Liderul PSD, Marcel Ciolacu, susține că Republica Moldova are nevoie de un partid social-democrat proeuropean, subliniind că lucrările Congresului al X-lea extraordinar al Partidului Democrat se vor desfăşura sub egida unităţii social-democraţiei pentru consolidarea unei forţe politice profesioniste, în care doctrinele politice contează "mai puţin".
"Republica Moldova are nevoie de social-democraţi. Este un moment în care contează mai puţin doctrinele de dreapta sau de stânga, Republica Moldova are nevoie de un partid social-democrat proeuropean şi, din câte ştiu eu, - e aici şi domnul prim-ministru - din 2009, dumneavoastră aţi fost primii care aţi declanşat parcursul european al Republicii Moldova. Cred că românii trebuie să ştie acest lucru şi trebuie să ne ridicăm la aşteptările lor şi sunt ferm convins că după acest congres care cred că va fi sub egida unităţii social-democraţiei, cu toţii vom consolida o forţă politică profesionistă în Republica Moldova, care în perioada următoare va avea foarte multe de spus, atât în Republica Moldova cât şi în România, dar şi în Europa", a declarat Ciolacu
Consiliul Județului Galați a încheiat un acord de colaborare cu raionul Strășeni din Republica Moldova, pentru dezvoltarea mai multor proiecte.
„Avem o relație foarte bună cu reprezentanții administrației locale din Republica Moldova, alături de care derulăm deja mai multe proiecte transfrontaliere importante, cum ar fi construirea unei clădiri noi pentru secția de Pediatrie a Spitalului Orășenesc Târgu Bujor sau amenajarea unei săli noi de spectacole la Centrul Cultural “Dunărea de Jos”.
Astfel, după Cahul, Hîncești, Anenii Noi și Cantemir, am semnat un parteneriat și cu autoritățile din raionul Strășeni, alături de care vom pregăti diverse activități și viitoare proiecte cu fonduri europene”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că săptămâna viitoare, împreună cu premierul Nicole Ciucă, preşedintele PNL şi vicepremierul Hunor Kelemen, preşedintele UDMR, va face un anunţ cu privire la creşterea pensiilor.
„Împreună cu ministrul de finanţe şi cu domnul prim-ministru am avut şi aseară o discuţie destul de lungă pe construcţia bugetului pe anul viitor. Avem o anvelopă pentru o mărire de 15%. Repet: eu nu pot fi de acord ca în acest moment să se mărească la toată lumea cu 15%.
Se va mări categoric la toată lumea punctul de pensie: nu ştiu dacă va fi 6, dacă va fi 12. Cert este că trebuie să oprim anumite sume pe care să le direcţionăm categoriilor defavorizate, pentru că aşa se face în orice economie. Mai mult ca sigur săptămâna viitoare, împreună cu domnul prim-ministru şi cu domnul Kelemen Hunor, vom veni şi vom anunţa cu exactitate", a declarat Marcel Ciolacu.
În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență va fi depus un proiect pentru amenajarea în județul Galați a trei noi centre de colectare cu aport voluntar a deșeurilor inerte, a deșeurilor vegetale și a celor care nu pot fi colectate în pubele individuale de către operatorul de salubritate. Valoarea acestei investiții de mediu este de 13.676.362 de lei.
“În astfel de centre vor putea fi aduse și valorificate așa numitele deșeuri inerte, cum ar fi molozul rezultat din demolări, mobila deteriorată sau electrocasnicele uzate. Am depus deja spre finanțare astfel de proiecte pentru municipiul Galați și alte patru localități din județ. Astăzi, am aprobat investiții similare și pentru comunele Berești-Meria, Brăhășești și Drăgușeni, care vor deservi peste 50.000 de oameni.
Am preluat deja aproximativ 40.000 de mp de teren pentru amenajarea acestor noi centre, urmând ca și acest proiect de mediu să fie depus spre finanțare în cel mai scurt timp”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Până în acest moment, au fost depuse deja spre finanțare proiecte privind amenajarea unor astfel de centre în municipiul Galați, la Valea Mărului, Târgu Bujor, Slobozia Conachi și Umbrărești.
Valoarea totală a investițiilor, inclusiv cele de la Berești-Meria, Brăhășești și Drăgușeni, este de aproape 65 de milioane de lei.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis condoleanţe tuturor celor care au pierdut persoane dragi în această tragedie şi însănătoşire grabnică celor răniţi, după explozia care a avut loc în Istanbul, şeful statului afirmând că România este alături de poporul turc, în aceste momente dificile.
O explozie puternică a avut loc, duminică, pe celebrul bulevard pietonal Istiklal din Istanbul.
Guvernatorul Ali Yerlikaya a anunţat că în urma exploziei au murit patru oameni şi au fost răniţi 38, conform primelor date.
Alei cu pavaj solar în Grădina Botanică. Este proiectul pe care Consiliul Județean Galați îl pregătește în acest moment pentru a fi depus spre finanțare cu fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Regional 2021-2027. Întreaga investiție presupune ample lucrări de modernizare a Grădinii Botanice, amenajarea unor spații verzi pentru desfășurarea de activități educaționale în domeniul mediului și retehnologizarea Planetariului.
“Este un proiect la care țin foarte mult și la care lucrăm de ceva vreme, astfel încât să-l putem depune imediat ce axele de finanțare vor fi deschise. Vom moderniza întreaga Grădină Botanică, de la spațiile verzi și alei, la mobilier urban și iluminat. Ca un element cu totul și cu totul deosebit și cred că pentru prima oară în țară, vom monta pe o parte din aleile principale ale Grădinii Botanice pavaj solar, prin care vom capta energia solară, care va fi transformată în energie electrică și utilizată pentru iluminat și funcționarea diverselor rețele ce deservesc Grădina Botanică.
Mai mult, vom crea arii tematice în spațiul verde, astfel încât să putem organiza diverse activități educaționale și non-formale pentru copii, tineri și persoane cu dizabilități.
De asemenea, vom dota cu tehnologie de ultimă generație Planetariul din cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii <Răsvan Angheluță>”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În acest moment, se lucrează la realizarea documentației tehnice, în funcție de care va fi stabilită și valoarea acestei investiții.