Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o scădere ușoară în primele 11 luni ale anului 2025, potrivit datelor publicate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
Conform sursei citate, în perioada ianuarie–noiembrie 2025 au fost înmatriculate 134.653 de autoturisme noi, în diminuare cu 0,6% față de intervalul similar al anului trecut.
În schimb, luna noiembrie 2025 a consemnat o evoluție pozitivă, cu un avans de 36% al înmatriculărilor, până la 13.817 unități, comparativ cu noiembrie 2024.
Segmentul autoturismelor 100% electrice a înregistrat cel mai dinamic ritm de creștere: în noiembrie 2025 au fost înmatriculate 1.052 de unități, cu 114% mai multe față de luna corespunzătoare din 2024.
O intervenție de urgență a avut loc luni seara în comuna Barcea, sat Podoleni, după ce mai multe gospodării au fost puse în pericol de inundații.
Echipajele de intervenție au intervenit pe drumul județean DJ 252. Acesta a fost rupt temporar pentru a devia apa provenită din canale de irigat și pentru a preveni pătrunderea acesteia în gospodării. Autoritățile au explicat că problema a fost cauzată de un dop format sub un pod vechi de zeci de ani.
„Pentru a preveni inundarea locuințelor, am decis realizarea unui pod transversal care să permită scurgerea controlată a apei dintr-un canal de desecare. Drumul va fi refăcut după finalizarea podului”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Șeful CJ Galați a precizat că intervenția este necesară pentru siguranța locuitorilor și a rugat participanții la trafic să manifeste înțelegere pe durata lucrărilor.
Noul pod, cu o deschidere mai mare, va fi finalizat în cinci zile.
Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD, a declarat luni că toți senatorii partidului său vor vota moțiunea simplă împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu. Ulterior, acest lucru a fost confirmat de parlamentarii care au votat împotriva ministrei USR.
Întrebat ce vor face senatorii PSD la moțiunea depusă de AUR, Zamfir a afirmat că vor vota categoric pentru adoptarea acesteia, argumentând că lipsa de apă pentru aproximativ 120.000 de persoane arată lipsă de responsabilitate. „Noi nu putem să fim solidari nici cu incompetența, nici cu minciuna”, a precizat el.
Moțiunea, intitulată „Prahova sub asediu: Peste 100.000 de români condamnați la sete și boală sub privirea complice a ministrei Mediului, Diana Buzoianu”, a fost inițiată de AUR.
Moțiunea a fost aprobată, dar premierul Ilie Bolojan nu este obligat să o schimbe din funcție pe ministra Mediului. Pentru aprobarea moțiunii au votat 74 de senatori, 43 s-au pronunțat contra, iar un senator s-a abținut.
CFR SA a semnat contractul pentru modernizarea tronsonului Poarta–Caransebeș, parte din coridorul feroviar Craiova–Drobeta Turnu Severin–Caransebeș, într-o investiție de peste 2,1 miliarde lei, finanțată prin Programul Transport 2021–2027, buget de stat și surse nerambursabile.
Lucrările vor fi executate de asocierea IC Içtaş Inşaat Sanayi ve Ticaret A.Ș. – Rotary Construcții Mentenanță S.A. și includ modernizare completă și electrificare la 25 kV, implementarea sistemului ERTMS nivel 2, reabilitarea tunelurilor Feneș și Tîmpa, precum și construcția a două tuneluri noi.
În plus, proiectul prevede construcția de peroane moderne de 400 de metri în toate stațiile, lucrări de semnalizare și telecomunicații, reducerea zgomotului și creșterea vitezei de circulație până la 120 km/h.
Ministrul Transporturilor, Ciprian Constantin Șerban, a declarat că modernizarea va ridica linia la standarde europene, asigurând călătorii mai rapide și mai sigure, creșterea capacității de transport marfă și o infrastructură pregătită pentru viitor.
Microîntreprinderile din județul Galați au depus 166 de proiecte, în valoare totală de peste 208 milioane de lei (aproximativ 41 de milioane de euro), pentru finanțare prin Programul Tranziție Justă (PTJ) 2021–2027, a anunțat Consiliul Județean Galați. Suma solicitată depășește aproape dublu alocarea disponibilă pe această componentă, de 22,57 milioane de euro.
Proiectele vizează investiții cu sprijin financiar cuprins între 50.000 și 300.000 de euro, destinate dezvoltării afacerilor locale. Finanțarea poate acoperi până la 90% din valoarea investițiilor, eligibile fiind achizițiile de echipamente și utilaje, extinderea spațiilor de producție, precum și achiziția de brevete sau licențe software.
Potrivit președintelui CJ Galați, Costel Fotea, proiectele depuse vor contribui direct la economia locală, inclusiv prin crearea a aproximativ 500 de noi locuri de muncă. Procesul de evaluare este în derulare, iar primele planuri de afaceri au fost deja admise, urmând semnarea contractelor de finanțare.
Consiliul Județean Galați și ADR Sud-Est au organizat sesiuni de informare și au oferit consultanță pentru antreprenorii interesați să acceseze fondurile europene disponibile.
Autoritățile estimează că, începând din 2026, finanțările obținute de microîntreprinderi prin PTJ se vor regăsi în economia județului, impulsionând dezvoltarea mediului de afaceri local.
Compania Națională de Investiții a semnat contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate al Drumului de mare viteză București–Giurgiu, primul proiect rutier de acest tip care va asigura o conexiune directă, de nivel autostradă sau drum expres, între România și Bulgaria.
Contractul, în valoare de 33 milioane lei (fără TVA), a fost atribuit unei asocieri de firme de inginerie din România și Turcia și are un termen de execuție de 18 luni. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile și de la Bugetul de Stat.
Potrivit Ministerului Transporturilor, studiul va analiza profilul viitorului drum, variantele de traseu și soluțiile tehnice, inclusiv legăturile cu investițiile planificate în zonă, precum viitorul Pod peste Dunăre Giurgiu–Ruse.
„Proiectul Drumului de Mare Viteză București–Giurgiu devine strategic pentru transportul rutier modern și va întări conectivitatea între România și Bulgaria”, a declarat ministrul Transporturilor, Ciprian Constantin Șerban.
Documentația rezultată va fundamenta etapele următoare de proiectare și execuție pentru această investiție de infrastructură majoră.
Laboratorul de Toxicologie al Serviciului Clinic de Medicină Legală a fost dotat cu un sistem ultraperformant LC-MS, evaluat la 1,8 milioane de lei, plasând județul printre cele mai avansate centre de medicină legală din țară.
Echipamentul, achiziționat cu sprijinul Consiliului Județean Galați, permite detectarea rapidă și precisă a drogurilor, medicamentelor și altor substanțe toxice, inclusiv în concentrații foarte mici.
„Tehnologia, utilizată la nivel internațional, combină cromatografia de lichide cu spectrometria de masă, putând diferenția chiar și compuși cu structuri chimice extrem de apropiate — un aspect considerat esențial pentru investigațiile de medicină legală”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Noul sistem va sprijini direct activitatea Poliției Rutiere, care va putea verifica mult mai rapid prezența substanțelor interzise în cazul persoanelor oprite în trafic.
În plus, echipamentul va fi folosit și în pregătirea farmaciștilor rezidenți și a doctoranzilor din domeniul analizelor medico-farmaceutice, oferindu-le acces la tehnologie de ultimă generație și la aplicații practice avansate.
Reprezentanții instituțiilor locale afirmă că investiția consolidează poziția Galațiului ca unul dintre cele mai importante centre de medicină legală la nivel național, contribuind la creșterea siguranței și sănătății publice.
PSD nu va vota moțiunea de cenzură depusă de opoziție, a declarat marți președintele partidului, Sorin Grindeanu, subliniind că formațiunea rămâne partener în actuala coaliție de guvernare.
Întrebat dacă PSD va susține moțiunea săptămâna viitoare, Grindeanu a respins categoric varianta:
„Evident că nu vom vota această moțiune de cenzură, pentru că suntem parteneri în continuare în această coaliție. Iese din discuție. Dacă vom hotărî (…) că vom ieși din guvernare, vom ieși asumat, nu prin astfel de moțiuni”, a spus liderul social-democrat.
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost depusă vineri de senatorul Ninel Peia (Pace Întâi România), care a prezentat demersul drept „un cadou” pentru Sorin Grindeanu, căruia i-a cerut să sprijine inițiativa.
Peia a afirmat că moțiunea, intitulată „România Nu Este de Vânzare – Un Guvern fără USR”, ar beneficia și de sprijinul grupului parlamentar AUR.
PSD a câștigat președinția Consiliului Județean Buzău și mai multe primării din țară unde au avut loc alegeri locale parțiale, potrivit rezultatelor parțiale anunțate duminică, a transmis Lia Olguța Vasilescu într-un mesaj public.
Potrivit acesteia, candidații PSD au obținut în majoritatea localităților scoruri de peste 50%. La Sopot, în județul Dolj, candidatul social-democrat ar fi câștigat cu peste 77%.
Vasilescu a precizat și că la Ialomița candidatul independent ar fi susținut de PSD. Ea a subliniat că, exceptând Bucureștiul și o localitate din județul Sibiu, toate primăriile unde s-au organizat alegeri ar fi fost câștigate de PSD.
„Felicitări tuturor! Felicitări, Marcel Ciolacu!”, a scris Lia Olguța Vasilescu.
Ciprian Ciucu a declarat duminică seara că nu intenționează să candideze la alegerile prezidențiale și că nu își dorește să preia conducerea PNL, subliniind că prioritatea sa este mandatul de primar al Capitalei.
Invitat la Antena 3 CNN, Ciucu a afirmat că își dorește să rămână concentrat pe administrația locală pe termen lung. „Nu voi candida, vreau să-mi dedic viața mai mult de patru ani orașului nostru, Bucureștiul. Este cea mai mare onoare”, a declarat acesta.
Liberalul a respins ferm orice scenariu privind o eventuală candidatură la președinția României sau la șefia PNL. „Nu mă văd președintele României. Nu vreau să fiu președintele României sau președintele PNL”, a precizat Ciucu.
Declarațiile vin în contextul speculațiilor politice apărute după victoria sa în alegerile pentru Primăria Capitalei.