Igor Moisescu

O procedură birocratică a fost îndeplinită pentru o nouă autostradă pe litoralul românesc. Este vorba despre Alternativa Techirghiol care va avea 30,6 kilometri.
Autostrada ar trebui să fie gata în 48 de luni.

„Pas important pentru construcția unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol (30,6 km)! CNAIR a transmis, la ANAP documentația de atribuire a contractului pentru proiectarea și execuția acestei autostrăzi, care prevede o perioadă de realizare de 48 de luni (12 luni proiectare și 36 de luni execuție)”, a anunțat ministrul Sorin Grindeanu.

Potrivit acestuia, noua autostradă va asigura, prin nodul Cumpăna, legătura Autostrăzii București-Constanța (A2) și a Centurii Constanța (A4), cu sudul litoralului românesc (în apropiere de Mangalia) și va reprezenta o alternativă modernă la DN 39 (drum național foarte aglomerat în perioada sezonului estival).
Traseul Alternativei Techirghiol va facilita accesul la localitățile Agigea, Topraisar, Techirghiol, Eforie, Tuzla și 23 August.

Gabriela Firea va candida din partea PSD la Primăria București. Anunțul a fost făcut marți de președintele PSD, Marcel Ciolacu, și a fost confirmat de Gabriela Firea. Liderii coaliției PSD-PNL au decis să renunțe la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu și propun candidați separați la Primăria Capitalei.

Candidatura a fost anunțată de președintele PSD, Marcel Ciolacu.

„Decizia ca PSD și PNL să meargă cu proprii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă pentru bucureștenii condamnați de patru ani la frig, mizerie, poluare și trafic blocat care, în loc de soluții, aveau de ales acum doar între incompetență și circ! Bucureștiul are nevoie de un om care știe administrație și este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraiște de Nicușor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, președintele organizației PSD București!”, a transmis Marcel Ciolacu.

Gabriela Firea a confirmat pe Facebook candidatura.

„Mulțumesc pentru încredere! Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viață mai bună, într-un oraş civilizat. Voi redeschide toate şantierele blocate şi voi reda curățenia şi frumusețea Capitalei. Vom avea, din nou, cele mai mari investiții în şcoli, transport, protecția mediului, infrastructură, termoficare, spitale, instituții de cultură”, a scris Gabriela Firea.
Coaliția a decis să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea - PSD și Sebastian Burduja - PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide.

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a efectuat, în perioada 20 – 21 aprilie, o vizită de lucru în Regatul Belgiei, în cadrul căreia s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității românești din Regiunea Capitalei Bruxelles, ai Bisericii Ortodoxe Române, precum și cu cei ai misiunii diplomatice din teritoriu.

Întrevederile au evidențiat specificul comunității românești din acest stat, provocările cu care se confruntă și susținerea pe care statul român o acordă cetățenilor săi.
În acest context, demnitarul DRP „a încurajat implicarea pe termen lung a mediului asociativ în acțiuni menite să păstreze și să promoveze identitatea lingvistică, culturală și religioasă în afara hotarelor și a subliniat importanța proiectelor dezvoltate pentru comunitatea românească din Regatul Belgiei”.

Delegația a vizitat Biserica Sfânta Parascheva din Bruxelles, prilej cu care oficialul român „a apreciat eforturile depuse de către Părintele Bogdan Popescu de a păstra vie credința creștin ortodoxă a românilor din această zonă.”

„În jurul acestui lăcaș, compatrioții noștri desfășoară numeroase activități, de la pictură, în atelierul de la subsol, până la activități în cadrul școlii parohiale, care ghidează pașii tinerelor generații prin viață. Sunt alături de această comunitate și de biserica în jurul căreia este coagulată”, a declarat Gheorghe Cârciu, secretar de stat al DRP
Programul a continuat cu participarea la festivalul ”Primăvara românească la Bruxelles”, organizat de Asociația Arthis, sub Înaltul Patronaj al Prim-ministrului României și cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Evenimentul s-a bucurat de prezența primarului orașului Bruxelles, Philippe Close, a viceprimarului, Lidia Mutyebelle, și a ministrului pensiilor și integrării sociale, Karine Lalieux.
Ulterior, demnitarul DRP a participat, alături de românii din regiune și de reprezentanți ai clerului, la Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți, condus de Părintele Patriciu Vlaicu, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române „Sfântul Nicolae”, din Bruxelles.

Programul deplasării s-a încheiat cu vizitarea Asociaţiei Centrul de Acțiune Socială «Anastasia» (C.A.S.A), constituită în jurul Parohiei ”Sfântul Nicolae”, care are drept scop îmbunătățirea calității vieţii membrilor comunității de români, inclusiv a celor aflaţi ȋn dificultate, cu risc de marginalizare şi excluziune socială, prin educație, cultură şi asistență socială.

Coaliția PSD-PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la București. Aliații au renunțat la candidatul Cătălin Cîrstoiu și vor propune candidați separați, potrivit unor surse din lumea politică.

Deciziile au fost luate pe parcursul nopții la capătul unei ședințe care a ținut aproape 14 ore.

Sursele susțin că în coaliție s-a decis să se meargă cu candidaturi separate, respectiv Gabriela Firea - PSD și Sebastian Burduja - PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide.

Mai spun sursele că ambii candidați nu se vor ataca în campanie și vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluții pentru București.

⁠Candidații pe sectoare rămân comuni, la fel și listele de consilii locale. Este o situație similară cu deciziile luate pentru Bacău si Brașov.

Primarul orașului Timișoara, Dominic Fritz, a fost amenințat în timp ce conducea o operațiune de demolare a unui gard construit ilegal. Dominic Fritz redă cetățenilor o stradă ocupată ilegal, care leagă un bulevard istoric al Timișoarei și un mare parc, Parcul Copiilor. Anunțul a fost făcut de USR prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit documentului, luni, Primăria Municipiului Timișoara, sub conducerea lui Dominic Fritz, a început demolarea unui gard construit ilegal, care bloca accesul cetățenilor pe Strada Cezar din Timișoara, care face legătura între Bulevardul C.D. Loga și Parcul Copiilor. Acesta a fost închis de proprietarii unei vile. Primarul Dominic Fritz a emis o dispoziție de demolare pentru lucrările ilegale pe domeniul public și a comunicat această dispoziție celor care au impus monopolul în acea zonă.

"Strada Cezar e situată într-o zonă ”fierbinte” a Timișoarei, zona străzii Loga unde multe vile au ajuns în mâinile clanurilor prin mijloace dubioase. Una din clădiri am recuperat-o anul trecut, cea de pe Loga 52. Acum am recuperat strada care face legătura între str. Loga și Parcul Copiilor,’’ spune Dominic Fritz, primarul Timişoarei.
În timpul demolării, proprietarii construcțiilor ilegale au ieșit să-l înfrunte pe primarul Dominic Fritz. Construcția aparține unui cunoscut clan de romi din Timișoara, clanul Cârpaci. Membrii clanului au încercat, fără succes, să oprească demolarea, susținând că distrugerea proprietății lor este ilegală. Ei l-au amenințat pe primar atât cu acționarea în justiție, cât și cu violența.

Însă decizia Primăriei a fost clară: în momentul în care vor fi demolate toate construcțiile ilegale, strada va deveni pietonală.

„Ultracinstitul primar Robu probabil a fost prea ocupat cu primăria care frauda concursuri pe bandă rulantă. Recunosc că la subiectul ăsta, mi-e greu să-mi ascund revolta. Cu fiecare nou caz de recuperare a terenurilor orașului vedem dimensiunea halucinantă a acestei caracatițe care a acaparat Timișoara timp de decenii. Și nimeni nu a avut curaj să pună piciorul în prag și să oprească aceste furturi din bunurile timișorenilor. Mă întreb și eu și un oraș întreg: de ce primarul de dinainte nu a recuperat terenurile orașului și a preferat să nu vadă nimic? Vilă cu vilă, teren cu teren recuperăm ce e al timișorenilor. Ne luăm demnitatea orașului înapoi, cu reguli egale pentru toți. Fără frică,’’ mai spune Dominic Fritz.

În acest timp, continuă lucrările de transformare a unui hectar de teren din Timișoara într-un spațiu generos cu zone de relaxare, cu mici păduri urbane, cu zonă sportivă și pentru evenimente. Zona de pe malul Begăi a fost recuperată de primărie de la mai mai mulți oameni de afaceri care au construit ilegal pe domeniul public, a precizat USR.

Președintele României Klaus Iohannis a depus o coroană de flori la Cimitirul Național din Seul. Evenimentul a avut loc luni, a anunțat Administrația Prezidențială.

Președintele Klaus Iohannis și-a început luni vizita oficială în Coreea de Sud. Vizita se desfășoară în perioada 22-24 aprilie 2024, la invitația președintelui Yoon Suk Yeol. Iohannis este însoțit de miniștrii Angel Tîlvăr, Sebastian Burduja și Raed Arafat.

În timpul vizitei va fi adoptată „Declarația Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea”, un document care va stabili direcțiile principale de cooperare vizate de ambele părți pentru următorii 10 ani.

Președintele Klaus Iohannis va fi primit marți de președintele Yoon Suk Yeol. De asemenea, în cadrul vizitei oficiale în Republica Coreea, președintele României va avea o întrevedere cu prim-ministrul Han Duck-soo.
Miercuri, Klaus Iohannis va vizita Complexul de producție Doosan Enerbility, Changwon (Busan), unde va avea o serie de discuții cu principalii factori de conducere referitoare la noile provocări și oportunități în domeniul energiei regenerabile și al reactoarelor modulare mici (SMR).

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că în Qatar a discutat cu gazdele despre investiții majore în infrastructură, energie, agricultură și alte sectoare economice de interes.

Reprezentanții Guvernului anunță că „o dimensiune importantă a vizitei efectuate de delegația română condusă de premierul Marcel Ciolacu în Qatar a reprezentat-o componenta economică, investiții în Portul Constanța, Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara, Autostrada Comarnic-Brașov și modernizarea căii ferate Predeal-Brașov fiind pe agenda discuțiilor”.

Prim-ministrul român a avut întrevederi cu Șeicul Faisal bin Qassim al-Thani, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din Qatar, cu reprezentanții Autorității de Investiții din Qatar (QIA), fondul suveran de investiții al Statului Qatar, și cu cei ai Qatari Industrial Manufacturing, în cadrul cărora au fost aduse în discuție interesele comune și posibilitățile de cooperare.
Premierul României a subliniat că „Executivul pe care îl conduce este interesat de creșterea investițiilor qatareze în România și de o cooperare bilaterală sectorială mai strânsă și mai dinamică, în vederea atingerii potențialului real al relațiilor bilaterale”.

Un pas concret, rezultat în urma discuțiilor, va fi crearea unui grup comun de lucru care să identifice proiecte concrete și de interes pentru ambele părți, pentru promovarea în rândul investitorilor interesați. De asemenea, s-a discutat despre reactivarea Comisiei mixte de cooperare economică, ca o platforma potrivită pentru explorarea variantelor de diversificare a cooperării bilaterale, și despre organizarea unui Forum de afaceri bilateral.

Premierul Ciolacu a subliniat „interesul țării noastre în creșterea investițiilor qatareze în România, oferind oportunități majore în domenii foarte diversificate”.
„România este un furnizor de securitate energetică la nivel regional, iar sectorul nostru energetic parcurge un proces de transformare, care vizează creșterea rezilienței, competitivității și durabilității. Este un domeniu interesant și ofertant pentru oamenii de afaceri implicați în «energia viitorului», pentru că ne dorim introducerea de tehnologii noi, bazate pe energia regenerabilă, stocarea energiei electrice și implementarea de sisteme cu un grad înalt de eficiență”, a afirmat șeful Executivului român.

Premierul a amintit oportunitatea deschisă de noile exploatări de gaze naturale din Marea Neagră, dar și expertiza specialiștilor români, factori ce pot facilita implicarea companiilor românești de profil în programele de dezvoltare a producției petrolului prin metode avansate de recuperare a hidrocarburilor din zăcăminte mature sau greu accesibile din Qatar.

Un subiect important a fost cel al Portului Constanța, care oferă noi oportunități logistice competitive, devenind cel mai important hub de distribuție al UE la Marea Neagră pentru Europa Centrală și de Est odată cu reconfigurarea rutelor logistice. Tot în domeniul infrastructurii, prim-ministrul și reprezentanții statului Qatar au discutat și despre investiții în dezvoltarea capacității Aeroportului Internațional Traian Vuia din Timișoara, finanțarea construcției autostrăzii Comarnic-Brașov și modernizarea căii ferate Predeal-Brașov.

În ceea ce privește agricultura, dialogul a vizat, în special, variantele de facilitare a exporturilor de produse românești în Qatar în condiții reciproc avantajoase. De altfel, în cadrul vizitei a fost semnat un Memorandum de înțelegere privind cooperarea în domeniul carantinei veterinare, importul și exportul de animale vii și păsări neafectate de epidemii și boli contagioase între Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din România și Ministerul Municipalității din Statul Qatar.

Un alt subiect abordat în cadrul discuțiilor economice s-a referit la modalitățile de a extinde a colaborării dintre România și Qatar în cadrul formatului Inițiativa celor 3 Mări (I3M), care poate oferi statului Qatar ocazia de a se poziționa ca important susținător al inter-conectivității la nivel regional și global și ar putea, de asemenea, deveni unul din principalii beneficiari ai numeroaselor oportunități economice stimulate de acest format (sute de proiecte de infrastructură, drumuri, infrastructură comunicații, IT&C).
Totodată, premierul României a amintit că România are un avantaj competitiv în domeniile imobiliar, turism, IT și securitate cibernetică, industria de apărare și ape minerale, toate oferind posibilități de investiții directe qatareze în economia românească și care să conducă, în timp, la dezvoltarea unui parteneriat bilateral aprofundat.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a reiterat faptul că podul de la Brăila nu va fi recepționat până când neconformitățile existente nu vor fi înlăturate. „Am transmis acest lucru și conducerilor centrale de la Roma”, a spus Grindeanu

Podul a fost inspectat recent de reprezentanții CNAIR.

„Există neconformități pe care cei care au realizat această lucrare trebuie să le îndrepte și trebuie să fie înlăturate aceste neconformități, după care vom trece recepția acestei lucrări. Până când aceste neconformități nu sunt înlăturate și lucrările în aceste zile sunt pe înlăturarea acestor neconformități, noi nu vom face recepția. Punct”, a transmis ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Demnitarul a dezvăluit că a comunicat cu reprezentanții de la Roma ai companiei care a construit podul.
„A fost termninată partea de pe Jijila, de pe malul tulcean al Dunării. În acest moment e un soi de semișantaj în care, domnule, nu vă dăm în circulație până nu ne recepționați și podul. Colegii mei nu pot recpționa o lucrare atât timp cât există bucăți neconforme”, a precizat Grindeanu.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat că legea privind sistemul de asistență socială a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Actul normativ va îmbunătăți protecția beneficiarilor sistemului de asistență socială, a explicat ministrul Muncii.

Noua lege a presupus modificarea a șase acte normative care vor produce efecte după publicarea în Monitorul Oficial.

„Legea a fost gândită să îmbunătățească protecția beneficiarilor atât în privința standardelor pe care furnizorii de servicii sociale trebuie să le îndeplinească, cât și în privința finanțării”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
Noua lege prevede că niciun serviciu social nu va mai putea funcționa, nici măcar provizoriu, fără o verificare în teren efectuată de inspectorii sociali. Totodată, va fi înființat registrul național electronic de evidență a persoanelor beneficiare de servicii sociale și va fi revizuit registrul electronic unic al serviciilor sociale. Ca urmare, inspectorii care fac verificările din teren vor avea, în timp real, toate datele necesare.

Mai mult, se modifică modalitatea de finanțare a serviciilor sociale pe principiul „finanțarea urmează beneficiarul”, se consolidează rolul inspectorului social și capacitatea funcțională a Inspecției Sociale și se introduc sancțiuni penale pentru încălcările noii legislații, iar amenzile cresc de cinci ori, respectiv până la 100.000 de lei. Cele mai mari sancțiuni sunt aplicate în cazul în care centrul funcționează fără licență sau în cazul în care este refuzat accesul inspectorilor sociali aflați în misiune de control.

Legea va consolida parteneriatul cu Avocatul Poporului, biserica și cultele religioase, ONG-urile și, în general, cu societatea civilă, iar furnizorii de servicii sociale vor fi consiliați gratuit de către reprezentanții ANPIS, astfel încât să cunoască toate obligațiile pe care le au potrivit legislației.

Candidatul PSD pentru alegerile europarlamentare Gabriela Firea a salutat adoptarea de către Parlamentul European a Pactului pe Migrație. Deschide noi orizonturi pentru România și Bulgaria, a spus Firea.

„Un pas mare pentru România, spre Europa Unită! După ani de negocieri, Parlamentul European a adoptat un Pact pe Migrație care deschide noi orizonturi pentru România și Bulgaria. Acesta nu este doar un succes legislativ, ci și un semnal că drumul nostru către integrarea deplină în spațiul Schengen este acum mai clar ca niciodată”, a comentat Gabriela Firea pe Facebook.

Ea a explicat ce noutăți aduce pactul.
„1. Asumarea unui control eficient la frontiere - un pas înainte pentru a ne alinia cu standardele Schengen și a arăta că suntem pregătiți să gestionăm frontierele externe ale UE.
2. Responsabilitatea preluării migranților ilegali - un angajament care demonstrează solidaritatea și seriozitatea noastră în fața provocărilor comune europene.
3. O abordare unitară în UE - dacă măsurile se aplică uniform, Austria nu mai are motive să se opună aderării noastre la Schengen cu frontierele terestre.”

În esență, Pactul promite proceduri de azil rapide și eficiente, identificare și controale de securitate îmbunătățite, flexibilitate pentru statele membre în gestionarea solicitărilor de azil și măsuri pro-active în crizele de migrație.

„Este un moment de cotitură pentru politica de migrație și pentru consolidarea încrederii între statele membre. România a demonstrat că este un partener de încredere, capabil să își asume responsabilități și să contribuie la gestionarea colectivă a provocărilor. Una dintre prioritățile europarlamentarilor români, în viitorul Parlament European, este libera circulație pentru cetățenii României! Haideți să discutăm împreună despre ce înseamnă acest pact pentru viitorul nostru în Europa și cum putem contribui la o Uniune mai puternică și mai unită”, a fost concluzia Gabrielei Firea.

Cele mai citite

Error: No articles to display