Deputatul PSD Viorica Sandu anunță că a primit în Parlamentul României vizita unei numeroase delegații de locuitori ai comunei Umbrărești, însoțiți de primarul Ionel Stratulat.
„Comuna Umbrărești este renumită pentru oamenii săi gospodari și grădinile bogate din care pleacă în piețele din țară recolta de legume. Discuțiile au avut ca subiect legumicultura, măsurile care vin în sprijinul producătorilor și sprijinul pentru valorificarea producțiilor.
Aceste vizite în Parlament ale delegațiilor de locuitori ai județului Galați sunt organizate pentru comunicare, pentru a le arăta în ce constă activitatea noastră, a celor aleși de ei, și modul în care le reprezentăm interesele” , a transmis deputatul Viorica Sandu, pe pagina sa de Facebook.
La Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, în cadrul secției de Diabet Zaharat, Nutriție și Boli metabolice au fost montați senzori de monitorizare continuă a glicemiei la primii pacienți cu diabet zaharat de tip 1 aflați pe lista de așteptare.
"Tehnologia modernă poate salva vieți, iar în cazul pacienților cu diabet zaharat de tip I monitorizarea continuă a glicemiei este un pas foarte important", a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Senzorii de monitorizare continuă a glicemiei sunt dispozitive de mici dimensiuni care pot oferi date cu privire la valoarea glicemiei la intervale scurte de timp. De asemenea, în cazul pacienților minori, părinții pot urmări în timp real valorile glicemiilor.
În cazul pompelor de insulină, dispozitivele pot realiza o corecție a cantității de insulină administrată, pacientul fiind astfel ferit de eventualele hipoglicemii sau hiperglicemii.
"Marele avantaj al pompei de insulină este că scapă pacienții de grija injecțiilor zilnice, asigură, mai ales pentru pacienții minori, siguranța unei administrări de insulină în funcție de profilul glicemiilor, reglează cantitatea de insulină eliberată și cantitatea de carbohidrați absorbită" a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Noile dispozitive sunt montate din fondurile proprii ale Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf.Apostol Andrei”, aflat în subordinea Consiliului Județean Galați.
Preşedintele Klaus Iohannis participă, marţi, la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, care se desfășoară la Tirana, în Republica Albania.
Summitul de la Tirana este primul eveniment de acest gen organizat într-o capitală din regiune, fapt care reconfirmă angajamentul european în raport cu statele din Balcanii de Vest.
"Reuniunea la nivel înalt va constitui o nouă ocazie pentru reiterarea angajamentelor reciproce dintre Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest în privinţa procesului de integrare europeană, precum şi a avansării cooperării politice şi sectoriale, inclusiv în contextul gestionării consecinţelor războiului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. La Summit vor participa şi reprezentanţi ai instituţiilor financiare internaţionale", arată Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Klaus Iohannis va prezenta poziţia României de susţinere a avansării procesului de extindere a Uniunii Europene, pe baza meritelor proprii ale candidaţilor. Șeful statului va reitera disponibilitatea de continuare a sprijinului ţării noastre pentru eforturile şi acţiunile concrete de integrare a ţărilor din regiune în Uniunea Europeană.
Totodată, preşedintele Klaus Iohannis va accentua aspectele legate de necesitatea consolidării rezilienţei partenerilor, precum şi de sprijinul european în sectoare precum cel energetic, al transformării digitale, al securităţii cibernetice şi al gestionării migraţiei. Cu prilejul Summitului va fi adoptată Declaraţia de la Tirana, care reflectă sprijinul Uniunii şi al statelor membre faţă de perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, dar şi o serie de preocupări, inclusiv cele privind necesitatea alinierii partenerilor din regiune la politica externă a UE.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, nu este interesat să candideze la Primăria Capitalei.
Întrebat dacă are de gând să candideze pentru Primăria Capitalei, liberalul Ilie Bolojan a răspuns: „nu se pune această problemă”.
Potrivit sondajul INSCOP comandat de PNL, Bolojan este cotat la 22% intenţie de vot, la egalitate cu primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu. Pe primul loc se află fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, cu 34%.
Partidul Naţional Liberal anunță, printr-o postare pe Facebook, că Olanda şi Suedia susţin aderarea României la Spaţiul Schengen, în urma eforturilor constante făcute de preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă şi miniştrii PNL.
Premierul Ciucă a salutat, vineri, aprobarea de către Comisia pentru afaceri europene a Parlamentului Suediei a propunerii pozitive a guvernului suedez în favoarea aderării României la spaţiul Schengen.
Preşedintele Klaus Iohannis începe vineri o vizită de lucru în Republica Elenă, unde va avea întrevederi cu preşedintele Katerina Sakellaropoulou şi cu prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis.
Vizita la Atena are loc în contextul unui dialog susţinut la nivel înalt şi al unei coordonări strânse între România şi Grecia pe temele de actualitate, transmite Administraţia Prezidenţială.
Întrevederile lui Klaus Iohannis cu preşedintele şi premierul eleni au ca obiectiv abordarea potenţialului de dezvoltare al relaţiilor dintre cele două ţări, în domeniul economic şi investiţional, dar şi în alte sectoare precum cel cultural, educaţie, protecţie civilă şi turism.
Un accent deosebit va fi pus pe proiectele de infrastructură şi interconectare, inclusiv din domeniul energetic, menite să reducă dependenţa de gazul rusesc şi să sporească securitatea energetică a celor două ţări, se arată în comunicatul oficial al Preşedinţiei.
De asemenea, vor fi abordate situaţia de securitate generată de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi consecinţele acestui război în multiple planuri. Sprijinul pentru Republica Moldova, extrem de vulnerabilă în actualul context, va figura, de asemenea, pe agenda de discuţii. Un subiect de interes pentru ambele ţări îl reprezintă susţinerea procesului de extindere a Uniunii Europene.
În acest sens, va avea loc un schimb de opinii în pregătirea Summitului UE - Balcanii de Vest, din data de 6 decembrie 2022, de la Tirana, Republica Albania. De asemenea, Preşedintele României va participa şi la reuniunea de lucru, la nivel de lideri, a Partidului Popular European, în cadrul căreia vor fi discutate teme de actualitate ale agendei europene.
Responsabilitate și reechilibrare după 10 luni cu PSD la guvernare. Acestea sunt caracteristicile definitorii ale gestionării bugetului național al țării, cu un ministru PSD la Finanțe, susține deputatul Viorica Sandu, pe Facebook.
„După 10 luni de guvernare încep să se vadă rezultate bune, fapt absolut de remarcat, dat fiind severitatea contextului general, economic și geopolitic. După 10 luni de guvernare și gestionare a Finanțelor Publice PSD reușește cea mai importantă realizare: creșterea investițiilor! Sunt mai mari cu 20% față de anul trecut. Până la finalul lunii octombrie ajunseseră la aproape 5 miliarde de euro. Cea mai mare parte a acestor investiții sunt realizate de Ministerul Transporturilor. Un salt uriaș al finanțării europene nerambursabile(+528%!!!!), comparativ cu anul trecut. Creșterea mai mare a veniturilor decât a cheltuielilor ( +22,7% versus 19,4%), ceea ce determină și un deficit bugetar mai mic decât cel prognozat (-3,37%).
În concluzie finanțele publice ale țării se reechilibrează chiar dacă s-au făcut mari eforturi și există o presiune puternică generată de necesitatea asigurării protecției sociale a creșterii veniturilor diverselor categorii de populație și a menținerii competitivității economiei. Subvențiile au crescut cu 125%”, a transmis Viorica Sandu.
Premierul Nicolae Ciucă, a primit-o la Palatul Victoria pe doamna Natalia Gavrilița, premierul Republicii Moldova. Discuția a vizat situația energetică, economică și de securitate a Republicii Moldova. Cei doi premieri au analizat situația energetică și efortul financiar necesar pentru menținerea costurilor de asigurare a energiei, la un nivel sustenabil, pentru Republica Moldova.
"România va continua să acorde sprijin Republicii Moldova pe mai multe planuri - energetic, economic, pentru gestionarea crizei umanitare, dar și pentru a parcurge drumul pro-european pe care s-a angajat. Stabilitatea și prosperitatea Republicii Moldova sunt strâns legate de speranța oferită de angajamentul proeuropean al autorităților și al cetățenilor", a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Republica Moldova face eforturi deosebite pentru a se descurca în condițiile crizelor suprapuse cu care se confruntă. Astfel, atacurile ruse împotriva infrastructurii energetice ucrainene au determinat întreruperi de curent electric de până la 24 de ore în unele localități, din cauza debalansării sistemului comun în care sunt incluse cele două state. În același timp, Republica Moldova nu mai poate beneficia de electricitatea care venea din Ucraina, din cauza războiului de agresiune al Rusiei. Pe acest fond, Republica Moldova se confruntă cu creșteri substanțiale la prețul gazelor și al curentului electric.
Premierul Natalia Gavrilița a prezentat pe larg situația pentru fiecare categorie de produs energetic, mulțumind României pentru sprijinul în ceea ce privește furnizarea de curent electric – 90% din consum – gaz natural, păcură și lemn de foc.
Cei doi premieri au analizat ce alte măsuri pot fi luate în continuare de către partea română pentru a sprijini trecerea cu bine a cetățenilor Republicii Moldova peste sezonul de iarnă.
Consilierii județeni au votat în unanimitate acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare al județului Galați” interpretei de muzică populară Mioara VELICU și blogger–ului culinar Gina BRADEA.
„Timp de 6 decenii, cântăreața de muzică populară Mioara Velicu, una dintre cele mai apreciate personalități din galeria purtătorilor de cântec popular moldovenesc, și-a dedicat întreaga carieră pentru a aduce zâmbete pe chipul oamenilor, emoționând până la lacrimi cu versurile sale și impresionând o țară întreagă prin timbrul său vocal unic”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Originară din satul Ireasca, comuna Gohor, județul Galați, Mioara Velicu provine dintr-o familie în care cântecul tradițional era cultivat în mod permanent, mama sa numărându-se printre cele câteva recunoscute interprete ale localității.
Totodată, Mioara Velicu este una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară din țară. Și-a început cariera la vârsta de 19 ani, urmând exemplul mamei sale, iar la numai 20 de ani, a devenit solista ansamblului folcloric „Rapsodia Dunării” din Galați, în cadrul căruia a activat vreme de un an.
„În semn de recunoaştere şi prețuire pentru prestigioasa şi bogata contribuţie în ceea ce priveşte promovarea şi perpetuarea culturii gălăţene şi naționale, Consiliul Județean a acordat, astăzi, titlul de „Cetăţean de Onoare al județului Galați” interpretei de muzică populară Mioara VELICU, fiică a meleagurilor gălățene”, a mai declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Tot în ședința de astăzi, i-a fost acordat titlul de „Cetăţean de Onoare al județului Galați” și blogger-ului culinar Gina BRADEA.
„Născută în Galați, într-o familie de oameni harnici și gospodari care au îndemnat-o să muncească cu sârg, să iubească tradițiile și mâncarea gustoasă, Gina BRADEA a reușit să popularizeze în mediul online arta culinară tradiţională românească” a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
De ani buni, Gina Bradea scrie pe un blog culinar, unde le prezintă tuturor preparatele pe care le gătește. Este una dintre cele mai cunoscute bloggerițe de pe Youtube și este autoarea a 4 cărți cu rețete culinare de mare succes, tot mai căutate de gospodinele din țară, dar și din alte colțuri ale lumii.
Gina BRADEA încurajează gătitul în casă, mâncărurile simple, tradiționale, fiind astfel un ambasador al bucătăriei românești în diaspora. Pasiunea pentru gătit a determinat-o să colecționeze foarte multe cărți de bucate, unele extrem de vechi, cea mai veche fiind din anul 1750. Colecţia numără peste 400 de cărți de bucate în limba română, franceză, italiană, engleză, germană, maghiară, rusă, cărți rare, ediții princeps, foarte multe reviste de specialitate şi caiete cu rețete.
A crescut în Galați, mama sa fiind moldoveancă, în timp ce tatăl este de origine din Dobrogea. Are 55 de ani și a descoperit pasiunea pentru bucătărie încă de la o vârstă foarte fragedă.
Gina Bradea este persoana din spatele canalului de pe Youtube intitulat „Poftă bună cu Gina Bradea”. Bucătăreasa are numeroase rețete culinare, dar și alte site-uri de socializare unde ține legătura cu comunitatea sa.
Premierul Nicolae Ciucă a avut, astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Serbia, Ana Brnabić. Cei doi oficiali au abordat aspecte legate de necesitatea revigorării dialogului bilateral și a creșterii nivelului de ambiție în ceea ce privește cooperarea sectorială.
Șeful Guvernului a indicat potențialul generos oferit de oportunitățile de intensificare a cooperării economice. Totodată, a punctat importanța deosebită a implementării proiectelor în domeniul conectivității energetice și de transport, prin dezvoltarea interconectorului de gaz România-Serbia și punerea în funcțiune a conexiunii autostrăzii Timișoara - Moravița cu drumul de mare viteză Belgrad - Vatin. De asemenea, avansarea proiectelor de transport feroviar și fluvial rămân importante pentru contactele între cetățeni, dar generează și beneficii pentru economie.
În ceea ce privește aspectele legate de comunitatea românească din Serbia, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a reiterat aprecierea deosebită pentru decizia autorităților sârbe de a ceda fără condiții complexul “Luceafărul” din localitatea Vârșeț în proprietatea statului român. Premierul României a subliniat că acest demers va contribui la avansarea relației bilaterale și a colaborării sectoriale, reiterând interesul părții române pentru deschiderea de Institute Culturale între cele două țări.
În schimbul de opinii dintre cei doi oficiali, au fost abordate și modalitățile de sprijinire a parcursului european al Republicii Serbia. Premierul Ciucă a reconfirmat angajamentul României pentru susținerea avansării Serbiei în procesul de aderare la Uniunea Europeană, insistând asupra importanței reformelor și consolidării capacității administrative.
În ceea ce privește stabilitatea în regiunea Balcanilor de Vest, mai ales în contextul agresiunii rusești din Ucraina, Șeful Guvernului a salutat acordul recent facilitat de Uniunea Europeană în dialogul Belgrad - Priștina. În acest context, flexibilitatea și capacitatea de compromis a părților sunt esențiale pentru climatul de stabilitate în regiune.