DNA a anunțat marți încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției cu Bulimej Rareș-Gabriel, împuternicit șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, acuzat de luare de mită în formă continuată.
Procurorii au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului Bulimej Rareș-Gabriel, comisar șef de poliție, împuternicit șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (trei acte materiale).
DNA mai anunță că în perioada 2023 – 2024, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel ar fi acceptat de la inculpatul Niță Bogdan, agent de poliție în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, promisiunea primirii unor sume de bani, în schimbul urgentării mai multor programări ale cererilor de depunere a avizelor de muncă / angajare pentru cetățenii străini din țările din afara spațiului Uniunii Europene și, implicit, al urgentării soluționării acestor cereri și pentru eliberarea, în mod preferențial a acestor avize, pe numele și pe seama mai multor firme.
Astfel, Bulimej Rareș-Gabriel ar fi acceptat cu titlul de mită, suma totală de 7.000 de euro și 1.281 de lei (reprezentând contravaloarea reparației unui autoturism) de la inculpatul Niță Bogdan, pentru a urgenta soluționarea a 38 de dosare privind solicitarea eliberării avizelor de muncă / angajare pentru cetățeni străini, în numele și pe seama a trei societăți comerciale.
Totodată, în 3 octombrie 2024, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel ar fi acceptat cu titlul de mită, suma de 12.000 de euro de la inculpatul Niță Bogdan, pentru a urgenta soluționarea a 50 de dosare privind solicitarea eliberării avizelor de muncă / angajare pentru cetățeni străini și pentru eliberarea, într-un termen rapid și în mod preferențial a acestor avize, ocazie cu care s-a procedat la
constatarea infracțiunii flagrante.
„În prezența avocatului, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv aceea de polițist și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public”, a comunicat DNA.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe perioadă de 90 de zile, la Consiliul Local Municipal Brăila – Serviciul de utilitate publică, administrare și gospodărie locală Brăila sau la Direcția Județeană pentru Cultură (D.J.C.) Brăila.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Brăila cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză. Față de inculpatul Niță Bogdan continuă cercetările în dosarul inițial din care a fost disjunsă prezenta cauză.
Aeroportul Internațional Cluj-Napoca a atins pragul de 3 milioane de pasageri pentru al doilea an la rând. Anunțul a fost făcut de reprezentanții aeroportului.
Printr-un comunicat de presă, aeroportul anunță că pasagerul cu numărul 3.000.000 a fost transportat de operatorul aerian Swiss International Air Lines, pe zborul său cu numărul LX 1880, de la Zurich la Cluj-Napoca.
Acesta a fost premiat la debarcare în cadrul unui eveniment.
„Atingerea pragului de 3.000.000 de pasageri pentru al doilea an consecutiv este o realizare remarcabilă, care consolidează poziția noastră ca principal aeroport regional al României. Creșterea traficului lunar,în special în a doua jumătate a anului, extinderea ofertei de zboruri charter și conectarea cu noi huburi importante precum cel din Zurich subliniază angajamentul aeroportului de a oferi servicii de calitate și acces facil către principalele destinații globale”, a declarat David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj.
Conform datelor de trafic înregistrate sau previzionate, fiecare lună a anului 2024 va avea contorizați peste 200.000 pasageri. Luna august este cea mai aglomerată, aeroportul înregistrând un trafic record de peste 350.000 pasageri.
Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti s-a apreciat ușor, cu 0,2%-0,3%, la începutul şedinţei de tranzacţionare de marţi. Luni, toţi indicii au înregistrat pierderi, ca urmare a rezultatului primului tur al alegerilor prezidenţiale din România.
Luni, valoarea de piaţă cumulată a companiilor de la BVB a pierdut 1 miliard de lei ca urmare a rezultatului primului tur al alegerilor prezidenţiale din România.
La debutul sesiunii de marți, cele mai mari aprecieri din BET erau afişate de Transport Trade Services (2,5%), Aquila (1,6%), Digi Communications (1,6%), One United Properties (1,5%), BRD SocGen (1,2%) şi Fondul Proprietatea (0,9%).
Scăderi înregistrau Purcari (-0,4%), Romgaz (-0,4%) şi Hidroelectrica (-0,25%), potrivit bvb.ro.
Adrian Câciu, ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, anunță că peste 650 mii de preșcolari și elevi dezavantajați vor beneficia și în acest an de sprijin din partea Guvernului, în valoare de 500 lei prin tichetele educaționale.
Începând cu data de 18 noiembrie 2024, peste 325 milioane lei vor fi virate pe cardurile educaționale pentru preșcolarii și elevii care au nevoie de acest sprijin.
Aceste tichete sunt menite să reducă riscul de abandon școlar și să îmbunătățească accesul la educație și servicii sociale pentru copiii dezavantajați, a explicat Adrian Câciu.
Tichetele sociale pe suport electronic vor putea fi folosite pentru achiziționarea de materiale școlare, precum rechizite, articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură și ghiozdane, precum și pentru vestimentația necesară frecventării școlii și grădiniței.
În data de 18 noiembrie, va începe încărcarea cardurilor emise in anul scolar anterior.
Pentru preșcolarii și elevii noi, care au dreptul la acest sprijin începând cu anul școlar 2024-2025, tichetele sociale, în valoare de 500 lei, vor fi emise și distribuite în perioada următoare, a precizat Adrian Câciu.
Președintele României, Klaus Iohannis face o vizită oficială în Germania. Potrivit agendei, prima acțiune o va avea sâmbătă după-amiază, când va fi o întâlnire cu omologul său, Frank-Walter Steinmeier. Vizita va ține de vineri până luni și include o întâlnire cu cancelarul Olaf Scholz.
Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 15-18 noiembrie 2024, o vizită oficială în Republica Federală Germania, la Berlin, la invitația Președintelui Federal, Frank-Walter Steinmeier. Programul vizitei cuprinde convorbiri oficiale cu președintele Federal, Frank-Walter Steinmeier, cu Cancelarul Federal, Olaf Scholz, și cu președintele Bundestagului, Bärbel Bas.
De asemenea, președintele României a fost invitat să susțină un discurs în Parlamentul Federal cu ocazia ceremoniei solemne dedicate Zilei Comemorării victimelor războiului și ale dictaturii, pe 17 noiembrie.
„Vizita oficială a președintelui Klaus Iohannis are loc în continuarea vizitei efectuate de președintele german Frank-Walter Steinmeier la București, în anul 2023, și consolidează dialogul dinamic româno-german, reflectând relațiile excelente, cu caracter strategic, dintre România și Germania. Aceste relații se bazează pe o prietenie tradițională, pe o cooperare aprofundată în plan bilateral, european și multilateral, precum și pe legături istorice și interumane îndelungate. Importanta comunitate românească din Germania și minoritatea germană din România au un rol esențial în această relație, acționând ca factori catalizatori ai dialogului și ai cooperării”, a anunțat Administrația Prezidențială.
Întrevederile cu președintele și cancelarul Federal vor fi axate pe aprofundarea cooperării româno-germane în toate domeniile de actualitate, în plan politic, de securitate și economic. Germania este principalul partener comercial al României și al doilea investitor în economia românească și, în același timp, un aliat de încredere al României, care contribuie semnificativ la asigurarea securității europene.
Având în vedere amenințările de securitate actuale și contextul internațional dificil, discuțiile se vor concentra și pe aspecte privind securitatea și pe cooperarea militară, inclusiv întărirea posturii de descurajare pe Flancul Estic al NATO și consolidarea relației transatlantice.
Pe agendă se află, de asemenea, continuarea sprijinului pentru Ucraina și susținerea pentru stabilizarea și dezvoltarea Republicii Moldova, precum și sprijinirea parcursului său european. În cadrul discuțiilor, vor fi abordate, totodată, provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană în actualul context intern și internațional, precum și măsuri pentru menținerea competitivității UE și a unității sale de acțiune.
În discursul pe care îl va susține în Parlamentul Federal, cu prilejul ceremoniei solemne dedicate Zilei Comemorării, președintele Klaus Iohannis va aduce un omagiu memoriei victimelor războiului, tiraniei și violenței.
Programul vizitei oficiale în Germania include, de asemenea, o vizită la Deutschlandhaus, Centrul de documentare despre refugiere, expulzare și reconciliere, și depunerea unei coroane de flori la memorialul Neue Wache, dedicat victimelor războiului și ale dictaturii.
Premierul Marcel Ciolacu va avea în perioada 17-18 noiembrie o vizită de lucru la Bruxelles.
La sediul Alianței Nord-Atlantice, prim-ministrul Marcel Ciolacu va avea o întrevedere oficială cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Tot acolo el se va întâlni cu experții români și membri ai Delegației Permanente a României la această organizație.
De asemenea, șeful Executivului român va avea întrevederi cu președintele ales al Consiliului European, António Costa, și cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola.
Primarul general Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat semnarea unui contract pentru modernizarea cartierului Henri Coandă. Este un proiect care durează de două decenii. Anul viitor, 28 de străzi cu o lungime totală de 10 kilometri vor fi complet transformate, a promis edilul șef.
„Lucrările din cartierul Henri Coandă, începute acum 20 de ani, se apropie în sfârșit de final. Am semnat contractul pentru realizarea lucrărilor de modernizare sistem rutier și iluminat public în ansamblul de locuinţe Henri Coandă – Lotul 2. Prin acest contract, achiziționăm servicii de actualizare a proiectului tehnic și execuție a drumurilor, sistematizarea verticală și a sistemului rutier, precum și execuția rețelei de iluminat public pe 28 de străzi cu o lungime totală de aproximativ 10 km”, a comunicat Nicușor Dan.
Termenul de finalizare pentru serviciile de proiectare este de 2 luni, iar cel pentru execuția lucrărilor este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada de garanție a lucrărilor este de 8 ani.
În ce privește lucrările pentru execuția rețelelor de alimentare cu apă și canalizare pe străzile respective, acestea au fost începute anul trecut și se apropie de final.
„Prin derularea și finalizarea celor două contracte, respectiv cel pentru rețelele de apă, canalizare menajeră și canalizare pluvială, precum și cel pentru realizarea drumurilor și a sistemului de iluminat public, toți locuitorii din cartierul Henri Coandă vor avea acces la sistemul de utilități publice constând în alimentare cu apă și canalizare și la o infrastructură rutieră și de iluminat public modern”, a precizat Nicușor Dan.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a comentat nominalizarea a două filme românești la Premiile Europene de Film 2024. Confirmă valoarea cinematografiei românești pe scena internațională,a spus Turcan.
Este vorba despre filmele „Anul Nou care n-a fost” și „Trei kilometri până la capătul lumii”.
„Anul Nou care n-a fost și Trei kilometri până la capătul lumii aduc cinste României prin nominalizările primite la prestigioasele Premii Europene de Film 2024, considerate pe bună dreptate „Oscarurile Europei”! Selecțiile filmelor Anul Nou care n-a fost la categoria European Discovery 2024 – Prix FIPRESCI și Trei kilometri până la capătul lumii la European University Film Award reprezintă o recunoaștere remarcabilă a talentului și creativității echipelor din spatele acestor producții, care ne-au bucurat în ultimele luni prin prezența lor la numeroase festivaluri internaționale”, a scris minitrul Turcan pe Facebook.
Potrivit ministrului Culturii „nominalizările confirmă valoarea cinematografiei românești pe scena internațională, demonstrând că eforturile și dedicarea realizatorilor noștri sunt apreciate în întreaga Europă”.
Ministerul Culturii va continua să sprijine dezvoltarea și promovarea cinematografiei, a precizat Raluca Turcan.
Destinația turistică România va fi promovată mai intens în Marea Britanie. Aceasta va fi vizibilă la World Travel Market Londra și în cadrul campaniei OOH de promovare pe autobuzele din principalele orașe britanice, a anunțat Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT).
MEAT intensifică promovarea României ca destinație turistică în Regatul Unit prin participarea la târgul internațional de turism „World Travel Market” (WTM) și printr-o campanie outdoor (OOH) desfășurată pe autobuzele din Londra, Manchester, Birmingham și Liverpool. Aceste inițiative se desfășoară simultan în luna noiembrie, în preajma sezonului sărbătorilor de iarnă, și sunt orientate către atragerea turiștilor britanici și a celor internaționali.
MEAT participă, în perioada 5-7 noiembrie, la WTM Londra, un eveniment Business-to-Business (B2B) de referință pentru profesioniștii din domeniul turismului. Standul național al României reunește 35 de co-expozanți, inclusiv tour operatori, hotelieri, asociații și federații de profil și Organizații de Management al Destinației.
În cadrul standului României, co-expozanții au la dispoziție spații dedicate pentru întâlniri B2B și o zonă de conferințe unde vor susține, pe durata celor trei zile de manifestare expozițională, prezentări despre oferta turistică locală. În plus, ansamblul folcloric din Craiova va fi prezent pentru a interacționa cu vizitatorii, în scopul promovării autenticității și tradițiilor românești. De asemenea, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, este prezentă pentru a face cunoscută povestea Târgului de Crăciun din Craiova, recunoscut drept unul dintre cele mai frumoase din Europa și clasat pe locul al II-lea în topul European Best Destinations.
Simultan cu prezența la WTM, România derulează în perioada 4 noiembrie – 4 decembrie, o campanie OOH pe autobuzele supraetajate din Londra, Manchester, Birmingham și Liverpool. Campania include, astfel, 150 de autobuze în Greater London, oferind o acoperire estimată de 51,1% din populația Londrei, cu un impact de peste 16 milioane de impresii. Alte 50 de autobuze vor traversa Centrul Londrei, generând un estimat de aproximativ 5,6 milioane de vizualizări. În Manchester, Birmingham și Liverpool, campania se derulează pe 50 de autobuze regionale, asigurând o rată de acoperire de 4,41% la nivel național. Acțiunea, care poartă mesajul „Hop on board to Romania” va beneficia, astfel, de o vizibilitate extinsă, amplificată de aglomerația urbană și de audiența diversificată din aceste orașe.
Regatul Unit se numără printre principalele piețe de interes pentru turismul românesc. Conform estimărilor pentru anul curent, britanicii vor realiza peste 97 de milioane de călătorii internaționale, cheltuielile urmând să atingă 90,46 miliarde de dolari. Interesul lor față de România a crescut constant în ultimii ani, în perioada 2007-2017 destinația noastră înregistrând cel mai mare ritm de creștere în opțiunile acestora de vacanță, cu o revenire spectaculoasă în 2022, atunci când a fost atinsă o creștere de 280% față de 2021. Trendul crescător s-a menținut și în 2023, cu o creștere de 26,5%. În general, turiștii britanici sunt atrași de diversitatea peisajelor naturale, de turismul cultural și de oferta de city-break, precum și de conectivitatea aeriană optimizată între cele două țări.
Prin intermediul schemei de ajutor de minimis aprobată prin Ordinul nr. 330/2023, cheltuielile operatorilor economici, prezenți în standul României de la WTM Londra, sunt acoperite în totalitate, în ceea ce privește taxa de participare, închirierea spațiului și personalizarea desk-urilor. De asemenea, MEAT suportă 50% din costurile de transport extern pentru câte un reprezentant al fiecărui operator economic, cu condiția ca această sumă să nu depășească 500 de euro, precum și 50% din prețul primei nopți de cazare, la nivelul baremelor stabilite pentru instituțiile publice, a precizat MEAT.
Premierul Marcel Ciolacu susține că majorarea bugetului Apărării la 3% din PIB încă nu reprezintă o necesitate. Șeful Guvernului a mai spus că viitorul premier ar trebui să prezinte „un buget multianual, pe toți cei patru ani, pe sistemul bugetului Comisiei Europene”.
„Încă nu este o necesitate. Cred că prioritatea numărul 1 pentru România în acest moment este de a acoperi investițiile în infrastructură prin fondurile europene și prin PNRR. De asemenea, ați văzut o nouă abordare și cu un împrumut direct de la Guvernul Statelor Unite și după gestul făcut de România cu donația unui sistem Patriot, multe state au venit deja în ajutorul României pentru a acoperi suma respectivă. Cred că e și acoperită în acest moment. Deci am ieșit cumva din acel cerc și avem o abordare mult mai bună”, a explicat Marcel Ciolacu.
Orice modificare a bugetului trebuie să fie stabilită de următorul premier, a mai spus Ciolacu.
„Sunt ferm convins că viitorul prim-ministru va vedea..., va da viziunea domniei sale. Ce îmi doresc eu de la viitorul prim-ministru este să avem un buget multianual, pe toți cei patru ani, pe sistemul bugetului Comisiei Europene”, a precizat Ciolacu.
Error: No articles to display