Igor Moisescu

Lucrările la sera de plante exotice, amplasată pe locul fostului schelet metalic din Grădina Botanică, avansează constant, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
 
„O mare parte din instalația electrică, precum și o parte din tubulatura și instalațiile de climatizare, încălzire și dezgheț sunt deja montate. Mai mult, am decis ca palmariumul serei, care va avea aproximativ 20 de metri înălțime, să ofere o experiență unică pentru vizitatori, care se vor simți ca într-o “pădure tropicală”. Cu siguranță, acest loc, în care gălățenii vor putea admira plante exotice aduse din diverse colțuri ale lumii, va deveni unul dintre cele mai apreciate și vizitate locuri din Galați”, a transmis Costel Fotea. 

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că refuză să participe la închiderea Jocurilor Olimpice de la Paris. Gimnastele noastre au fost tratate într-un mod absolut dezonorant, este o situație scandaloasă, a explicat șeful Guvernului.

„Am decis să nu particip la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris, după situația scandaloasă de la gimnastică, unde sportivele noastre au fost tratate într-un mod absolut dezonorant. Să retragi o medalie obținută pe muncă cinstită pe baza unei contestații, pe care nici antrenorii și nici tehnicienii de top nu o înțeleg, este total inacceptabil”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Premierul susține că situația este șocantă și brutală.
„Este inadmisibil ca, într-o competiție de asemenea anvergură, care promovează valori precum respectul, înțelegerea și excelența, o copilă care își câștigase onest medalia să fie privată cu brutalitate de un rezultatul muncii sale de patru ani! Eu nu am putut să îi privesc lacrimile și să accept cu seninătate că așa ceva este perfect normal! Iar faptul că sute de milioane de telespectatori din întreaga lume au rămas, ca și noi românii, efectiv șocați de această scenă teribilă, arată că undeva, în sistemul de organizare a acestei competiții, ceva este în neregulă”, a explicat Marcel Ciolacu.

Premierul a mai anunțat că cele două gimnaste vor fi premiate precum medaliatele olimpice.

„Îmi amintesc foarte bine cum, în comunism, rușii ne furau la Olimpiade, iar noi încercam să ne certam cu ei fără a avea mari șanse de câștig. Eu nu vreau să mă cert astăzi cu nimeni, ci doar aleg să protestez prin gestul meu față de o nedreptate flagrantă la adresa unor românce care și-au probat din plin valoarea! Sabrina și Ana Maria, aveți alături o întreagă națiune pentru care munca și lacrimile voastre sunt mai de preț decât orice medalie, indiferent din ce metal prețios ar fi! Și vă asigur că statul român vă va trata, inclusiv în ceea ce privește premiile, ca pe niște medaliate olimpice. Pentru ca asta sunteți pentru noi toți”, a precizat Ciolacu.

În finala de la sol gimnasta Sabrina Voinea Maneca a fost depunctată pentru o greșeală care nu se vede pe nicio reluare sau fotografie. De asemenea, în urma contestației depuse de o sportivă din SUA, Ana Barbosu a pierdut medalia de bronz, așa cum fusese stabilit inițial.

Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a redactat un lung mesaj prin care solicită politicienilor să nu batjocorească procesul de consolidare fiscală și eforturile Guvernului. Țopăiala aceasta a pseudoprofesioniştilor pe masurile fiscale a României face un mare rău României, a spus Boloș.

Mesajul a fost trimis pe Facebook.
„Atunci când ești ministrul Finanțelor și ai în față 175 miliarde lei creanțe neîncasate la buget, un GAP TVA de 32 miliarde lei, un GAP de impozit pe venit de 19 miliarde lei, un GAP la contribuțiile sociale de 53 miliarde lei, îți pui în permanență întrebarea: ce este corect de făcut pentru ca mediul de afaceri și popoluația să nu aibă parte de noi și noi sarcini fiscale? Pentru că introducerea de noi taxe NU este o soluție”, a explicat Marcel Bolos.

Ministrul de Finanțe a mai arătat că măsurile nu-i vizează pe contribuabilii cinstiți și că diferitele comentarii publice nu fac bine României.
„Țopăiala aceasta a pseudoprofesioniştilor pe masurile fiscale a României fie ei şi oameni politici sau veritabili consultanți fiscali face un mare rău României in relația cu Comisia Europeană care dă imaginea unei degringolade în angajementul ferm si fără echivoc de consolidare fiscal bugetar pe care România trebuie să îl urmeze în următorii 7 ani. Măsurile propuse NU se adreseaza contribuabililor corecţi şi cinstiți. Lor tuturora LE PORT UN RESPECT PROFUND şi le CER SCUZE DACĂ SUNT AFECTAȚI”, a adăugat Boloș.

El i-a criticat și pe cei care induc publicul în eroare cu bună știință
„În același timp, te uiți în jur cum unii aleg să răstălmăcească în mod toxic intențiile și prevederile unor propuneri pentru a-și urmări propriile interese politice și pentru a induce în eroare opinia publică. În loc să contribuie constructiv la dezbaterea publică și să propună soluții viabile, preferă să recurgă la denigrarea mea personală și dezinformare. Aceasta este o dovadă clară a lipsei de responsabilitate și a incapacității de a oferi alternative reale și constructive pentru problemele cu care se confruntă România”, a mai transmis ministrul român.

Ministrul Energiei Sebastian Burduja a inspectat cariera Pinoasa în care s-a produs o alunecare de teren. Am vrut să văd cu ochii mei situația din teren și să ascult explicațiile oamenilor din teren, a explicat Burduja.

Ministrul Energiei a verificat luni situația de la cariera Pinoasa.

„Ziua am încheiat-o la cariera Pinoasa din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Am vrut să văd cu ochii mei situația din teren și să ascult explicațiile oamenilor din teren. În următoarea perioadă, specialiștii se vor pronunța cu privire la incidentul de vineri, cauzele, pagubele materiale și măsurile care se impun. Corpul de control desfășoară verificările de rigoare, iar conducerea societății mi-a prezentat încă de sâmbătă un plan de măsuri care include securizarea zonei afectate, verificarea tuturor fronturilor de lucru de la nivelul fiecărei subunități, pornirea unui excavator adițional pentru creșterea producției de cărbune și scoaterea utilajelor blocate, acolo unde se poate interveni”, a explicat ministrul Energiei.

Sebastian Burduja a mai anunțat că dezvoltarea carierei Pinoasa se face către cele 120 ha care au fost defrișate anul trecut, în zonă fiind alte trei excavatoare, plus excavatorul 10, care va fi pornit. Zona de extracție/dezvoltare a carierei Pinoasa este cu totul alta decât cea în care a avut loc alunecarea, a mai explicat Burduja. În luna august, angajamentul conducerii CEO este să atingă o producție de 130.000-140.000 tone, iar în septembrie să revină la nivelul de 170.000 tone/lună.

„Am verificat și stocurile de cărbune, inclusiv în pregătirea sezonului rece. Acestea sunt în parametrii. Stoc Sucursale energetice (SE): total 258.800 tone, din care SE Ișalnița 33.400 tone, SE Turceni 151.500 tone,SE Rovinari 74.000 tone. Stoc Sucursala minieră: total 272.000 tone, plus 16.000 tone în vagoane spre termocentrale. Total stoc CEO: 546.800 tone cărbune. Am transmis tuturor următorul mesaj: siguranța oamenilor este pe primul loc, iar cei care greșesc trebuie să răspundă exemplar”, a precizat Sebastian Burduja.
O alunecare de teren s-a produs vineri, în sectorul Pinoasa al Carierei Rovinari. Mai multe echipaje și elemente de infrastructură au fost avariate.

Reprezentanții opoziției propun un proiect de lege împotriva abuzurilor sexuale din mediul academicParlamentarii USR Simona Spătaru, Filip Havârneanu și Andrei Miftode au depus luni un proiect de lege care prevede măsuri concrete de sprijin pentru victimele abuzurilor sexuale din spațiul universitar, precum și obligația Guvernului și a instituțiilor de învățământ superior de a reglementa în codurile de etică faptul că sesizările pot fi trimise și sub protecția anonimatului.

Potrivit inițiatorilor, ințiativa legislativă vine pe fondul investigațiilor media referitoare la fenomenul hărțuirii sexuale din universități și definește clar sistemul de raportare și de sancționare a abuzurilor din mediul universitar și le dă victimelor posibilitatea de a transmite sesizări anonime. Mai departe, va fi de datoria Guvernului, a Ministerului Educației și a fiecărei universități în parte să pună în aplicare prevederile legii și să permită sesizări anonime, precum și să protejeze și să sprijine proactiv victimele abuzurilor sexuale.

”«Fără profesori universitari abuzatori sexuali!» reprezintă un mecanism de apărare just și trebuie tratat cu seriozitate și responsabilitate, pentru ca mediul educațional să nu mai fie sinonim cu noțiunile de abuz și violență. Ligia Deca a uitat că în primăvara acestui an instituția pe care o conduce a scos din lege sesizările anonime care protejau bietele fete distruse emoțional. Le-a descurajat. Trauma lor nu a contat pentru Ligia Deca sau nu era reală dacă studentele nu se semnau cu tot numele din buletin. Este lamentabil că ministra Educației realizează ce instrumente are ca ministru abia când bubuie presa și societatea civilă”, spune deputatul USR Filip Havârneanu, secretar în Comisia de învățământ din Camera Deputaților.

”Prin aceste modificări legislative, vorbim despre ruperea tăcerii. Înlăturarea fricii și rușinii de a reclama abuzuri. Femeile trebuie încurajate să vorbească despre acest fenomen al abuzurilor de tot felul, fiindcă tăcerea încurajează abuzatorii să își găsească mereu victime. Iar noile generații de fete trebuie să primească educație și suport pentru a nu cădea victime ale unor suferințe ce le pot marca negativ întreaga viață”, susține senatoarea Simona Spătaru.

Legea actuală, fără a fi modificată, protejează astfel de comportamente abuzive, în timp ce studentele devin victime cu traume pe viață. Victimele sunt obligate, de multe ori, să suporte o confruntare față în față cu abuzatorul în cadrul comisiilor de etică universitară, să suporte blamul public, să fie intimidate sau descurajate ori să ofere detalii extrem de sensibile către organele de cercetare disciplinară din cadrul universității.
Modificările legislative propuse sunt dublate de solicitarea expresă a comunității Declic și a Centrului FILIA de a fi implementate o serie de mecanisme clare de combatere a hărțuirii sexuale și a discriminării de gen în Codul-cadru de etică și deontologie universitară și în codurile de etică adoptate de fiecare instituție de învățământ superior, în mod individual, a precizat USR.

Compania TAROM informează că suspendă zborurile către și dinspre Tel Aviv, Amman și Beirut pentru perioada 6-12 august 2024 din cauza evoluțiilor actuale din Orientul Mijlociu și a deteriorării contextului de securitate din regiune.

TAROM a suspendat inițial doar zborurile pe ruta București – Beirut, până la data de 6 august, în urma alertei de călătorie emise de către Ministerul Afacerilor Externe, care informează asupra riscurilor de securitate pentru deplasările în Republica Libaneză și recomandă evitarea oricărei călătorii.
Cursele anulate în perioada 6-12 august din motive de securitate sunt:
RO155/6 OTOPENI – TEL AVIV - OTOPENI
RO2153/4 OTOPENI – TEL AVIV - OTOPENI
RO167/8 OTOPENI – BEIRUT - OTOPENI
RO187/8 OTOPENI – AMMAN – OTOPENI

Compania urmărește evoluția situației și informările autorităților și va reveni cu informații actualizate referitoare la zboruri. TAROM recomandă tuturor pasagerilor să urmărească comunicările oficiale pentru cele mai recente actualizări și să să contacteze compania pentru reprogramarea călătoriei la o dată ulterioară, fără niciun cost suplimentar. De asemenea, pasagerii au opțiunea de a solicita rambursarea contravalorii biletului de avion.

Mircea Fechet, ministrul mediului, apelor și pădurilor, a declarat luni că un miliard de ambalaje au fost colectate prin Sistemul de Garanție Returnare. PET-urile plasate în linie ar putea înconjura Pământul de cinci ori, a spus Fechet.

Ministrul mediului susține că sistemul reprezintă un model de sustenabilitate și inovație.

„Un miliard de ambalaje colectate prin Sistemul de Garanție Returnare! SGR este cel mai bun exemplu de sustenabilitate și inovație din ultimii 30 de ani, în materia economiei circulare din România. Vorbim de PET-uri, sticlă sau doze de aluminiu. Cea mai mare pondere o au PET-urile care, plasate în linie, ar putea înconjura Pământul de cinci ori. Pentru prima dată după revoluție, marii procesatori de PET nu mai importă acest material, întrucât SGR-ul furnizează suficientă materie primă”, a explicat Mircea Fechet.

Ținta pentru anul acesta este 3,2 miliarde de ambalaje, iar ministrul se declară optimist.
„Sunt optimist deoarece răspunsul românilor este uimitor. Sunt recunoscător şi mândru pentru determinarea şi efortul vostru al tuturor. Împreună, facem o diferență reală. Drumul nostru spre un viitor mai verde continuă cu sprijinul și cooperarea fiecărui cetățean în parte”, a adăugat Mircea Fechet.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că aproape 800 de kilometri de autostradă și drum expres sunt în lucru în acest moment în România. La finalul acestui an, ne vom apropia de 300 de kilometri dați în folosință, a adăugat Grindeanu.

Potrivit ministrului, în 2022, s-a propus ca în 2023 și 2024 să fie dați în circulație, cumulat, 250 de kilometri de autostradă și drum expres.

„Nu că mențin ce am spus atunci, ci e un lucru pe care îl vom depăși ușor. În mod normal, ne vom apropia de 300 de kilometri. Acum suntem undeva la 140 de kilometri. Cu ceea ce se va întâmpla aici, pe Buzău - Focșani, pe Ploiești - Buzău, ajungem în mod normal până la sfârșitul anului la aproape 300 de kilometri, ceea ce ne duce într-o situație bună”, a explicat Sorin Grindeanu.

Ministrul a mai spus că transporturile trebuie să rămână o prioritate pentru toate guvernele viitoare.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că, în contextul evoluțiilor recente ale situației de securitate și riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Islamică Iran, nivel 8/9. Românilor li se recomandă să evite orice călătorie, pentru întreg teritoriul acestui stat.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește cetățenilor români existența riscurilor de securitate pentru integritatea cetățenilor, cu recomandarea fermă de a evita orice călătorie.

„MAE subliniază că, pe fondul recentelor evoluţii ale situaţiei de securitate din zona Golfului, mai multe companii de transport aerian au luat decizia de a introduce un traseu ocolitor pentru cursele ce tranzitau Golful, Golful Oman sau Strâmtoarea Ormuz, în condiţiile unui risc real la adresa siguranţei călătorilor şi echipajului. Pe cale de consecință, MAE le recomandă cetățenilor români să evite călătoriile cu avionul peste Golf, Golful Oman şi Strâmtoarea Ormuz. De asemenea, MAE le reamintește cetățenilor români care se află pe teritoriul acestui stat să se asigure că au în permanență asupra lor un telefon mobil cu acumulatorul încărcat și credit pentru a putea contacta, la nevoie, misiunea diplomatică și să se informeze în prealabil din mass-media locale și internaționale asupra situaţiei de securitate din zonă”, a transmis MAE.

În plus, MAE le recomandă cu fermitate cetățenilor români care se află în Republica Islamică Iran să își înregistreze prezența la Ambasada României la Teheran.

Premierul Marcel Ciolacu a fost, miercuri, în inspecție pe Valea Oltului. lucrările Împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, Ciolacu a verificat stadiul lucrărilor din zonă. Concluzia lui Marcel Ciolacu este că sunt cele mai grele lucrări de după Revoluție, iar Sorin Grindeanu a promis că traficul se va relua până în 9 august.

„Sperăm să ne ajute și vremea. Este una dintre cele mai mari reallizări. Plus că lucrările grele de fapt acum vor intra în lucru, având front de lucru prin aceste defrișări prin aceste drumuri de acces. Sunt, cred, cele mai grele lucrări pe care le avem după Revoluție, dar trebuie să ne obișnuim cu ele, pentru că trebuie să ne pregătim de Comarnic – Brașov”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că lucrările de pe Valea Oltului sunt în grafic, fiind realizate în proporție de aproape 75%.

„Săptămâna viitoare avem termenul maxim de 9 august când se va redeschide circulația. Nu am niciun fel de motive în acest moment să nu credem că se va respecta acest termen. Au lucrat foarte bine, s-a lucrat în această perioadă consistent, dovadă că s-a ajuns în aceste 3 săptămâni la 75%”, a explicat Sorin Grindeanu.

Amânarea lucrărilor ar fi însemnat o întârziere de un an și penalizare de 80 de milioane de lei, a precizat Sorin Grindeanu.

Cele mai citite

Error: No articles to display