Horia Tabacu

Ministrul Economiei, Radu Oprea, anunță că industria își continuă redresarea. În luna februarie 2024, față de februarie 2023, producția industrială a crescut cu 0,2%, a transmis ministrul român.

Industria românească își continuă redresarea lunară, ajungând în luna februarie să înregistreze prima creștere anuală, deși condițiile externe dificile nu au dispărut, a anunțat Radu Oprea.
„În luna februarie 2024, față de februarie 2023, producția industrială a crescut cu 0,2%. În cadrul acesteia, producția din industria prelucrătoare s-a majorat cu 0,7%, iar cea din industria extractivă cu 2,9%. Industria românească își îmbunătățește competitivitatea și contribuie din ce în ce mai mult la cererea internă, majorată semnificativ de investițiile publice. Programul PSD „Fabricat în România”, concretizat în programe de sprijin, precum cele destinate industriei prelucrătoare și producției de materiale de construcții, gestionate de MEAT, va accelera creșterea industrială”, a scris, pe Facebook, ministrul Economiei.

Potrivit demnitarului, cele mai mari creșteri de producție, de 15-20% în februarie 2024 față de februarie 2023, s-au înregistrat la fabricarea substanțelor și produselor chimice, la materialele de construcții (produse din minerale nemetalice) și în industria metalurgică.

„Încetarea declinului industriei românești nu este conjuncturală. De la începutul anului, producția este tot mai mare față de sfârșitul anului trecut. În luna ianuarie, producția industrială a crescut cu 1,1% față de decembrie 2023, iar în luna februarie față de luna ianuarie 2024, cu 10,8%, ceea ce înseamnă o creștere cumulată față de decembrie 2023 de 12%”, a fost concluzia ministrului Radu Oprea.

Cătălin Cîrstoiu, candidatul susținut de PSD și PNL pentru Primăria Municipiului București, anunță că nu se retrage din cursa electorală pentru poziția de primar general al Capitalei.

Declarația a fost făcută luni.

„M-am înscris într-o luptă pentru o idee. Din răspunsul meu e evident că da”, a declarat Cătălin Cîrstoiu, după ce a fost întrebat dacă exclude varianta retragerii din cursa electorală.

Zvonul a fost respins și de unul dintre liderii PSD.
„Nu am discutat despre așa ceva. Eu am venit aseară de la Timișoara, nu am auzit asemenea zvonuri. De dimineață au fost colegi din conducerile PSD și PNL, am discutat de campanie”, a transmis prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu. 

Europarlamentarul român Dan Nica, liderul grupului S&D în Comisia pentru industrie, cercetare și energie, a solicitat explicații de la comisarul european pentru Piață Internă, Thierry Breton. Social democratul a făcut interpelările pe tema dependenței față de China în producția de panouri solare și a soluțiilor pentru sprijinirea industriei oțelului, aluminiului și cimentului.

„În această săptămână, din poziția de lider al grupului S&D în Comisia pentru industrie, cercetare și energie, am cerut soluțiile comisarului european pentru Piață Internă, Thierry Breton, atât despre reducerea dependenței față de China în producția de panouri solare cât și sprijinul concret pentru industria oțelului, aluminiului și a cimentului”, a declarat Dan Nica.

Politicianul român a mai spus că importurile de oțel din afara UE nu reprezintă soluția așteptată de industria europeană.
„Prin Net-Zero Industry Act ne-am luat angajamentul că industriile care au emisii de dioxid de carbon vor avea sprijinul Comisiei Europene în drumul lor spre decarbonizare. Importurile de oțel din Turcia, Rusia sau Oman nu au fost și categoric nu vor fi soluția pe care ne-o dorim. Toate aceste lucruri subminează grav eforturile făcute în încercarea de a fi siguri că putem produce în UE toate elementele necesare pentru industriile strategice sau critice.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că rata inflației a scăzut în martie, că PIB-ul a ajuns anul trecut la un nivel record și că numărul românilor aflați în sărăcie extremă a scăzut cu 855.000 în 2023. Datele sunt obținute de la INS și Eurostat.

„1. Rata anuală a inflației a scăzut la 6,6% în martie, de la 7,2% în februarie - INS. 2. PIB-ul României a ajuns în 2023 la cel mai mare nivel din istoria țării, peste 1600 mld lei - INS. 3. Numărul românilor aflați în sărăcie extremă a scăzut cu 855.000 în 2023 față de 2022 – Eurostat”, a anunțat Marcel Ciolacu pe FB.

Potrivit premierului „datele oficiale demonstrează că viziunea propusă românilor la preluarea mandatului de premier a fost una corectă.”
„Investițiile cresc economia și, în mod special, investițiile în infrastructura mare reprezintă soluția pentru reducerea decalajelor în zonele mai puțin dezvoltate.În paralel, așa cum am promis, principalul obiectiv al guvernării a fost creșterea puterii de cumpărare, mai ales pentru cei cu venituri reduse. Am atacat creșterea nesimțită a prețurilor prin plafonarea prețului la utilități și a marjei comerciale la alimentele de bază și, în același timp, am venit cu măsuri active de creștere a veniturilor salariaților (prin creșterea salariului minim) și a pensionarilor (prin creșterea pensiilor), prin pachete de sprijin pentru cei vulnerabili (vouchere pentru facturile la utilități și pentru alimente)”, a precizat Marcel Ciolacu.

Președintele Consiliului Județean, Costel Fotea, anunță că Spitalul „Anton Cincu” din Tecuci are un nou chirurg.

Investiţiile pentru spitalul din Tecuci dau deja roade. Pe lângă servicii medicale mai bune, iată că şi echipa medicală devine pe zi ce trece mai mare, susține Costel Fotea.

 „Astfel, un tânăr chirurg, format la Facultatea de Medicină din Galaţi, s-a alăturat echipei de la Spitalul “Anton Cincu” din Tecuci. Este cel de-al patrulea medic care vine să trateze pacienţii din Tecuci de la începutul acestui an. Iar veste cea mare abia urmează. În curând, vom demara la propriu lucrările la noul spital de la Tecuci, unul modern şi dotat cu tot ceea ce are nevoie.  Pentru că Tecuciul contează cu adevărat pentru mine!”,a  transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă care elimină taxa pe boală. Vor beneficia de scutire mai multe categorii de persoane aflate în concendiu medical.

Noul act normativ prevede că mamele cu copii bolnavi sau cele aflate în situaţii de risc maternal, gravidele, cele aflate în concedii de maternitate, pacienţii cu afecţiuni oncologice şi îngrijitorii lor, persoanele care suferă de afecţiuni grave – HIV/SIDA, TBC sau cardiovasculare, pacienţii cu arsuri grave (marii arşi), precum şi urgenţele medico-chirurgicale în care viaţa pacienţilor este pusă în pericol vor fi scutiţi de la plata contribuţiei sociale pentru indemnizaţiile de concediu medical.

„Principiul este următorul: poate ştiţi, din propria experienţă sau oricum toţi medicii ştiu, pe spatele unei foi de concediu medical se găseşte o listă cu anumite cote, cu anumiţi indici. Ei bine, boală obişnuită înseamnă un indice 01 la concediul medical. Pentru aceste tipuri de concedii medicale, pentru afecţiunile care se încadrează la indicele 01 cotizaţia de sănătate pentru indemnizaţia de concediu medical se va plăti; pentru toate celelalte, însă, ea nu se va plăti. Şi aici intră categoriile despre care presa a comunicat cu îngrijorare şi anumite asociaţii de pacienţi. Sunt exceptate, aşadar, de la plata acestei cotizaţii toate bolile grave aduse în spaţiul public, bolile oncologice, TBC, HIV/SIDA, mari arşi, urgenţele medicale şi o întreagă categorie. Ele se găsesc pe spatele oricărei fişe de concediu medical”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Comisia Europeană a aprobat luni reintroducerea unei scheme de ajutor de stat a României în valoare de 2,5 miliarde euro pentru sprijinirea întreprinderilor în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar de criză și de tranziție pentru ajutoarele de stat adoptat de Comisie la 9 martie 2023 și modificat la 20 noiembrie 2023.
Comisia a aprobat schema inițială la 9 septembrie 2022, iar prima reintroducere a acesteia a fost aprobată la 26 ianuarie 2023 și a expirat la 31 decembrie 2023. În temeiul schemei reintroduse, ajutorul va fi sub formă de garanții și de granturi directe. Schema reintrodusă urmărește să asigure faptul că întreprinderile afectate de perturbările economice provocate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei au în continuare la dispoziție o lichiditate suficientă.

Comisia a constatat că schema României, astfel cum este reintrodusă, îndeplinește în continuare condițiile stabilite în Cadrul temporar de criză și de tranziție. În special, ajutorul nu va depăși 280.000 de euro per întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul agricol, 335.000 de euro per întreprindere care își desfășoară activitatea în sectoarele pescuitului și acvaculturii și 2,25 milioane de euro per întreprindere care își desfășoară activitatea în toate celelalte sectoare. De asemenea, ajutorul va fi acordat până cel târziu la 30 iunie 2024.

Comisia a concluzionat că schema reintrodusă a României este în continuare necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile stabilite în Cadrul temporar de criză și de tranziție. 

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura – Oprescu, a vizitat compania Tapel, o societate de familie din Sibiu, 100% românească, unica din țară care mai produce piele și articole din piele.

Produsele obținute în fabrica din Sibiu sunt în special articole din piele, iar materia primă este prelucrată de firme cu tradiție în tăbăcirea pieilor și accesorii metalice inoxidabile.

Datorită calității și varietății produselor, peste 60% din producție pleacă la export, iar în România produsele lor se comercializează online și în câteva magazine de vânătoare, a transmis ministrul Muncii.

”Am fost impresionată de calitatea și frumusețea produselor pe care le-am găsit în fabrica din Sibiu, unde lucrează doar 20 de oameni. Acest loc reconfirmă faptul că priceperea românilor rămâne un atu care ne poate pune oricând în topul clasamentelor internaționale, dar pe care, din păcate, nu îl sprijinim suficient și pe care nu știm să îl valorificăm în interesul nostru. Statul român trebuie să se implice mai mult, atât în sprijinirea producătorilor mici, dar autentici, cumpărându-le produsele sau asigurându-le prezența la târgurile internaționale, cât și în resuscitarea meșteșugurilor, prin susținerea adecvată a celor care încă le practică cu succes. Am cerut colegilor din Ministerul Muncii să gândească proiecte și să identifice finanțări prin fonduri europene, prin care să dezvoltăm acest sector al meseriilor și meșteșugurilor”, a declarat ministrul Simona Bucura - Oprescu.

Premierul Marcel Ciolacu susține că trebuie să existe o coordonare mult mai clară între Primăria Generală, spitale, Ministerul Sănătății și Guvern. Ciolacu a făcut comentariile în timpul unei vizite la o unitate medicală din București.

Șeful Guvernul a dat exemplul investiției de la Institutul Clinic Fundeni.

„În urmă cu doar două săptămâni, am aprobat în ședința de guvern construirea unui ansamblu medical nou în care să funcționeze Institutul Clinic Fundeni. Vom ridica un complex modern, cu zeci de săli de operație, investiția fiind de 500 de milioane de euro, majoritar din fonduri europene”, a declarat Marcel Ciolacu.

Șeful Guvernului a mai spus că sistemul are nevoie de investiții masive, dar și de colaborarea între autoritățile locale și centrale.

„Nu mai putem continua în clădiri vechi de 65 de ani! Aici vin pentru tratament zeci de mii de pacienți anual din toată țara. Aici avem centre de excelență pentru zona de transplant renal, hepatic, medular. Aici pacienții vin pentru șansa la o nouă viață! Pentru ei, această investiție este una vitală. La fel, pentru cadrele medicale care luptă la propriu să salveze vieți. De aceea, trebuie să avem o coordonare mult mai clară între Primăria Generală, spitale, Ministerul Sănătății și Guvern. Trebuie un plan integrat. În nicio localitate nu se poate clădi ceva fără administrația locală sau fără decidentul din ministere. Toată lumea trebuie să fie o echipă”, a precizat Marcel Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu susține că trebuie să existe o coordonare mult mai clară între Primăria Generală, spitale, Ministerul Sănătății și Guvern. Ciolacu a făcut comentariile în timpul unei vizite la o unitate medicală din București.

Șeful Guvernul a dat exemplul investiției de la Institutul Clinic Fundeni.

„În urmă cu doar două săptămâni, am aprobat în ședința de guvern construirea unui ansamblu medical nou în care să funcționeze Institutul Clinic Fundeni. Vom ridica un complex modern, cu zeci de săli de operație, investiția fiind de 500 de milioane de euro, majoritar din fonduri europene”, a declarat Marcel Ciolacu.

Șeful Guvernului a mai spus că sistemul are nevoie de investiții masive, dar și de colaborarea între autoritățile locale și centrale.

„Nu mai putem continua în clădiri vechi de 65 de ani! Aici vin pentru tratament zeci de mii de pacienți anual din toată țara. Aici avem centre de excelență pentru zona de transplant renal, hepatic, medular. Aici pacienții vin pentru șansa la o nouă viață! Pentru ei, această investiție este una vitală. La fel, pentru cadrele medicale care luptă la propriu să salveze vieți. De aceea, trebuie să avem o coordonare mult mai clară între Primăria Generală, spitale, Ministerul Sănătății și Guvern. Trebuie un plan integrat. În nicio localitate nu se poate clădi ceva fără administrația locală sau fără decidentul din ministere. Toată lumea trebuie să fie o echipă”, a precizat Marcel Ciolacu.