LIBERTY Galați a început vaccinarea anti-COVID a angajaților. Imunizarea se face la o unitate medicală din municipiul Galați. Până la această dată, peste 500 de angajați și-au exprimat intenția de a primi vaccinul prin intermediul serviciul facilitat de companie.
Campania de vaccinare, cu utilizarea serului Pfizer BioNTech, se va desfășura la o unitate medicală din municipiul Galați. Zilnic, până la 25 de angajați vor fi transportați pentru a fi vaccinați, sub supravegherea unor profesioniști de medicină și de securitate și sănătate în muncă ai companiei
„Până în prezent, peste 500 de angajați și-au exprimat intenția de a primi vaccinul prin intermediul serviciul facilitat de companie. Cu toate acestea, este de așteptat ca - odată ce programul va începe - să adere mai mulți, astfel încât înscrierea în program va rămâne deschisă”, au anunțat reprezentanții LIBERTY Galați.
LIBERTY Steel Group face parte din Alianța GFG, o grupare internațională de întreprinderi și investiții deținută de Sanjeev Gupta și familia sa. Alianța este structurată în trei piloni industriali de bază: LIBERTY Steel Group, ALVANCE Aluminium Group și SIMEC Energy Group, independenți unul de altul, însă uniți prin valori comune și având scopul de a crea un viitor durabil pentru industrie și societate. GFG Alliance are 35.000 de angajați în 10 țări și are venituri de 20 miliarde dolari SUA.
LIBERTY Galați este cel mai mare combinat siderurgic integrat din România, cu o forță de muncă de circa 6.800 de oameni și o capacitate de producție actuală de aproximativ 2 milioane de tone de oțel pe an pentru clienți din domeniul construcțiilor, naval, petrolier și gaze, precum și cel al producției de energie regenerabilă.
Marți, 18 mai, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați s-au realizat primele implanturi de stimulatoare cardiace. Intervențiile medicale au fost realizate de o echipă mixtă de specialiști de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați și de la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș. Echipa a fost condusă de către prof. dr. Dan Dobreanu, coordonatorul Programului Național de Implant Stimulatoare și Defibrilatoare Cardiace.
„Galațiul a devenit centru regional pentru montarea stimulatoarelor cardiace. Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați este singura unitate medicală din zonă unde se pot realiza astfel de proceduri. Stimulatoarele cardiace sunt dispozitive medicale care salvează viața pacienților cu probleme de ritm cardiac. Pentru acești bolnavi nu există altă soluție, nu există un medicament care să trateze această afecțiune. Singura șansă este montarea unor stimulatoare cardiace. Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați a achiziționat, cu fonduri de la Consiliul Județean, stimulatoare cardiace de ultimă generație compatibile RMN.Această procedură medicală este gratuită pentru pacienți, deoarece Consiliul Județean va suporta costurile dispozitivelor medicale până la sfârșitul acestui an”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În paralel, unitatea medicală va demara procedurile de acces în Programul Național de Implant Stimulatoare și Defibrilatoare Cardiace, astfel încât dispozitivele medicale să fie decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Aproape 50.000 de elevi care au împlinit 16 ani s-au vaccinat până acum în România, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
„Zilele trecute aveam 11.000 de elevi cu vârsta de 16 ani, aveam aproape 14.000 de elevi cu vârsta de 17 ani și peste 23.000 de elevi de 18 ani, deci 47.000 de elevi vaccinați din proprie inițiativă, din dorința lor. Și este admirabil sprijinul școlii și al DSP-ului local care, în cazuri precum Colegiul Decebal din Deva, au facilitat organizarea unui centru de vaccinare, la solicitarea elevilor de clasa a XII-a, care au vrut să fie siguri că nu vor avea probleme pe parcursul examenului de Bacalaureat. Este o dovadă de responsabilitate”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi24.
Ministrul spune că este posibil să existe și campanii în școli, după ce agenția europeană (EMA) va aproba și vaccinarea copiilor cu vârste între 12 și 16 ani.
„Am stabilit deja cu Valeriu Gheorghiță și cu Ministerul Sănătății că vom vedea în ce măsură putem să colaborăm pentru a susține vaccinarea la nivelul școlilor și al doilea aspect este - nu trebuie uitat nici acesta - pentru minori e nevoie de acceptul părinților pentru vaccinare. Toți cei care au fost în situația de a se vaccina au avut acest accept expres al părinților”, a precizat Sorin Cîmpeanu.
Senatoarea PSD Laura Georgescu susține că propunerea ministrului Educaţiei Sorin Cîmpeanu de a lua ca referinţă ziua imediat următoare după trecerea în jos sau în sus a pragului de 1 la mie pentru redeschiderea sau închiderea şcolilor aduce şi mai multă impredictibilitate în sistemul de învăţământ.
Laura Georgescu a cerut Guvernului a adăugat că testarea este soluţia care funcţionează peste tot în Europa.
„Propunerea ministrului Educaţiei de a lua ca referinţă ziua imediat următoare după trecerea în jos sau în sus a pragului de 1 la mie, pentru redeschiderea sau închiderea şcolilor aduce şi mai multă impredictibilitate în sistemul de învăţământ. PSD cere Guvernului să termine imediat cu bătaie de joc la adresa elevilor, părinţilor şi profesorilor! În loc să rezolve problemele, Guvernul le complică şi mai mult! Este un haos generalizat. O lipsă totală de logică, de raţiune, de fundamentare pentru aceste decizii absurde!”, a afirmat Laura Georgescu.
Senatoarea PSD a mai acuzat că ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu ia decizii „pe genunchi”.
„L-am auzit si vineri, si duminică la prânz, pe domnul ministru Sorin Cîmpeanu că ziua de vineri va rămâne ziua de referinţă pentru începerea sau redeschiderea şcolilor. Toţi părinţii şi-au făcut planuri în funcţie de acest anunţ. Dar pe seară, ministru a întors totul pe dos, anunţând că deciziile se vor lua de pe o zi pe alta! Acum ne spune doar ca e posibil ca şcoala să înceapă miercuri şi nu mâine! Ce să mai înţeleagă părinţii şi profesorii? Înainte de a lua astfel de hotărâri pe genunchi, gândiţi-vă la părinţii care află de pe o zi pe alta dacă îşi duce sau nu copilul la şcoală. Ce să facă cu aceşti copii? Nu îi pot duce la bunici, nu îi pot lăsa acasă, nu ştiu dacă vor merge sau nu la şcoală în ziua următoare! Gândiţi-vă la profesorii care nu vor mai şti dacă a doua zi vor preda la şcoală sau în regim online”, a declarat senatoarea Laura Georgescu.
Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunțat că începe ridicarea platformei de lucru la podul suspendat de la Brăila. Este un pas important în cadrul proiectului privind realizarea podului peste Dunăre.
„Începe ridicarea platformei de lucru la Podul suspendat de la Brăila. Este un pas important pentru proiect - cu ajutorul acestei platforme sau „catwalk”, în termeni tehnici, se vor trage cele două cabluri de oțel peste pod, care vor susține tablierul. Ridicarea totală a platformei de lucru se finalizează în 2 luni și jumătate, dar lansarea efectivă a cablurilor merge în paralel cu acest proces și începe la vară. Cablurile cântăresc împreună nu mai puțin de 6.700 de tone, iar fiecare dintre ele are o lungime de 2 kilometri”, a anunțat, pe Facebook, ministrul Transporturilor.
Drulă a mai anunțat că se lucrează la primii șapte kilometri din șosea care va lega podul de rețeaua de drumuri naționale.
Va fi modificat ordinul comun al Ministerului Educației privind funcţionarea şcolilor în funcție de rata de infectare. Astfel, toți elevii vor putea merge fizic la școală a doua zi după scăderea incidenței sub 1 la mie în localitatea în care învață. Anunțul a fost făcut de Sorin Cîmpeanu, ministrul Educției.
„Conform ordinului comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății, școlile funcționează toată săptămâna luând ca referință rata de infectare din ziua de vineri a săptămânii precedente. Constatând că un număr important de localități sunt foarte aproape de pragul de 1 la mie al ratei de infectare, în urma discuțiilor cu ministrul Sănătății, luni vom iniția modificarea ordinului comun, în sensul în care referința să fie considerată ziua în care rata de infectare se modifică în raport cu pragul de 1 la mie”, a scris ministrul pe Facebook.
„În acest fel, prezența fizică nediferențiată în școli s-ar putea face încă de a doua zi după înregistrarea unei rate de infectare mai mică de 1 la mie, pe baza acordului între ISJ/ISMB și DSP, prin hotărâre a CJSU/CMBSU”, a adăugat el.
Platforma oficială ro Vaccinare prezintă pe contul de Facebook exemplul lui „Nea Tacu, primul Bulibașă vaccinat împotriva COVID-19”. Un voluntar SMURD a povestit cum bunicii săi sunt „singurii țigani din România care s-au vaccinat la un Drive-Thru”.
Programul Rabla pentru electrocasnice începe astăzi de la ora 10.00. Este programul prin care oricine dorește să își înlocuiască un aparat electrocasnic vechi, cu consum mare de energie, cu unul nou, cu consum redus, o poate face cu un ajutor financiar de la Fondul pentru Mediu.
Sunt eligibile nouă categorii de produse: mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase, aparate frigorifice, uscătoare de rufe, aparate de aer condiționat, televizoare, aspiratoare, laptopuri și tablete.
„Programul are, anul acesta, un buget de 75 de milioane de lei, cel mai mare din istoria sa. Estimăm că vom avea, în total, peste 200.000 de beneficiari”, a spus ministrul Barna Tánczos.
Anul acesta, echipamentele incluse în program şi sumele aferente fiecărui echipament sunt: