Marius Buse

 Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis ca municipiul Drobeta Turnu Severin să intre în carantină, după ce incidența cazurilor de coronavirus s-a apropiat de 10 infectări la o mie de locuitori. Măsura va fi aplicată și în Schela Cladovei, Dudașu Schelei și Gura Văii. S-a instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise.

Timp de două săptămâni, cursurile școlare se vor desfăşura doar în sistem online, în cazul preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, gimnazial, liceal și postliceal, inclusiv a celor cu cerințe educaționale speciale, în unitățile de învățământ preuniversitar de la nivelul zonei carantinate, cu excepția activităților de terapie pentru preșcolarii/elevii cu cerințe educaționale speciale. Tot în sistem online este permisă participarea tuturor studenților/cursanților din instituțiile de învățământ superior la activități didactice

Pe toată durata carantinei este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nonalcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi/sau exteriorul clădirilor. Se permite comercializarea produselor doar în sistem „take-away” (la pachet) şi/sau catering.

De asemenea, este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, excepţie făcând agenţiile cu sistem loto (bilete jucate în sistem automatiza).

Este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi/sau deschise.

Se limitează programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 18,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop.

 

Partidul Național Liberal a decis în ședința Biroului Executiv Național de vineri să nu propună niciun premier la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni.

„Având în vedere că în acest moment nu avem o majoritate în Parlamentul României, la aceste consultări, PNL nu va face o nominalizare de premier. Biroul Executiv Național al PNL consideră că, pentru deblocarea crizei politice, este cea mai bună decizie ca PNL să nu avanseze la consultările de luni o propunere de premier. Decizia PNL ca premierul nominalizat să fie președintele partidului, Florin Cîțu, nu se modifică”, anunță PNL.

Joi seară, Biroul executiv al PNL hotărâse cu unanimitate de voturi ca Florin Cîțu să fie propunerea de premier pe care partidul o va prezenta la consultările de la Cotroceni convocate pentru săptămâna viitoare de președintele Klaus Iohannis.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că formațiunea pe care o conduce va face plângere penală împotriva lui Florin Cîțu, după ce primăriile PSD nu au primit bani de la Guvern. Primarii PNL au primit peste 150 de milioane de euro, „mită pentru că l-au votat la Congres pe Cîțu, în timp ce restul administrațiilor nu au primit bani nici de hârtie igienică”, spune Marcel Ciolacu.

 „Iohannis și Cîțu v-au trimis nota de plată pentru Congresul PNL: sărăcie, foame și frig! Iohannis și Cîțu au condamnat peste 70 la sută din populația României la cea mai cruntă iarnă din ultimii 30 de ani. Iohannis și Cîțu au ales să se poarte cu propriul popor mai rău decât dictatorul Nicolae Ceaușescu! 

Românii vor sta în beznă și frig pentru că acești iresponsabili și-au plătit din banii românilor funcțiile lor de la Congresul PNL. Peste 150 milioane de euro, din banii publici, au fost dați mită pentru primarii PNL care l-au votat la Congres pe Cîțu, cu mâna la nas. Restul administrațiilor locale, care au cerut disperate bani pentru încălzire, spitale și școli, nu au primit nici pentru hârtie igienică. Aici a ajuns cinismul lui Iohannis și Cîțu. 

Aceasta este România feudală.  Iohannis vrea să fie stăpân peste un popor de iobagi. Orașele și satele vor îngheța la propriu. Nu vor mai fi bani pentru căldură. Școlile și spitalele nu vor mai avea cu ce să plătească facturile. Creșterea explozivă a prețurilor la energie și gaze, fără nicio măsură de compensare, va face ca românii, firmele românești și instituțiile publice să intre în colaps. PSD nu poate accepta acest lucru!

 De aceea, vom depune plângere penală împotriva lui Cîțu! Vom merge până la capăt! Românii nu trebuie să sufere pentru că Iohannis și Cîțu s-au răzbunat că am dat jos acest Guvern. Cîțu a mai fost în pușcărie pentru beție! De data asta, trebuie să se întoarcă acolo pentru faptele împotriva propriului său popor”, a declarat Marcel Ciolacu. 

Biroul executiv al PNL a decis cu unanimitate de voturi, ca Florin Cîțu să fie propunerea de premier pe care partidul o va prezenta la consultările de la Cotroceni convocate pentru săptămâna viitoare de președintele Klaus Iohannis. 

„Partidul Național Liberal a decis în ședința Biroului Executiv Național, din această seară, ca nominalizarea PNL, pentru funcția de prim-ministru, la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, să fie Florin Cîțu, prim-ministrul interimar, președintele PNL. Astfel, în conformitate cu articolul 89 litera o, BEX al PNL a decis în unanimitate, ca propunerea pentru Biroul Politic Național al PNL, pentru funcția de prim-ministru al României, pe care PNL o va face în cadrul consultărilor cu Președintele României, Klaus Iohannis, să fie președintele PNL, Florin Cîțu”, anunță un comunicat al PNL.

Delegația care va reprezenta PNL la consultările convocate de Președintele României este formată din: președintele PNL, Florin Cîțu, și prim-vicepresedinții: Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode și Iulian Dumitrescu.

Consultările vor avea loc luni, 11 octombrie 2021, după următorul program:

  • Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
  • Ora 13:00 –Partidul Social Democrat (PSD);
  • Ora 14:00 – Uniunea Salvați România (USR);
  • Ora 16:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
  • Ora 16:30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
  • Ora 17:00 – Minorități naționale reprezentate în Parlament.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu consideră că singura soluţie pentru ieşirea din criza politică este organizarea de alegeri anticipate după ce va trece valul patru al pandemiei, dar că pentru acest lucru este nevoie de o majoritate şi de acordul preşedintelui Klaus Iohannis.

„Din punctul nostru de vedere, în acest moment, nu mai avem ce face, decât să ne întoarcem la popor, la votul românilor, care să hotărască cine trebuie să conducă România în următoarea perioadă. Majorităţile într-o democraţie hotărăsc. O majoritate a hotărât, cu 281 de voturi, ca domnul Cîţu să plece acasă. Aşa-i în democraţie. Tot majorităţile hotărăsc ce fac de acum încolo. Dacă vrem să intrăm într-un bâlci politic, cu propuneri mascate, ca să ajungă Cîţu, cu o mascaradă, în timp ce românii au cu totul şi cu totul altă agendă, domnul Iohannis hotărăşte, pentru că este atributul domniei sale.

Noi am venit cu o propunere foarte clară, şi am văzut că a fost îmbrăţişată şi de AUR, dar e insuficient pentru a crea o majoritate. Să învestim pe o perioadă limitată un guvern de specialişti, să avem un acord, când vom avea o majoritate, inclusiv cu preşedintele României, să-şi asume acest lucru, ca după ce trece acest val patru, să organizăm alegeri anticipate. E posibil ca până la consultări să se creioneze o astfel de majoritate care doreşte alegeri anticipate”, a declarat Marcel Ciolacu, la B1 TV.

Guvernul a alocat miercuri peste 1 miliard de lei din Fondul de rezervă pentru proiecte locale, anunță Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Sunt fonduri necesare pentru finalizarea investițiilor publice finanțate de stat sau din fonduri UE, precum și pentru cheltuieli urgente ale autorităților publice locale, precizează un comunicat al ministerului.

Astfel, 2.756 de administrații locale din România (aproape toate cele care au depus cereri în acest sens), indiferent de culoarea politică a primarilor, au primit finanțare în valoare totală de 1.010.966.000 lei, incluzând cele 41 de județe ale țării, informează MDLPA.

„Proiectele locale trebuie finalizate, ele trebuie să servească aceste comunități locale. Prin măsura adoptată astăzi, ne asigurăm că investițiile pentru care au fost cheltuiți bani publici nu vor rămâne neterminate”, a spus ministrul Cseke Attila.

2.514 comune din România au primit o finanțare în valoare totală de 614.873.000 lei, 194 orașe - 95.588.000 lei, iar 123.346.000 lei au fost alocați pentru 48 de municipii. Fondurile acoperă necesarul de finanțare a autorităților publice locale, în funcție de execuția bugetară a acestora și de necesități, detaliază ministerul.

Pe de altă parte, din suma de peste 1 miliard de lei, 177.159.000 de lei au fost alocate consiliilor județene și sunt destinate, în mare parte, pentru a acoperi costurile privind serviciile de asistență socială și protecție a copiilor. 

Eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat ridicarea vizelor pentru călătoriile românilor în Statele Unite în cadrul dezbaterii privind viitorul relațiilor dintre UE și SUA organizată în plenul Parlamentului European. Această solicitare a fost inclusă și în cadrul rezoluției susținute de legislativul european.

„(…) pentru ca această dezvoltare a cooperării să fie un succes este central ca toate statele membre să beneficieze de aceleași drepturi.

De aceea, solicit din nou în Parlamentul European ca românii să poată călători în Statele Unite fără vize. Acest lucru depinde de voința politică a decidenților din ambele părți ale Atlanticului și reprezintă un drept la reciprocitate totală garantat de mecanismele europene.

Am încredere că actualul context politic internațional poate permite acest lucru și că parteneriatul cu Statele Unite va intra într-o nouă perioadă de dezvoltare benefică ambelor părți” a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.

„Parteneriatul cu Statele Unite este extrem de important pentru viitorul Europei și asigurarea unui climat de pace și stabilitate la nivel mondial.

Statele Unite nu sunt doar un partener, ci un aliat strategic cu care împărtășim valori democratice comune, alături de care trebuie să găsim soluții la provocările de securitate, cele generate de pandemie sau de noile evoluții în domeniul digital sau de mediu.

Pentru acest lucru, cooperarea cu Statele Unite, și în mod special cu noua administrație americană, trebuie extinsă prin identificarea unor noi metode de colaborare” a explicat eurodeputatul român.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut o declaraţie de presă la Cotroceni, după căderea Guvernului Cîţu. Acesta a spus că România este caracterizată astăzi de cuvântul criză şi acuză politicienii de cinism pentru că au votat moţiunea de cenzură care condus la căderea Guvernului.

Şeful statului a anunţat că vor avea loc consultări cu partidele politice abia săptămâna viitoare.

„Trist, dar adevărat. Cuvântul care caracterizează cel mai bine România de astăzi este cuvântul criză. Suntem într-o criză a sistemului de sănătate, în plină pandemie, valul patru ne-a lovit rău. Suntem într-o criză a preţului la energie, o criză europeană şi globală. Deci de lucru ar fi suficient pentru politicieni. Dar ce s-au gândit unii dintre politicieni? Să mai adauge o criză, una a guvernării. În acest fel, astăzi, în Parlament, a fost votată o moţiune de cenzură împotriva Guvernului care a avut succes. Guvernul a picat.

În ultimele luni s-au spus foarte multe lucruri în politică, majoritatea lucruri urâte. Politicienii s-au obişnuit să se arate cu degetul, să se acuze de diferite lucruri, inclusiv în interiorul partidului. Este o situaţie complicată, care a fost generată, această moţiune şi trecerea ei, de politicieni cinici. Unii purtând masca reformismului, alţii clamând grijă pentru români. 

USR a fost parte în coaliţia de guvernare. USR a plecat din guvern şi a votat, împreună cu PSD şi cu AUR, moţiunea de cenzură de astăzi. Astea sunt faptele, restul e discurs politic sau demagogie sau cum doriţi să îi spuneţi.

Suntem în situaţia în care a trebuit să găsim o soluţie, România trebuie să fie guvernată. Pandemie, criza preţurilor la electricitate, vine iarna.

Este nevoie de soluţii şi de decizii mature. Pentru a da timp partidelor politice să se întrunească în forurile interioare, să găsească abordări mature şi să vină la consultări, voi convoca consultări abia săptămâna viitoare. Acum, se cere maturitate şi responsabilitate”, a declarat președintele Klaus Iohannis. 

 

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit despre cele zece condiții puse de social democrați pentru a participa la negocierile pentru un nou guvern. 

Marcel Ciolacu pledează pentru un guvern format din specialiști care ar urma să conducă România în perioada noiembrie 2021- martie 2022, a spus liderul PSD, la Antena 3.

 

1. Plafonarea prețurilor la energie

2. Compensarea facturilor plătite de consumatorii casnici și IMM-uri la nivelul lunii decembrie 2020

3. Subvenționarea gigacaloriei pentru consumatorii din sistemul centralizat la nivelul lunii decembrie 2020

4. Aplicarea legii consumatorului vulnerabil. Adoptarea normelor metodologice simplificare + debirocratizare

5. Creșterea alocațiilor pentru copii conform Legii 14/2020. Copiii între 2 și 18 ani au 214 lei alocație, iar o creștere de 40,2% ar însemna creștere la 300 de lei. Copiii între 0 și 2 ani și cei cu handicap au 427 de lei, iar o creștere cu 40,5% ar însemna o alocație de 600 de lei, de la 1 noiembrie

6. Creșterea salariului minim. La 1 noiembrie salariul minim să fie 2.550 de lei general și 2.600 pentru studii superioare și la 1 ianuarie 2022: 2.740 salariul minim general și 3.000 de lei pentru cei cu studii superioare

7. Creșterea pensiilor conform Legii 127/2019. Punctul de pensie să crească de la 1.442 de lei în prezent la 1.600 de lei la 1 noiembrie, iar indemnizația socială minimă, de la 800 de lei în prezent, la 1.000 de lei la 1 noiembrie;

8. Gestionarea pandemiei: vaccinare + testare + 1.500 de paturi ATI. Creșterea stocurilor de urgență. Atragerea de personal medical.

9. Planul Național de Redresare și Reziliență. Adoptarea sistemului de implementare.

10. Alocarea fondurilor la nivel local pentru finalizarea investițiilor cu fonduri UE și pentru funcționarea autorităților locale.

Guvernul a aprobat prin ordonanţă de urgenţă, posibilitatea administrării în regim ambulatoriu a medicamentului Favipiravir pentru bolnavii COVID cu forme uşoare.

"Este vorba despre o ordonanţă de urgenţă a Guvernului prin care s-a completat Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic. Practic, este vorba despre faptul că, în protocolul de tratament al bolilor infecto-contagioase, poate fi eliberat în regim ambulatoriu de farmacia cu circuit închis din spitale, la recomandarea medicului specialist din cadrul spitalului, vorbim aici în principal despre posibilitatea eliberării medicamentului Favipiravir pentru bolnavii COVID cu forme uşoare", a declarat Cseke Attila luni.

Medicamentul menţionat nu este pe lista de compensate în România.

"Drept urmare, nu poate fi acordat pe gratis în sistemul farmaciilor. De asemenea, acest medicament este introdus în România pe o autorizaţie de nevoi speciale, deci nu are autorizaţie de punere pe piaţă solicitată de către producător", a mai precizat Cseke Attila.