Viorica Sandu: Au fost luate toate măsurile pentru ca plata ajutoarelor pentru persoanele vulnerabile să se facă în termenele legale Recomandat

Deputatul Viorica Sandu anunță că au fost luate toate măsurile, de către miniștrii PSD, pentru ca plata ajutoarelor pentru persoanele vulnerabile să se facă în termenele legale.
 
„Miniștrii social-democrați care au responsabilități în această privință au luat deja toate măsurile ca beneficiarii ajutoarelor pentru pensionarii cu pensii mici, sprijinului pentru energie și voucherelor pentru alimente să primească banii la timp, conform legii. PSD face un apel către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene să dispună măsurile necesare, astfel încât banii să ajungă la timp la beneficiari. În acest sens, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene se poate baza pe sprijinul și colaborarea deschisă din partea miniștrilor social-democrați”, a transmis Viorica Sandu, pe Facebook.
 
Potrivit sursei citate, ministrul Muncii Marius Budăi a pregătit prima tranșă a ajutoarelor pentru pensionarii cu pensii mai mici de 3.000 de lei, care se va acorda odată cu pensia din luna ianuarie, așa cum s-a prevăzut în OUG 168/2022.
 
„Cupoanele de pensie, care conțin inclusiv această primă tranșă, au fost tipărite încă din luna decembrie 2022. În ce privește, ajutoarele pentru energie, Ministerul Finanțelor a prevăzut banii necesari în bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), iar Ministerul Muncii a pregătit lista de beneficiari pe care o poate pune la dispoziția MIPE. Conform OUG 166/2022, MIPE este responsabil cu emiterea cardurilor și cu distribuția acestora către cei în drept, astfel încât plățile să fie făcute conform prevederilor legale, respectiv în lunile februarie și septembrie 2023
Articolul 6:
(1) Sprijinul pentru compensarea facturilor la energie se acordă categoriilor de beneficiari prevăzuți la art. 3 alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență, pe baza cardului de energie, denumit în continuare card, emis pe baza listelor de beneficiari comunicate de către MMSS, cel târziu până la data de 20 decembrie 2022 pentru tranșa I, respectiv cel târziu până la data de 20 iunie 2023 pentru tranșa II.
(2) Cardul de energie este emis pentru fiecare beneficiar, nominal, prin grija MIPE, are datele de identificare și securitate prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, este valabil pe teritoriul României și poate fi utilizat numai în rețeaua teritorială a Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A., pentru decontarea facturilor emise de furnizorii de energie.
(3) În situația în care unul sau mai mulți beneficiari au aceeași adresă de domiciliu și sunt cuprinși în lista de beneficiari întocmită de MMSS, se va emite un singur card de energie pe care vor figura toți beneficiarii care au aceeași adresă de domiciliu, nefiind permisă emiterea mai multor carduri pentru aceeași adresă de domiciliu.(…)
 
 În cazul voucherelor pentru alimente, cardurile au fost deja distribuite, urmând ca MIPE să facă plățile conform termenelor prevăzute de lege”,  aprecizat deputatul Viorica Sandu.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.