Social-democraţii îl ironizează pe ministrul Trasporturilor, Cătălin Drulă, despre care spun că „măreţul profesionist se dovedeşte că era Sculă pe Basculă doar din vorbe”: „În fapte, USR a pus la Transporturi o simplă Pendulă, capabilă să ne spună ora exactă la autostrăzi doar din 4 în 4 ani”.
„Cu USR la guvernare, aflăm că autostrăzile vor apărea după 2024! Din Opoziţie, useriştii criticau la foc automat ritmul lent din construcţia de autostrăzi dând iluzia că, dacă ar administra ei situaţia, totul s-ar petrece cu viteza luminii! Azi, cu USR la comanda ministerului Transporturilor, şefa Companiei de Autostrăzi ne anunţă sec că abia peste trei ani ar putea începe execuţia autostrăzii Comarnic-Braşov! Despre terminarea lucrării, evident, nu poate spune nimic, iar ministrul Drulă tace solemn”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a PSD.
Social-democraţii afirmă că „e mult mai simplu să te dai mare în Opoziţie, râzând să vezi statul blocat atât în licitaţii publice, cât şi în a proteja popândăii, urşii, liliecii sau gândacul-croitor”.
„Azi, măreţul profesionist Drulă se dovedeşte că era Sculă pe Basculă doar din vorbe. În fapte, USR a pus la Transporturi o simplă Pendulă, capabilă să ne spună ora exactă la autostrăzi doar din 4 în 4 ani”, potrivit postării PSD.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display