Politică

Un proiect din România va dezvolta componente de microelectronică peste nivelul tehnologic al pieței globale. Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei, Radu Oprea. Demnitarul a făcut declarațiile la finalul…
Finalizarea proiectelor ne oferă o satisfacție imensă, investițiile în școli, alături de cele din sănătate și infrastructură, fiind cele mai semnificative investiții pe care o administrație le poate face. Școala…
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a solicitat măsuri urgente în cazul crizei de la compania TAROM. Am solicitat managementului companiei TAROM să ia urgent măsuri pentru situația actuală, a transmis Grindeanu.…
Partidul REPER a transmisă prin intermediul unui comunicat de presă că „în mod ferm condamnă situația dezastruoasă de la TAROM, considerând-o consecința directă a incompetenței și clientelismului promovate de coaliția…
România și Arabia Saudită au semnat un memorandum în domeniul agriculturii. Documentul a fost semnat la Riad, de miniștrii Agriculturii din cele două țări. Arabia Saudită este o piață de…
Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 9-11 iulie, la Summitul NATO de la Washington. În cadrul evenimentului, se vor adopta decizii importante cu privire la consolidarea sprijinului pe…
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit cu seniorii liberali. De când PNL se află la guvernare, din 2019, pensiile românilor au crescut cu peste 60%, le-a spus Ciucă seniorilor. Liderul…
”Cu încă un pas mai aproape de a avea Gaze pe Valea Buzăului Am semnat astăzi Certificatul de urbanism pentru realizarea proiectului "Conductă de transport gaze naturale pe Direcția Bărbuncești-Măgura-Pătârlagele-Pănătău”,…
Reprezentanții AUR susțin că PSD și PNL au comasat alegerile locale cu cele europarlamentare de frica AUR și a lui George Simion. În plus, ei cred că guvernanții modifică din…