România trebuie să modifice Codul Muncii până la 1 august 2022, pentru că altfel riscă o procedură de infringement din partea Comisiei Europene, a anunțat ministrul Muncii, Marius Budăi.
„Sunt două directive europene, de fapt, pe care trebuie să le transpunem în Codul Muncii. În proporție de 40 la sută, prevederile acestor două directive se regăsesc deja în Codul Muncii din România. Sunt două directive care au fost finalizate pe perioada în care România a avut președinția Consiliului Uniunii Europene. Una din ele, directiva 1152/ 2019, are drept scop protejarea drepturilor lucrătorilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă și directiva 1158, tot din 2019, prevede echilibrul dintre breasla profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor.
Sunt două directive extrem de importante, pentru că prima practic asigură transparentizarea condițiilor de lucru și o mai bună informare a lucrătorilor asupra condițiilor de lucru ulterioare și a salariului și a doua practic asigură un echilibru dintre viața profesională și cea privată, atât a îngrijitorilor, cât și a părinților”, a declarat ministrul muncii, Marius Budăi.
Potrivit sursei citate, săptămâna viitoare se depune inițiativa legislativă la Parlament, iar până la sfârșitul sesiunii va trece de prima cameră sesizată.
„Vom face un raport de progres către Comisia Europeană și în luna septembrie, în prima sesiune, va trece și de Camera Deputaților, nefiind nici un risc de infringement până atunci”, a adăugat Budăi.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.