România a depăşit cifra de 3 miliarde cubi-cantitate de gaze naturale în depozite, cu aproape 5% mai mult decât ţinta de înmagazinare a gazele necesare pentru sezonul rece. Anunțul a fost făcut de Virgil Popescu, fostul ministru al Energiei.
„România a depășit cifra de 3 miliarde cubi -cantitate de gaze naturale în depozite, cu aproape 5% mai mult decât ținta de înmagazinare a gazele naturale necesare pentru sezonul rece, care este 90%!
Gradul total de umplere este de aproape 94,89%, respectiv stoc total: 3008,1 milioane metri cubi. Există resurse pentru necesitățile populației și ale industriei pentru această iarnă!”, a transmis Virgil Popescu, fostul ministru al Energiei.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, spune că un raport oficial al Agenției Naționale Antidrog arată că un sfert dintre bucureșteni au consumat droguri.
„Avem o problemă de consum în România? Răspunsul corect este „Da”. Avem o problemă cu fenomenul traficului? Răspunsul corect este „Da”. Am trecut de surprinderea generată de aceste numere, și atunci trebuie să discutăm de soluții. 23,7%, deci 24%, conform raportului oficial al Agenției Naționale Antidrog, în regiunea București-Ilfov au consumat droguri”, a declarat Alina Gorghiu, la Digi 24.
Potrivit unui sondaj al Avangarde din august anul acesta, la întrebarea „Dumneavoastră personal știți pe cineva care consumă ocazional sau permanent droguri ușoare sau puternice?”, 21% dintre bucureșteni răspund „Da”, 28% din grupa de vârstă 18-30 de ani răspund „Da”. „Să facem un calcul, cât ar însemna acel procent de 24% în 2019, din regiunea București-Ilfov. Păi, sunt câteva milioane, dacă ne uităm acum. Eu cred că a crescut procentul acesta. Din 2019 până astăzi, putem vorbi de aproape 4 ani, care în materie de consum de droguri înseamnă consumatori suplimentari... bine, bine. Eu nu folosesc aceste cifre ca să sperii pe cineva”, a mai spus Gorghiu.
Curtea Constituţională a amânat pentru a doua oară o decizie privind legea cumulului pensie-salariu, pentru data de 3 octombrie, după o primă amânare pe 26 iulie.
”Amânare pentru 3 octombrie a dosarului nr.1726A/2023 - Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, obiecţie formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite”, a anunţat CCR.
ÎCCJ a sesizat, în 29 iunie, Curtea Constituţională în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu şi cu legea privind cumulul pensiei cu salariul.
Ambele legi au trecut în 28 iunie de Parlament, fiind în faza de control al constituţionalităţii, înainte de a fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, și ministrul Transporturilor și Infrastructurii Sorin Grindeanu, au participat la semnarea a trei contracte pentru obiective de infrastructură rutieră, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că se va atinge borna de o mie de kilometri de autostradă şi drum expres din România în acestă săptămână, iar până anul viitor vor putea fi realizați încă 250 de kilometri. De asemenea, acesta a explicat importanța banilor europeni pentru dezvoltarea țării noastre.
„Săptămâna asta se mai închide o bornă. Vom avea peste o mie de kilometri daţi în folosinţă de autostradă, de drum expres. Şi anul viitor, din câte am înţeles eu, domnul Grindeanu îşi propune să mai finalizăm aproape 250 de kilometri, ceea ce înseamnă 25% din cât s-a realizat în cei 32 de ani de până acum”, a declarat Marcel Ciolacu.
„Se lucrează. După 30 şi ceva de ani, deja avem un tablou şi o perspectivă clară a drumurilor din România şi a investiţiilor. Astăzi cred că aţi semnat pentru peste 3 miliarde de lei, bani din PNRR şi din exerciţiul financiar actual. Mi-aş dori mult să lămurim acest lucru. România, fără bani europeni, nu are dezvoltare. Să explicăm românilor foarte clar că primim înzecit mai mult de la Uniunea Europeană decât oferim. Altă cale, pentru România, nu există, cu adevărat. Ritmul îl impune guvernul, îl impun miniştrii şi cu cât se implică şi deblochează aceste lucrări – lucru care se întâmplă şi, sunt bucuros, în special, la Ministerul Transporturilor – cu atât aşteptările românilor vor fi mai mari”, a spus premierul.
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a anunţat că două apeluri au fost lansate public de Organismul Intermediar pentru Cercetare din cadrul MCID, împreună cu Autoritatea de Management pentru Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027 din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
„Apelurile sunt dedicate, pe de o parte, sprijinirii intervenţiilor din regiunile mai puţin dezvoltate şi, pe de altă parte, intervenţiilor din regiunea mai dezvoltată. În concordanţă cu politicile europene, continuăm susţinerea entităţilor publice şi private din domeniul CDI, de a se integra în spaţiul european al cercetării, de a crea premisele colaborării şi cooperării cu cercetători experimentaţi din celelalte state europene”, arată comunicatul de presă al MCID.
Conform sursei citate, apelurile sunt aferente Acţiunii 1.3, Măsura 1.3.1 Finanţarea proiectelor care vizează sinergii cu acţiunile Orizont Europa şi alte programe europene, din cadrul Priorităţii 1 a Programului Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021- 2027.
Apelurile sunt necompetitive, cu depunere continuă, până la epuizarea bugetelor, pe fiecare categorie de regiune, iar suma totală finanţată din Fondul european de dezvoltare regională este de 30 de milioane de euro.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că doreşte salvarea Tarom, afirmând că este un brand “pe care nu putem să îl aruncăm la gunoi”.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, peste 10% din PIB, respectiv 160 de miliarde de lei.
„Vreau să vă anunţ cu tristeţe că avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, peste 10% din PIB, respectiv 160 de miliarde de lei. Asta este realitatea”, a spus premierul într-o conferinţă de presă la Ministerul Transporturilor.
Potrivit premierului, impozitarea cu 70% a veniturilor nedeclarate nu este singura măsură din pachet.
”Sunt foarte multe măsuri pe combaterea evaziunii. Şi am văzut, în presă, în ultimul timp, că nu se mai joacă nimeni, instituţiile statului, Ministerul de Interne. A început nimeni să nu se mai joace în ceea ce priveşte drogurile şi evaziunea fiscală. Cred că e un început corect", a declarat premierul Ciolacu
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o discuţie cu ambasadorul SUA în România, ES Kathleen Kavalec, despre impactul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse asupra securităţii regionale, el afirmând că este important să suplimentăm misiunile NATO de pol
„Situația de securitate de pe flancul estic al NATO este o preocupare constantă pentru noi și aliații noștri. Am discutat, din nou, despre impactul pe care războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina îl are asupra securității regionale, cu ambasadorul SUA în România, ES Kathleen Kavalec. În ceea ce privește recentele atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, am transmis că MApN monitorizează cu acuratețe situațiile pe timpul atacurilor și pentru a reduce riscurile în zonă.
Totodată, suntem în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real cu privire la situația generată de aceste atacuri. Este important să suplimentăm misiunile NATO de poliție aeriană, iar decizia SUA de a disloca aeronave F-16 în România constituie încă un sprijin în consolidarea posturii aliate de apărare pe flancul estic și de descurajare a oricărei agresiuni împotriva teritoriului României și al NATO. România rămâne un pilon de stabilitate în arhitectura de securitate aliată la Marea Neagră”, se arată în comunicatul de presă.
Președintele PMP, Eugen Tomac, susține că „singurul lucru pe care-l poate face politic acum Guvernul este să se retragă PNL de la guvernare, iar domnul Marcel Boloş să-şi prezinte demisia”.
„Este o catastrofă ceea ce propune în momentul de faţă Guvernul, pentru că nu au nici un fel de studiu de impact, nu există nici un fel de măsuri tranzitorii, în condiţiile în care legea fiscal-bugetară obligă Guvernul să implementeze orice fel de modificări cu termen de implementare şase luni. (…)Singurul lucru pe care-l poate face politic acum Guvernul este să se retragă PNL de la guvernare, iar domnul Marcel Boloş să-şi prezinte demisia.
Un asemenea document este de neacceptat pentru un partid care promovează susţinerea mediului de afaceri şi proprietatea privată. Este inacceptabil acest compromis pe care-l face PNL-ul. Singurul lucru pe care-l poate face PNL în momentul de faţă este să se dezlipească definitiv de PSD, pentru că este o asumare nefirească”, a transmis Eugen Tomac.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că dacă în decembrie Austria va vota împotriva aderării României la spațiul Schengen, statul român va demara un atac la Curtea Europeană de Justiție.
„Nu am să fiu niciodată ipocrit. Nu pot să spun că nu am nimic cu România și că spațiul Schengen este depăsit. Atunci de ce am votat anul trecut cu Croația? Este o întrebare legitimă a românilor pentru prim ministrul Nehammer. Nu pot să am această abordare.
Dacă-i așa de distrus Schengen-ul nu am nicio problemă ca Austria să iasă din Schengen să-și facă ziduri kilometrice cu sârmă ghimpată și electrice Dacă Austria dorește această abordare cu garduri să și le plătească, să iasa din Schengen și noi o sa ne descurcăm în interiorul Schengen fără probleme”, a transmis premierul Marcel Ciolacu
Error: No articles to display