Anunțuri

Aeronava care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris a fost botezată Nadia Comăneci. Compania TAROM a semnat un acord de utilizare a numelui marei…
O întâlnire în care s-a discutat despre admiterea României în Programul Visa Waiver a avut loc la Palatul Victoria. Au participat reprezentanți ai guvernului român și ai SUA. Admiterea României…
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut o întrevedere cu Șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, Președintele Emiratelor Arabe Unite și conducătorul Emiratului Abu Dhabi. Pe timp de pace putem construi, a…
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a discutat despre agricultura din România cu reprezentanții unor companii din Qatar și Emiratele Arabe Unite. Un nou drum pentru România prin dezvoltarea de proiecte pentru…
Ministrul Dezvoltării Adrian-Ioan Veștea a semnat 25 de contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Ceremonia s-a desfășurat joi. „Prin intermediul programelor coordonate de Ministerul Dezvoltării, locuitorii…
O aplicație care îi anunță scris și sonor pe trecători despre obiectivele culturale din apropiere a fost lansată la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”.Este „o inițiativă care răspunde nevoilor tinerei…
Ministrul Cercetării, Bogdan Ivan, anunță proiecte de un miliard de euro în digital, securitate cibernetică, cloud computing și cercetare, propuse partenerilor din Qatar. „La Doha, Qatar, în cadrul vizitei oficiale…
Pentru al patrulea an consecutiv, comunitatea educațională din Giurgiu este invitată să participe la Gala Excelenței, un eveniment ce își propune să celebreze și să recunoască meritele excepționale ale profesorilor…
Pentru al patrulea an consecutiv, comunitatea educațională din Giurgiu este invitată să participe la Gala Excelenței, un eveniment ce își propune să celebreze și să recunoască meritele excepționale ale profesorilor…