Noi zboruri internaționale operate de pe Aeroportul internațional din Iași Recomandat

Julien-Iosif Sâmbătă, 16 August 2025 0

Începând cu luna octombrie, pasagerii vor putea călători direct din Iași către Praga (Republica Cehă), Valencia (Spania), iar din luna decembrie - și către Pescara (Italia). Tot din octombrie revin în programul zborurilor de la Iași, cursele spre Copenhaga (Danemarca). Noile zboruri vor fi operate cu două frecvențe săptămânale fiecare.

„iecare nouă rută este o punte de legătură între oameni, idei și oportunități. Extinderea rețelei noastre de destinații este o investiție în viitorul regiunii, în deschiderea către Europa și în consolidarea rolului Iașului ca poartă de intrare și ieșire din Moldova spre întreaga lume. Este încă un pas pe care îl facem împreună pentru ca județul nostru să fie un loc mai conectat, mai vizibil și mai puternic. Europa vine mai aproape de noi, iar Iașul ajunge mai departe”, a transmis președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.