Melania Florescu

Marți dimineață a avut loc o reuniune a Comandamentului Energetic de Iarnă, în cadrul căreia s-a discutat despre stadiul pregătirilor pentru perioada cu temperaturi scăzute și condiții meteorologice deosebite. Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat că la nivelul sistemului energetic național nu sunt probleme majore și că operatorii de distribuție vor interveni prompt în zonele afectate.

„Toți operatorii și-au asumat că intervin și vor interveni prompt pentru reconectarea consumatorilor în cel mai scurt timp posibil. Momentan există două linii de medie tensiune afectate în zona Brăila, cu 2500 utilizatori nealimentați în județ și două linii de medie tensiune în Bacău și Iași cu probleme, 610 utilizatori fiind nealimentați în zonă. La acest moment se intervine în teren pentru remediere. Fenomenul de ploaie înghețată din ultimele zile îngreunează intervențiile la mare înălțime, pe stâlpii de tensiune. Cu toate acestea, suntem pregătiți și nu există probleme majore la nivelul țării. Continuăm să fim net exportatori de energie electrică. În ultimele două zile, România a beneficiat de o producție de energie eoliană la valori ridicate. În contextul gerului accentuat, este posibil ca această producție să scadă, dar suntem pregătiți să compensam cu hidrocentrale și centrale bazate pe gaz și pe cărbune”, a declarat Sebastian Burduja.

Concluzia ministrului este că România este pregătită pentru episodul de iarnă.

„Am reușit să creștem producția de huilă în Valea Jiului cu peste 30%, contând acum pe un stoc de cărbune de aproape 11000 de tone,, în urma investițiilor făcute de Ministerul Energiei și de Guvernul României. În cursul zilei de mâine, va porni și Termocentrala Paroșeni, cu un aport de peste 1200 MWh pe zi în sistemul energetic național. Deși condițiile meteorologice sunt deosebite, la nivelul țării, din punct de vedere al sistemului energetic nu sunt probleme majore. Suntem pregătiți,” a mai transmis ministrul Energiei.

În ceea ce privește sectorul gazelor naturale, gradul de umplere la acest moment al depozitelor este de peste 80%, cu un surplus de peste 170 milioane m3 față de anul trecut. România își poate asigura consumul de gaze naturale, dar din motive pur comerciale se importă și se exportă cantități scăzute de gaz
Producția internă în această perioadă este de aproximativ 24 mil. m3, iar din depozite se extrag între 25 și 30 mil. m3, la un consum estimat zilnic de 50 – 55 mil. m3 în zilele cu ger. Astfel, România își poate asigura consumul de gaze naturale din surse proprii. Din motive pur comerciale se importă și se exportă cantități mici de gaz, de câteva milioane de m3, a precizat ministrul Energiei.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloş, susține că problema posturilor din sistemul de sănătate se va rezolva, probabil, cursul acestei săptămâni
Anunțul a fost făcut în timpul unei conferinţe de presă.

„Încă de anul trecut am făcut aceste demersuri pentru sistemul de sănătate, aprobând, din câte îmi aduc aminte, 4.000 de posturi pentru Ministerul Sănătăţii şi 1.000 de posturi pentru autorităţile publice locale. Acum, la nivelul Ministerului Finanţelor, memorandumul de la Ministerul Dezvoltării Regionale, care răspunde de reţeaua de unităţi sanitare, este elaborat. Sunt 5.000 de posturi care sunt solicitate pentru a fi scoase la concurs. Aşteptăm şi memorandumul de la Ministerul Sănătăţii şi domnul prim-ministru va decide în şedinţa de Guvern demersurile care trebuie făcute mai departe şi sigur problema aceasta, probabil, se va rezolva în cursul acestei săptămâni", a declarat Marcel Boloş.

Ministrul Finanțelor a mai spus că posturi au fost solicitate de toate ministerele. În total sunt 33.000 de solicitări, însă prioritate va avea sistemul de sănătate, a precizat Boloș.

Planetariul Complexului Muzeal de Științele Naturii “Răsvan Angheluță” din Galați va avea tehnologie 8K. Este un proiect unic în Europa coordonat de Consiliul Județean Galați.

Conducerea instituției a aprobat un amplu proiect de modernizare și dotare ale Planetariului de la Complexul Muzeal de Științele Naturii

„Pregătim o super investiție la Planetariul Complexului Muzeal de Științele Naturii. Îl vom dota cu tehnologie de ultimă generație, unică în Europa. Este vorba despre un ecran cu rezoluție 8K. Proiecțiile despre stele, planete și alte fenomene cosmice se vor vedea incredibil de frumos, iar experiența vizuală va fi una de neuitat. Ecranul va fi format din panouri LED special concepute pentru planetariul din Galați, noutatea tehnologică constând în faptul că acestea au din fabricație un aspect curbat, astfel încât tot ansamblul să aibă forma unui dom. Practic, vom avea cel mai modern Planetariu din Europa. De altfel, acest tip de sistem LED pentru planetarii mai există la nivel mondial doar în două locuri din Japonia. Mai mult, sistemul audio va fi unul ultraperformant, iar scaunele vor fi complet computerizate și interactive”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Valoarea investiției este de 22,3 milioane de lei (TVA inclus). Proiectul va fi depus spre finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021 – 2027.

Legea pensiilor a fost adoptată luni seara de Camera Deputaților. La final, premierul Marcel Ciolacu s-a declarat mulțumit și a spus că se vor găsi bani pentru majorări.

Pensiile se vor mări în 2024 de două ori, o dată la 1 ianuarie cu 13,8% și prin recalculare de la 1 septembrie, a explicat premierul.
„Era în jalon în cererea de plată numărul 4, am devansat-o astfel încât să închidem negocierile cu CE în ceea ce privește scoaterea acelui faimos 9,4 care ar fi blocat creșterea pensiilor românilor până în anul 2070. Sunt 4,8 milioane de pensionari în România. 80% au sub 3.000 de lei, 60% au sub 2.000 de lei. Statul român trebuie să asigure această resursă. Sunt ferm convins că vom găsi toată suma când vom veni cu Legea bugetului”, a declarat Marcel Ciolacu.

Proiectul a fost aprobat în Camera Deputaților cu 192 de voturi „pentru”.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, susține că sistemul energetic național și-a demonstrat capacitatea de a depăși primul moment delicat al sezonului rece. Să ai rafale de vânt de peste 100 km/h în Dobrogea și să nu ai nicio problemă în sistemului energetic, e lucru mare, a spus ministrul.

Declarațiile au fost făcute după furtuna din weekend din Dobrogea.

„Final de săptămână și primul test pentru Comandamentul energetic de iarnă. E ușor să trecem cu vederea unele lucruri, dar să ai rafale de vânt de peste 100 km/h în Dobrogea și să nu ai nicio problema la nivelul sistemului energetic național e lucru mare. Unitatea 1 de la Cernavodă s-a deconectat automat ieri, iar azi deja e resincronizată și produce aproape de parametrii normali (1334 MW nuclear la 22:29). Vântul puternic a oprit și centralele eoliene — știu, pare paradoxal”, a transmis ministrul Energiei.

Sistemul a avut un deficit, dar și-a demonstrat fiabilitatea, a fost concluzia ministrului.

„Cert este că am avut un deficit de peste 1700 MW în sistem după deconectarea unității 1 și a centralelor eoliene (față de cât era prognozat). Echilibrarea sistemului energetic național a fost realizată prin hidrocentralele existente — aportul hidro a depășit 43% din mixul de producție ieri seară, cu peste 10% față de cifrele uzuale. Ce bine era dacă aveam Tarnița-Lăpuștești! Sistemul energetic național, prin experții implicați și infrastructura existentă, și-a demonstrat ieri capacitatea de a depăși primul moment delicat al acestui sezon rece. Și nu a fost deloc simplu. Le mulțumesc tuturor celor care și-au făcut datoria. Și da, vom avea și Tarnița-Lăpuștești, am repornit proiectul și sunt convins că într-un an de zile îl putem pune pe șine. Pentru următoarele generații, nu pentru următoarele alegeri”, a precizat Sebastian Burduja.

Ministerul Sănătății a anunțat data de desfășurare a sesiunii extraordinare de concurs pentru intrarea în rezidențiatul pe loc și pe post.

Concursul va avea loc pe 14 mai, în centrul universitar București, pentru locurile și posturile rămase neocupate la domeniul Medicină din toamna anului trecut.

La spitalele din județul Galați sunt scoase la concurs 18 posturi, pentru următoarele specialități:

- Anestezie și terapie intensivă (2),

- Chirurgie generală (2),

- Chirurgie orală și maxilo-facială (1),

- Chirurgie pediatrică (2),

- Chirurgie toracică (2),

- Medicină de urgență (1),

- Neonatologie (2),

- Ortopedie pediatrică (1),

- Sănătate publică și management (2),

- Urologie (3).

Publicația și Metodologia de concurs vor fi aduse la cunoștința celor interesați, prin afișare pe pagina web a Ministerului Sănătății, respectiv pe pagina web rezidențiat.ms.ro.

Consiliul Județean Galați și Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, în parteneriat cu centrul comercial Shopping City Galați, organizează, în perioada 18-21 aprilie, în spațiul expozițional de la parter al mall-ului, expoziția „Palatul Comisiei Europene a Dunării, ieri și azi”.

Evenimentul este organizat pentru a marca Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor Istorice, celebrată anual pe data de 18 aprilie.

Conform reprezentanților bibliotecii gălățene, expoziția cuprinde reproduceri după cărți poștale și fotografii vechi din colecțiile bibliotecii, care ilustrează actuala clădire a Bibliotecii, fost Palat al Comisiei Europene a Dunării, în diverse etape ale existenței sale, cea mai veche imagine datând din anul 1895.

Totodată, în cadrul expoziției, pot fi admirate fotografii făcute recent de către echipa care a realizat turul virtual al monumentului, cu fonduri asigurate de Consiliul Județean prin intermediul Europe Direct.

Palatul Comisiei Europene a Dunării, sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, este primul monument din Galați și al doilea din România care a obținut prestigiosul titlu „Marca patrimoniului european”, acordată de Comisia Europeană.

 

Funcţionarii publici şi personalul contractual din Instituția Prefectului – Județul Galați anunță că sunt solidari cu toți colegii din țară și declară grevă generală, începând cu data de 10 aprilie, de la ora 9,00.

La nivel național, la această acțiune vor participa aproximativ 1.800 de salariați prin încetarea colectivă şi voluntară a lucrului la sediul instituţiilor prefectului din fiecare județ.

„Având în vedere că instituţia prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate, salariații solicită trecerea din categoria funcțiilor teritoriale  în cea a funcțiilor de stat. În acest sens, se așteaptă adoptarea de urgență de către Camera Deputaților a proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice ADOPTAT DEJA DE SENAT”, se arată într-un comunicat de presă remis de organizatorii protestului.

Aceștia spun că, începând cu anul 2017, anul adoptării Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, toate categoriile de salariați au beneficiat de majorări salariale, amintind, ca exemple, ANAF (agenții județene și vămi), OCPI, OPC, APIA, AFIR etc., acestea fiind asimilate funcțiilor de stat.

„Angajații din prefecturi au rămas asimilați funcțiilor de stat doar la capitolul responsabilități, fără a beneficia însă și de drepturile aferente acestora. 

Astfel, Instituția Prefectului, din instituția numărul 1 din județ, a ajuns cenușăreasa administrației publice, fapt ce se reflectă în modul în care angajații instituției sunt tratați de partenerii din administrația publică locală și din serviciile publice deconcentrate”, se menționează în comunicat.

Funcționarii publici și angajații din prefecturi anunță că vor continua greva până când revendicările lor vor fi soluționate.

Primăria municipiului Galați informează că, pentru buna desfășurare activităților organizate cu prilejul Zilei Naționale a României, se închide traficul auto pe str. Brăilei, tronsonul cuprins între str. Cristofor Columb (zona Trei Star) și Inelul de Rocadă.

Astfel, în ziua de 1 Decembrie 2022, în intervalul orar 11.00 – 16.00, se aplică următoarele restricții:

- între orele 11.00 – 12.00, se închide circulația autovehiculelor pe str. Brăilei, tronsonul cuprins între str. Cristofor Columb și bdul. George Coșbuc, precum și pe tronsonul cuprins între bdul. George Coșbuc și str. Constructorilor, doar pe sensul de mers către Inelul de Rocadă, cu excepția mijloacelor de transport public;

- între orele 12.00 – 16.00, se închide circulația autovehiculelor pe str. Brăilei, tronsonul cuprins între bdul. George Coșbuc și Inelul de Rocadă, pe ambele direcții de deplasare.

Municipalitatea gălățeană subliniază că intersecția dintre str. Brăilei și bdul. George Coșbuc va rămâne deschisă traficului rutier în intervalul 11.00 – 16.00, cu excepția momentului traversării acesteia de către convoaiele de tehnică militară, când va fi interzisă circulația autovehiculelor civile în intersecția menționată.

Pe durata desfășurării evenimentelor organizate de Ziua Națională a României, conducătorii autovehiculelor cu masa maxim autorizată mai mică de 3,5 tone au la dispoziție următoarele rute alternative:

  1. str. Brăilei – bdul. Siderurgiștilor – str. Basarabiei – str. Traian – str. Brăilei;
  2. bdul. Marea Unire – str. Regiment 11 Siret – str. Brăilei;
  3. bdul. Marea Unire – str. Cloșca – bdul. Siderurgiștilor;
  4. str. Brăilei – str. Cristofor Columb – str. Mihai Eminescu – str. Alexandru Cernat – str. Mihail Kogălniceanu – bdul. George Coșbuc.

Pentru evitarea apariției blocajelor în trafic, Primăria recomandă evitarea rutei str. Al. Cernat – str. Armata Poporului – str. Roșiori.

Conducătorii auto sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră temporar instituită și să evite parcarea autovehiculelor în perioada menționată pe tronsonul de stradă destinat activităților festive.

În ceea ce privește transportul public, în intervalul 12.00 – 16.00, vor surveni următoarele modificări:

-  traseele 10, 102 și 105 – de la Inelul de Rocadă vor fi deviate pe str. Cloșca – bdul. Marea Unire – str. Prelungirea Coșbuc – str. Brăilei și retur, cu mențiunea că în data de 01.12.2022 traseul 102 va fi asigurat cu autobuze;

-  traseul 23 - de la Inelul de Rocadă va fi deviat pe str. Siderurgiștilor -  str. Gh. Doja – bdul. George Coșbuc și retur;

-  traseul 20 – va fi deviat pe str. Siderurgiștilor -  str. Gh. Doja – bdul. George Coșbuc – str. Brăilei, cu retur pe str. Brândușei;

-  traseul 9 - de la Inelul de Rocadă va fi deviat pe str. Siderurgiștilor -  str. Gh. Doja – bdul. George Coșbuc – str. Brăilei și retur;

-  traseul 16  va fi deviat pe bdul. Cloșca – str. Siderurgiștilor și va deservi stațiile “Casa Roșie”;

-  traseul 37 va fi suspendat în acest interval;

-  traseul 11 va fi deviat de la IREG pe str. Gh. Doja – bdul. George Coșbuc – str. Brăilei și retur.

În timpul defilării tehnicii militare, mijloacele de transport vor respecta indicațiile agenților de poliție rutieră, fiind posibile opriri ale circulației și întârzieri în grafic.

Primăria municipiului Galați informează că, începând din 14 noiembrie, în vederea realizării proiectului „Reabilitare rețea apă potabilă Dn 100 mm”, se închide traficul auto pe următoarele tronsoane de străzi:

- str. Logofăt Tăutu (tronsonul cuprins între str. Universității și str. Nicolae Gamulea),

- str. Ion Creangă (tronsonul cuprins între str. Logofăt Tăutu și str. Fraternității),

- str. G-ral Iacob Lahovary – str. Labirintului (tronsonul cuprins între str. Ion Creangă și str. A.I. Cuza),

- str. Universității (tronsonul cuprins între str. Logofăt Tăutu și A.I. Cuza).

În prima parte, se vor executa lucrările pe str. Logofăt Tăutu - str. Ion Creangă – str. Lahovary, urmând ca, ulterior, să se execute lucrările de pe str. Universității, potrivit sursei citate.

Termenul final de încheiere a lucrărilor este 15 martie 2023.