Adela Paraschiv

Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă consideră că Florin Cîţu ar fi un bun preşedinte al PNL şi dacă participarea la evenimente alături de el este un semn că îl sprijină pentru această funcție. 

„Președintele României nu este membru de partid și ca atare nu are căderea să se exprime asupra unor proceduri din interiorul partidelor politice. Faptul că merg împreună cu premierul la diferite evenimente este un semnal de susținere pentru premierul Florin Cîțu, premierul propus de coaliția de guvernare, și este evident în interesul meu, al coaliției și al României ca acest guvern să performeze, ceea ce până acum și face. (....)Discuția din partid se va face în partid”, a spus Klaus Iohannis, potrivit Digi 24.

 

Este anchetă internă la Poliția Capitalei, după ce un agent a fost găsit la un salon de cosmetică în timpul serviciului. 

Potrivit Digi 24, descoperirea a fost făcută de șefii lui atunci când a apărut o urgență, iar toate echipajele din zonă au intervenit. Mai puțin agentul de poliție, care încă nu terminase procesul de înfrumusețare. Cosmeticiana l-a dat însă de gol, iar jandarmul care participa la misiunea comună de patrulare a confirmat informația.

Agentul de la secția 23 de poliție este verificat de către superiorii lui. El fi mințit în raportul întocmit la ieșirea din tură și a spus că nu a fost la niciun salon de înfrumusețare, dar o angajată a acelui salon a declarat că polițistul a mers la ea în acea seară.

 

 

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, anunță că nu pot fi făcute petreceri acasă în noaptea de Înviere, la fel cum nu sunt posibile nici în cluburi.

„Nu există petreceri, adică petrecerile nu pot fi organizate niciunde, nici acasă, nici pe stradă, nici în cluburi, niciunde. Sunt interzise sărbătorile, serbările și așa mai departe. (...)Putem primi musafiri, evident, pot să vină rude în vizită, dar nu putem să facem petreceri cu muzică, cu dans și așa mai departe”, a declarat prefectul Capitalei, la Digi 24.

Atac la adresa coaliției de guvernare din partea PSD, după CE Comisia Europeană a obiectat la mai multe componente ale Planului Național de Redresare și Reziliență. ”Ghinea nu are decât o şansă să iasă din groapa în care s-a băgat singur: să vină cu PNRR-ul în Parlament sau să îşi dea demisia”, susţin social-democraţii.

"Înainte de a cere ceva PSD, domnul Ghinea și toți ”partenerii” din Coaliție ar trebui să își ceară scuze în genunchi pe trepte la Kiseleff pentru aroganța și prostia de care au dat dovadă.

Ați refuzat consensul politic, dialogul public și implicarea actorilor sociali – patronate, sindicate, societatea civilă. Ați refuzat să faceți un parteneriat onest cu autoritățile locale. Ați refuzat depolitizarea și transparența în alocarea fondurilor. Ați refuzat să veniți cu acest plan în Parlament.

Toate au fost cereri legitime pe care PSD le-a adresat acestei Coaliții.

PNRR nu e planul lui Ghinea și al Coaliției lor de looseri. PNRR este un plan național la care fiecare trebuie să își aducă contribuția pentru a ieși ceva bun.

Ghinea nu are decât o șansă să iasă din groapa în care s-a băgat singur: să vină cu PNRR-ul în Parlament sau să își dea demisia. Repede! Pentru că deja România riscă să nu aibă plan aprobat înainte de octombrie 2021, ceea ce face aproape imposibilă atingerea țintei de angajare a 70% din sume până la finalul anului 2022.

PS: Ghinea, pune mâna și citește viziunea PSD despre PNRR. Ia cu tine un pix și o foaie, arogantule!", este mesajul postat pe pagina de Facebook a PSD.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, medicul Monica Adăscăiţei, a lansat, luni, un apel către preoţii ortodocşi să nu blocheze campania de vaccinare a populaţiei împotriva COVID-19.

Potrivit Agerpres, directorul DSP şi prefectul judeţului, Dan Nechifor, s-au întâlnit cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române pentru a cere sprijinul acestora în vederea creşterii procentului populaţiei imunizate. La discuţii au participat protopopul de Botoşani, Petru Fercal, mai mulţi stareţi ai mănăstirilor din zonă, dar şi preoţi de la bisericile din municipiul Botoşani.

„Vaccinarea este o decizie a fiecărei persoane. Nimeni nu este obligat şi dumneavoastră sunteţi vectori de opinie, iar enoriaşii vă apreciază şi vă ascultă. Eu nu v-am spus să credeţi în vaccin şi nici să îi obligaţi, doar să nu le spuneţi să nu se vaccineze. (…) Ştiţi foarte bine că aţi avut mulţi colegi de-ai dumneavoastră, preoţi, care au trecut prin boală, mulţi dintre ei cu forme grave, iar unii dintre ei, Dumnezeu să îi ierte, au decedat. E o boală parşivă”, a afirmat Adăscăliţei.

Şi prefectul Dan Nechifor le-a cerut preoţilor ortodocşi să ajute la revenirea la normalitate. ”Încercăm să intrăm în normalitate cu ajutorul dumneavoastră (…) Sperăm că o să ieşim bine din această săptămână şi din aceste sărbători”, a subliniat prefectul.

O studentă de la medicină, în vârstă de 19 ani, transportată cu elicopterul la Spitalul de Neurochirurgie din Iași și-a revenit dintr-o comă profundă după ce a fost operată pe creier de o tumoră extrem de rară.

“Tânăra de 19 ani, studentă la Facultatea de Medicină Dentară a ajuns de urgență în spitalul nostru după ce a fost transferată de la Suceava la Iași cu un elicopter SMURD. Pacienta se afla în comă profundă, starea sa de săntatea fiind una foarte gravă.După investigațiile făcute în Spitalul de Neurochirurgie am descoperit că tânăra aflată în comă de gradul III avea o tumoră la nivelul trunchiului cerebral, situată între creier și măduvă. În termeni medicali este vorba despre un chist neuro enteric, un chist tumoral de 4 cm, o tumoră extrem de rară. Intervenția chirurgicală a durat aproximativ trei ore și a fost un real succes, tânăra pacientă și-a revenit din comă, iar starea sa este stabilă.Împreună cu echipa medicală am reușit să eliminăm complet tumora, lucru care a dus la o nouă șansă la viață pentru tânăra de 19 ani.

În Spitalul Clinic de Urgenţă “Prof. Dr. N. Oblu” din Iaşi performanța este astăzi o normalitate. Investițiile făcute în ultimii ani în aparatura medicală, de înaltă performanță și-au dovedit eficiența în salvarea de vieți omenești. Spitalul de Neurochirurgie Iași este o poveste, în primul rând, despre și pentru oameni. Unul dintre principiile majore promovate în cadrul Spitalului Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași este respectul față de ființa umană, din toate punctele de vedere.” a declarat Doctor în Neurochirurgie, Șef Lucrări, dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași.

 România primește astăzi cea mai mare tranșă de vaccin produs de Pfizer BioNTech, care constă în 725.400 doze.

Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană și vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara, informează Mediafax.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Centrul Național de Stocare București va primi 175.500 de doze, Centrul Regional de Depozitare Brașov primește 85.410 doze, Centrul Regional de Depozitare Cluj 93.600 doze, Centrul Regional de Depozitare Constanța 92.430 doze, Centrul Regional de Depozitare Craiova 91.260 doze, Centrul Regional de Depozitare Iași 93.600 doze iar Centrul Regional de Depozitare Timișoara 93.600 doze.

Până la acest moment, România a recepționat 4.397.309 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 3.843.269 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

O nouă tranşă de vaccin Moderna, constând în 76.800 de doze, soseşte, duminică, în ţară, pe cale terestră, anunţă Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Dozele de vaccin vor fi distribuite, astfel:

*Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 36.000 doze;

*Centrul Regional de Depozitare Braşov: 14.400 doze;

*Centrul Regional de Depozitare Cluj: 9.600 doze;

*Centrul Regional de Depozitare Craiova: 4.800 doze;

*Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 12.000 doze.

Potrivit CNCAV, cele 36.000 de doze care vor sosi la Bucureşti vor rămâne în depozitul central de la Institutul "Cantacuzino" pentru a fi distribuite, conform solicitărilor, centrelor regionale de depozitare Constanţa şi Iaşi la o dată ulterioară.

Până în prezent, 560.400 de doze Moderna au fost recepţionate, iar 395.601 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă are, sâmbătă, o şedinţă pentru prelungirea restricţiilor dispuse în contextul pandemiei. 

Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00 - 5,00 în zilele de luni până joi şi în intervalul orar 20,00 - 5,00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, cu condiţia menţinerii incidenţei cumulate la cel mult 7,5/1.000 de locuitori.

Programul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări servicii în spaţii închise şi /sau deschise, publice şi/sau private, se poate desfăşura în intervalul 5,00 - 18,00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. În zilele de luni - joi, programul poate fi desfăşurat în intervalul orar 5,00 - 21,00, cu condiţia menţinerii incidenţei cumulată la cel mult 7,5/1.000 locuitori. Prin excepţie, în intervalul orar 21,00 - 5,00 în zilele de luni până joi, respectiv 18,00 - 5,00 în zilele de vineri, sâmbătă duminică, pot fi făcute livrări la domiciliu.

În noaptea de Paste si de Ramazan circulatia persoanelor va fi permisa intre orele 20.00 si 05.00. 

 

Un dirijor renumit din Cluj-Napoca a murit după ce a făcut o formă gravă de COVID. La doar 43 de ani, Răzvan Metea s-a infectat cu virusul și a stat mai multe săptămâni la terapie intensivă. El a intrat în comă, iar medicii nu au mai putut să-i salveze viața. 

„Colectivul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” anunță cu profundă durere trecerea în neființă a celui care a fost conf. univ. dr. Răzvan Metea – compozitor,dirijor, întemeietorul renumitului ansamblu orchestral Bigg Dimm A'Band. Profesor și muzician devotat, Răzvan Metea a fost unul dintre cei mai iubiți dascăli ai instituției noastre. Prin activitatea sa, a animat viața culturală a orașului, a bucurat publicul larg la evenimentele cetății, a realizat colaborări inedite cu nume mari ale muzicii românești. Datorită lui, imaginea ANMGD a câștigat mult în notorietate, sălile fiind arhipline la concertele sale. Muzician complex, Răzvan Metea a predat contrapunct în cadrul instituției noastre, dar a desfășurat și o mișcare de pionierat prin proiectele sale, a deschis noi perspective, a întemeiat modulul de jazz și muzică ușoară, încurajând tinerii muzicieni să se exprime în plinătatea talentului lor. Astfel, Bigg Dimm A'Band a reprezentat și o platformă de afirmare a artiștilor pasionați și dornici să exploreze muzica în diversitatea ei.

Prin proiectele sale pline de emoție și energie, prin concertele memorabile, prin zâmbetul său larg ce îmbrățișa o lume întreagă, Răzvan Metea va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre! Îți mulțumim că ai fost colegul nostru și că ne-ai dăruit din bunătatea ta, din veselia și din dragostea pentru viață. Ne bucurăm că am râs împreună, că am învățat împreună, că am cântat pe aceleași scene. Ne-ai învățat să dăruim necondiționat și ce înseamnă munca făcută cu pasiune, iar golul lăsat va fi imposibil de înlocuit, atât în cadrul cursurilor, cât mai ales în cadrul activităților cu studenții din Dimm A'Band. Te vor plânge colegii, prietenii, profesorii, cunoștințele, studenții și toată lumea care te-a cunoscut și care a rămas marcată de zâmbetul tău și de bucuria care se citea pe fața ta în permanență. Suntem alături de cele două fete ale tale, dar și de părinții care trec prin aceste clipe cumplite pricinuite de trecerea ta la o lume în care de acum încolo vei cânta doar cu îngerii. Nu te vom uita niciodată! Dumnezeu să te odihnească în pace!”.