Ministrul agriculturii, Florin Barbu, anunță că încep plățile pentru Programul Tomata. Mii de fermieri români vor primi banii alocați prin schema de finanțare.
Cei mai mulți beneficiari sunt din județul Olt.
„În piețe, în supermarket-uri sau în magazinele de cartier, din toată țara se găsesc roșii românești. Anul acesta, avem 24.472 de fermieri înscriși în Program, cei mai mulți fiind din județele Olt (7923), Galați ( 6651) și Dolj (2017). Cu toții vor primi în conturi în zilele următoare prima tranșă de 1500 euro. În total, am virat 180 de milioane de euro către Direcțiile Agricole Județene pentru a alimenta conturile fermierilor.
Și pentru că ne dorim să avem roșii românești pe tot parcursul anului, fermierii vor primi cealaltă tranșă de 1500 de euro, în septembrie. Succesul acestui program este meritul legumicultorilor noștri, acești români gospodari care au tot sprijinul și respectul nostru. Vom continua să lucrăm pentru a îmbunătăți acest program, care, alături de alte măsuri, susține producția românească”, a precizat Barbu.
Adrian Veștea ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a primit, la sediul ministerului, vizita E.S. domnul Takashi Katae, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în România.
Discuțiile s-au axat, în principal, pe inițierea unor proiecte pilot interinstituționale de cercetare și inovare privind introducerea instrumentelor și tehnicilor digitale în managementul riscului de dezastre, cu implicarea mediului privat, academic și de cercetare și a autorităților publice, care să contribuie la optimizarea planurilor de acțiune și a politicilor de managementul riscurilor, astfel încât autoritățile publice să acționeze rapid și eficient în caz de cutremur. Totodată, ca măsură de prevenție, a fost propusă realizarea unor proiecte pilot pentru integrarea de noi tehnologii și materiale, în procesul de consolidare seismică a clădirilor și în reabilitarea infrastructurii de drumuri locale.
De altfel, anul trecut, în luna martie, România și Japonia au semnat un Parteneriat Strategic, menit să consolideze relațiile de cooperare dintre cele două țări, inclusiv în domeniul reducerii riscului de dezastre.
Cei doi oficiali au convenit asupra realizării unui schimb de bune practici privind reglementările tehnice în domeniile urbanismului și construcțiilor, evaluarea post-dezastru a pagubelor asupra clădirilor, verificarea siguranței post-seism a clădirilor și stabilirea soluțiilor de intervenție, precum și implementarea unor soluții moderne de reconstrucție.
România și Japonia cooperează deja cu succes la nivel științific și tehnologic în cadrul Centrului pentru Optică de Mare Putere de la Măgurele (ELI-NP), obiectiv finanțat prin de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții.
”Am toată încrederea că parteneriatul româno – nipon va continua și va aduce noi oportunități de cercetare și dezvoltare, schimburi de experiență valoroase și rezultate cu efecte vizibile pe termen lung pentru ambele țări. În acest sens, reafirm angajamentul şi întreaga disponibilitate a reprezentanților Ministerului Dezvoltării pentru consolidarea acestei colaborări fructuoase în domenii de interes național și apreciez în mod deosebit angajamentul experților niponi de a participa la acțiuni comune împreună cu statul român”, a subliniat ministrul Adrian Veștea.
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu sportivii care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice Paris 2024. El le-a spus că le va fi suporter și le-a urat succes.
Întâlnirea a avut loc marți.
„Le-am urat azi succes sportivilor și antrenorilor din delegația României la Jocurile Olimpice de la Paris și le-am spus că o țară întreagă așteaptă să retrăiască bucuria și mândria generată de fotbaliștii noștri la Euro 2024! Avem o echipă de tineri talentați și frumoși care se antrenează, în aceste zile, la 42 de grade, cu o ambiție și o energie absolut admirabile. M-am simțit onorat că m-au primit pentru câteva ore alături de ei și le voi fi cel mai mare suporter”, a transmis Marcel Ciolacu.
Premierul a menționat și recompensele pe care le va plăti statul român sportivilor care fac performanțe.
„Aș fi foarte fericit ca, după ce Guvernul a majorat recompensele financiare pentru medalii olimpice, delegația României să ne oblige să plătim cât mai mulți bani după Olimpiada de la Paris! O merită cu prisosință atât ei, pentru munca lor uriașă de patru ani, cât și milioanele de români care le vor ține pumnii la televizor”, a precizat Ciolacu.
Strategia Națională în domeniul Inteligenței Artificiale a fost lansată. Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, susține că astfel nu va mai fi nevoie de mii de contabili.
El a dat exemplul salariilor din Educație în cazul căora plata se va putea face automat. Și dosarele pe finanțări interne sau externe vor fi procesate automat, a mai spus Bogdan Ivan, după adoptarea Strategiei Naționale în domeniul Inteligenței Artificiale
„Nu vor mai avea nevoie de mii de contabili în fiecare entitate, ci vei putea să setezi de la nivel central modul în care se distribuie salariile și se face pontajul și corelarea dintre pontaj și salarizare pentru fiecare angajat”, a explicat ministrul Ivan.
În plus la APIA și AFIR se vor putea procesa automat toate dosarele și aplicațiile pentru finanțările europene.
„Nu vei mai avea nevoie ca un funcționar să stea în spate, să verifice fiecare filă și să dea ok. Vei seta foarte clar care sunt item-ii pe trebuie să îi îndeplinească o aplicație, ei vor fi standardizați și, automat, când vei încărca un proiect de sute de pagini vei avea la final raportul dat de acest sistem automat de procesare a datelor care spune că este ok, confirm, merge mai departe spre evaluare calitativă”, a precizat Bogdan Ivan.
Saloanele vor avea doar câte două paturi, cu grup sanitar propriu, iar pe fiecare etaj va exista și câte o rezervă cu un singur pat.
Mai mult, fiecare secție va avea și câte un salon izolator. Sunt prevăzute 105 paturi, din care 10 pentru secția ATI. De asemenea, vor fi amenajate și patru săli moderne de operații.
România, Bulgaria și Grecia au semnat un acord militar. Acesta prevede înființarea unui Coridor de Mobilitate Militară între cele trei țări.
Partea română a fost reprezentată de ministrul apărării, Angel Tîlvăr.
„Alături de miniștrii apărării din Bulgaria și Grecia, am semnat Scrisoarea de Intenție pentru crearea unui Coridor de Mobilitate Militară între țările noastre. Colaborarea strânsă cu Bulgaria și Grecia ne va permite să răspundem mai eficient provocărilor de securitate actuale și viitoare. Vom continua discuțiile și vom rămâne deschiși și altor inițiative similare, care să ducă la consolidarea rolului României în cadrul Alianței Nord-Atlantice”, a explicat ministrul român.
Proiectul propune crearea unor rute principale de aprovizionare între statele participante, prin reducerea birocrației în timp de pace și eficiență maximă în situații de urgență și criză, ținând cont de inițiativele NATO și naționale.
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat că Parteneriatul Strategic România-SUA este pilonul central al politicii noastre externe. Săptămâna trecută Ciucă a participat la Summitul NATO de la Washington.
Potrivit lui Ciucă, Parteneriatul va fi folosit și pentru sprijinirea Ucrainei.
„Parteneriatul Strategic România-SUA este pilonul central al politicii noastre externe. În jurul său s-a construit drumul României către NATO, alianță care ne oferă umbrela de securitate ce ne-a ajutat să creăm un mediu politic stabil și un climat economic de dezvoltare. Împreună cu SUA și cu ceilalți aliați, vom continua să sprijinim Ucraina și partenerii vulnerabili de la Marea Neagră”, a transmis Nicolae Ciucă.
Președintele Senatului a vorbit și despre rolul pe care îl va juca NATO în viitor.
„Așa cum s-a subliniat la Summitul NATO care tocmai s-a încheiat, Alianța Nord-Atlantică a apărut în urmă cu 75 de ani pentru a apăra Europa de armatele Moscovei. Astăzi, continentul se confruntă cu aceeași amenințare și membrii NATO trebuie să se protejeze de provocările rusești. Sunt sigur că România va avea parte în următorii 75 de ani de pace și prosperitate, doar ca parte a NATO și alături de partenerul strategic american, așa cum întreaga Europă de Vest a avut parte în ultimii 75 de ani”, a precizat Ciucă.
Ministrul Economiei, Radu Oprea, anunță că 100 miliarde EURO reprezintă ținta exporturilor României pentru anul acesta. Este o țintă care poate fi atinsă prin dialog și susținere a intereselor industriei românești, dar și prin deschiderea de piețe noi.
Anul trecut, valoarea exporturilor a fost de 93 miliarde de EURO.
„100 miliarde EURO Aceasta este ținta exporturilor României pentru anul acesta.În 2023 am atins valoarea de 93 miliarde de Euro. Industria auto a fost principalul exportator, de aceea am susținut poziția ACAROM ( Asociația constructorilor de automobile din România) la Budapesta la reuniunea miniștrilor economiei din UE. De regula, mă întâlnesc cu reprezentanții industriei înainte de reuniunile interministeriale pentru a defini poziția de țară, dar și după aceea pentru a-i informa despre discuțiile avute și poziționarea celorlalte state membre”, a explicat Radu Oprea.
Ministrul Economiei a arătat cum pot crește exporturile României.
„Prin dialog și susținere a intereselor industriei românești putem crește valoarea exporturilor, dar și prin deschiderea de piețe noi. Iar acest lucru l-am reușit împreună cu Florin Barbu ministrul agriculturii, cu ANSVSA. Am deschis anul acesta piețe noi pentru carnea de pasăre sau cerealele din România, de la țări din zona Golfului până în Vietnam. Iar pentru cei care uită ca marea este făcută din picături le spun că sunt antreprenori care au debutat prin Start Up Nation și care exportă prin intermediul platformelor digitale. E-comerțul este o soluție foarte comodă pentru IMM-urile românești și poate fi o platformă de export a produselor "Fabricate în România", a mai spus Oprea.
Marți, Radu Oprea va avea o discuție cu reprezentanții marilor rețele de magazine
„Ne dorim la nivelul Guvernului Marcel Ciolacu să încurajăm exportul de produse românești prin intermediul acestor rețele. În imagini sunt pepeni produși la Însurăței - Brăila care sunt exportați în Polonia. Dacă avem un dialog bun cu mediul de afaceri, țintele propuse pot fi atinse pentru că sunt win-win-win. Câștigă toți cei implicați în proces: producătorii, rețelele de magazine și cetățenii”, a precizat ministrul Economiei.
USR anunță că a depus mai multe amendamente la proiectul privind gestionarea populației de urși astfel încât primarii să aibă pârghii mai multe și mai ușor de accesat atunci când trebuie să intervină în cazurile în care urșii vin în intravilan și pun în pericol viețile oamenilor. USR mai susține că nu va susține propunerile formulate exclusiv în interesul vânătorilor și care nu rezolvă deloc problema de fond.
„Iubim urşii, dar ţinem la vieţile oamenilor! Din păcate, a fost nevoie de tragedia de pe Jepii Mici, unde Diana, o tânără de doar 19 ani a sfârşit sfâşiată de urs, pentru ca România să înceapă să facă paşii necesari pentru a simplifica intervenţia în cazul atacurilor urşilor. În astfel de situaţii pe viaţă şi pe moarte, cei responsabili trebuie să ia măsuri cât mai rapid cu putinţă. Nu trebuie să mai aşteptăm fel şi fel de avize, un lung şir de telefoane, adrese şi aprobări, în timp ce oamenii sunt în primejdie să moară din cauza sălbăticiunilor care au ajuns pe străzi, în oraşe şi în curţile noastre”, declară deputatul USR Daniel Blaga, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură și membru în Comisia pentru administrație.
Prin amendamentele depuse înaintea ședinței comune de azi a Comisiilor pentru agricultură și pentru administrație, USR vrea ca viețile oamenilor să fie apărate prin măsuri eficiente de intervenție, dar și prin prevenție și educație”.
USR cere să fie extrase doar exemplarele de urși care coboară în intravilan sau care creează probleme, iar procedura de intervenție să fie simplificată astfel încât primarii să poată adopta rapid măsuri eficiente de protejare a comunității.
Concret, USR propune modificarea OUG 81/2021 astfel încât să nu fie obligatorie intervenția graduală:
Art. 5. (1) Intervenția imediată asupra exemplarelor de urs aflate în intravilanul localităților se efectuează începând cu metoda alungării.
(2) În cazul în care exemplarul alungat revine în 24 de ore în intravilanul localităților, echipa de intervenție procedează la tranchilizarea și relocarea acestuia, dacă se îndeplinesc condițiile relocării, sau la extragerea ursului prin eutanasiere sau împușcare.
Extragerea ursului prin eutanasiere sau împușcare ar urma să se facă în anumite condiții, ca și până acum.
În ceea ce privește cota de prevenție, adică numărul de exemplare de urs brun care pot fi împușcate anual în scopul prevenirii atacurilor și a pagubelor materiale, USR cere ca aceasta să se realizeze exclusiv prin personalul tehnic al fondurilor de vânătoare, nu prin vânători.
De asemenea, USR cere urgentarea rezultatului recensământului științific pe probe genetice pentru a putea ști câți urși avem în România și câți trebuie recoltați.
„Noi, USR, am scris amendamente care o să rezolve o parte din problemele create de urși. Mi-e teamă însă că interesele vânatorilor, reprezentate de PSD-PNL, vor fi satisfăcute foarte curând. Nu va conta că cetățenii nu vor fi protejați și nu se vor rezolva incidentele și pagubele provocate de ursul brun. Se dorește ca fondurile de vânătoare să poată să vândă exemplare de urs cu bani frumoși. Iar asta înseamnă că vânătorii vor împușca exemplare mari, în inima padurii, care nu au coborât în intravilan și nu au creat niciodată probleme”, afirmă senatorul USR Aurel Oprinoiu, președintele Comisiei pentru mediu din Senat.
Legea privind urșii va fi dezbătută luni, de deputații convocați într-o sesiune de urgență.
Pista 2 și căile de rulare de la Aeroportul Otopeni au fost modernizate și sunt gata de operațiuni. Anunțul a fost făcut de Compania Națională Aeroporturi București.
Potrivit sursei menționate, investiția, care a presupus lucrări de amploare la cele cinci căi de rulare aferente Pistei 08L-26R de decolare-aterizare, face parte din strategia CNAB de creștere a capacității operaționale a Aeroportului Henri Coandă și de optimizare a condițiilor de operare a aeronavelor.
Odată cu finalizarea lucrărilor, pe aceste suprafețe vor putea fi operate fără restricții aeronavele de cod superior (cod E, ex: Boeing B777, Airbus A330).
De asemenea, căile de rulare la Pista 2 au fost modernizate, iar balizajul a fost realizat cu tehnologie LED.
Valoarea lucrărilor pentru această primă fază este de 107 milioane lei.