Premierul Nicolae Ciucă a transmis că SRI este „o instituţie fundamentală pentru funcţionarea şi performarea statului român, în lumea instabilă, tumultuoasă şi nu rareori tectonică, în care spectrul războiului a revenit”.
Şeful Executivului arată că „SRI este o instituţie modernă, care a învăţat deja să se adapteze şi să funcţioneze într-un lume a incertitudinii şi evoluţiilor constante, unele de mare magnitudine, adaptându-se la provocări, transformând riscurile de securitate în oportunităţi de promovare a intereselor naţionale”.
”Acest fapt determină nevoia unei şi mai acute manifestări de adaptabilitate, flexibilitate, rezilienţă şi predictibilitate, pentru a putea să transmitem cetăţenilor, fiecărui cetăţean român, sentimentul de stabilitate şi continuitate, de siguranţă pentru sine şi familia sa, fiecărei companii certitudinea prezevării activităţii sale şi fiecărui investitor perspectiva de a câştiga în şi împreună cu România, acum şi în viitor. Bătălia pe care o ducem astăzi în războiul hibrid pe care-l purtăm zi de zi este cea pentru construcţia, menţinerea şi susţinerea credibilităţii acţiunii noastre în ochii cetăţeanului. Iar dezideratul asigurării vieţii libere şi prospere a românilor nu poate fi atins decât prin rezilienţă, printr-un răspuns adaptat şi eficient în faţa provocărilor actuale, prin susţinerea populaţiei şi a societăţii faţă de acţiunea instituţiilor statului”, spune şeful Executivului.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.