furnizării agentului termic către 4 puncte termice (44 de blocuri și 3 agenți economici). Perioada activității va fi din 23 iunie ora 9:00 până în data de 26 iunie 2025, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei corespunzătoare tronsonului menționat este anul 1982, această porțiune de rețea având aproape 45 ani de funcționare.
Și în zona Bulevardului Iuliu Maniu din Sectorul 6 se vor face lucrări de reparații care impun sistarea furnizării agentului termic pentru punctul termic care alimentează un număr de 7 blocuri. Perioada activității va fi din data de 23 iunie 2025, ora 09:00 până în data de 27 iunie 2025, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei corespunzătoare racordului menționat este anul 1989, această porțiune de rețea având 36 ani de funcționare.
Compania mai anunță că termenele inițiale de repunere în funcțiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor.

Bogdan Ivan a anunță intenția României de a găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generație care va deservi inclusiv Republica Moldova și întreaga regiune a Mării Negre.

Fostul ministru al Economiei a anunțat luni transmiterea de Autoritatea pentru Digitalizarea României a scrisorii de intenție pentru găzduirea Black Sea AI Gigafactory, parte a unei inițiative strategice europene care vizează consolidarea suveranității tehnologice și a capacităților continentale în domeniul inteligenței artificiale, în deplină conformitate cu AI Act și obiectivele Uniunii privind suveranitatea tehnologică. Documentul a fost a transmis Comisiei Europene, prin EuroHPC Joint Undertaking.

„Proiectul depus nu este doar despre construirea unui AI Giga Factory în România, ci reprezintă accesul real la infrastructură de ultimă generație pentru frații noștri din Republica Moldova, pentru statele din zona Mării Negre – și aici trebuie să menționez Ucraina și Turcia – care și-au exprimat susținerea fermă față de această nevoie comună. Această inițiativă este despre aducerea valorilor europene la Marea Neagră: valori precum cooperarea, inovația, suveranitatea tehnologică, securitatea cibernetică, incluziunea și reziliența. Este despre a ne asigura că nicio țară din această regiune nu rămâne în urmă. Nu construim doar o fabrică de AI, punem bazele unei regiuni a Mării Negre conectate, sigure și pregătite pentru viitor, ancorate în spiritul unității europene comune”, a precizat Bogdan Ivan.

Propunerea României este susținută de un consorțiu național reprezentativ, format din actori publici, privați și academici de mare prestigiu și vizează dezvoltarea unei infrastructuri AI de ultimă generație, cu arhitectură hibridă, capabilă să deservească atât procese complexe de antrenare, cât și de inferență AI, într-un cadru operațional robust, sigur și sustenabil.

Proiectul prevede instalarea a peste 100.000 de acceleratoare AI în două locații distincte: Cernavodă (Faza I) și Doicești (Faza II), ambele selectate pentru avantajele strategice în materie de energie, infrastructură digitală și acces la conectivitate internațională de înaltă capacitate. Astfel, vorbim de un proiect ce va fi alimentat de un mix energetic de până la până la maxim 1.500 MW, sigur, accesibil și sustenabil, care poziționează România ca un centru strategic pentru calculul de înaltă performanță, respectând mediul, cu energie nucleară fără emisii de carbon.

Propunerea României este unică la nivel european prin facilitățile oferite: Cernavodă beneficiază de alimentare directă din surse nucleare și de infrastructură digitală conectată la noduri europene majore prin fibră optică și cabluri submarine, în timp ce Doicești oferă un sit industrial cu potențial de co-localizare SMR, răcire hibridă și integrare în rețeaua națională de comunicații de mare viteză.
Consorțiul implică parteneri strategici din mediul privat și sectorul public, alături de cele mai importante universități din România; beneficiari strategici precum companii din domenii precum energie, bunuri de larg consum, tehnologii avansate, dar și startup-uri inovatoare și institute de cercetare. Consorțiul va fi extins și consolidat pentru a reflecta mai bine cerințele pieței și amploarea acțiunii planificate.
În elaborarea acestei aplicații, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a beneficiat de sprijinul experților internaționali din cadrul Băncii Mondiale și a biroului din România al organizației.
România își asumă un rol activ în susținerea obiectivelor strategice ale Uniunii Europene în materie de AI, cloud federat și infrastructură HPC, oferind un model operațional bazat pe un vehicul juridic dedicat (SPV), guvernanță neutră și acces transparent, iar accesul în consorțiu este deschis si celorlalte companii interesate și state din UE.
Dimensiunea de securitate cibernetică este una prioritară, fiind sprijinită de expertiza acumulată de România în acest domeniu, inclusiv prin găzduirea Centrului European de Competențe în Securitate Cibernetică (ECCC).
Pe lângă contribuția la consolidarea capacității AI europene, proiectul propus va funcționa ca un catalizator pentru inovare în Europa Centrală și de Est, cu impact direct asupra proceselor de reconstrucție digitală din Ucraina, integrare tehnologică în Republica Moldova și extindere a serviciilor AI către Serbia și Turcia.
Candidatura României reflectă un angajament ferm față de valorile europene și un plan solid de execuție. AI Gigafactory va constitui un punct de referință pentru suveranitatea digitală a Uniunii Europene și un instrument operațional pentru accelerarea transformării digitale în regiune, a precizat Ministerul Economiei.

Ion Iliescu, fost președinte al României, rămâne internat la terapie intensivă, a anunțat luni dimineața Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.

„În legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Iliescu, internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, precizăm următoarele: Pacientul este conștient, stabil cardiovascular, în continuare cu necesar de asistare minimă respiratorie și necesar de oxigen. Se menține internarea în secția de terapie intensivă pentru acordarea îngrijirilor medicale avansate sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare”, a transmis spitalul.

Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, este internat de două săptămâni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.