Este unul dintre cele mai frumoase evenimente prin care păstrăm vii tradițiile arădene!
Am avut alături de noi peste 20 de primării din județul Arad, fiecare cu gospodinele sale harnice și pricepute, care au adus plăcinte pregătite după rețete autentice, transmise din generație în generație, dar și cu ansambluri de dansuri populare, care dau culoare și ritm acestei sărbători.
Consiliul Județean Arad a investit în ultimii ani în infrastructura rutieră, pentru ca astfel de zone cu potențial turistic să fie mai accesibile. Am modernizat drumul Mâsca–Măderat–Arăneag, iar pe tronsonul Arăneag–Căsoaia am turnat un nou strat de asfalt, astfel încât turiștii și localnicii să ajungă mai ușor aici, la Căsoaia.
Felicitări doamnelor și domnilor primari, echipei Centrului Cultural Județean, doamnei consilier județean Simona Stan și tuturor celor implicați în reușita evenimentului!- președintele CJ Arad Iustin Cionca
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.