Marius Buse

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat că vrea modificarea Constituției. Potrivit acestuia, social-democraţii Titus Corlăţean şi Robert Cazanciuc vor pregăti un material cu priorităţile PSD privind modificarea legii fundamentale, arătând că va trebui să existe o discuţie şi în cadrul coaliţiei.

”Mă folosesc de acest prilej pentru a vă aminti că România are nevoie de o dezbatere serioasă despre reforma constituțională. Eu cred că ne aflăm în ceea ce specialiștii în drept numesc ”momentul constituțional”. Am ratat acest moment după integrarea în UE și NATO. Am ratat în 2011 și am ratat în 2013 când am avut o largă majoritate parlamentară. Din punctul meu de vedere, cu o majoritate de peste 65 la sută în Parlament avem puține scuze dacă vom rata din nou.

Societatea așteaptă o Constituție modernă care să reflecte realitatea și să ofere soluții inovative la provocările viitorului. (...(Am avut o discuţie acum două săptămâni cu domnul Titus Corlăţean şi cu domnul Robert Cazanciuc pe acest subiect, o să pregătească dânşii un material pe care o să-l prezint partidului, ce vedem noi prioritar pentru modificarea Constituţiei, dar oricum va trebui o discuţie şi în cadrul coaliţiei”, a spus Ciolacu. 

 

 

Românii vor putea alege mai uşor produsele alimentare mai bune pentru sănătatea lor. Este vorba de un proiect de lege inițiat de Adrian Wiener, deputat USR şi medic, privind introducerea etichetei Nutri-Score, care informează consumatorul asupra calităţi nutriţionale a produsului.

„Semaforul alimentelor”, cum mai este numită etichetarea Nutri-Score, este folosit cu succes în mai multe ţări europene. Sistemul Nutri-Score urmăreşte să faciliteze consumatorilor alegerea alimentelor mai sănătoase, pentru a limita bolile cardio-vasculare, obezitatea şi diabetul, dar şi să stimuleze industria agro-alimentară pentru a creşte calitatea nutriţională a produselor oferite spre vânzare.

„Hrana poate fi aliat sau inamic în faţa bolilor cardio-vasculare, a diabetului sau a obezităţii. Iar eticherea Nutri-Score, gratuită şi voluntară, poate fi de un real folos în informarea consumatorului asupra calităţii nutriţionale a produselor alimentare, astfel încât el să aleagă alimentele mai bune pentru sănătatea sa. Introdus în Franţa în anul 2016, sistemul este implementat astăzi în mai multe state europene. În Franţa, după trei ani de implementare, rezultatele erau deosebit de încurajatoare: peste 500 de producători optaseră pentru etichetarea produselor, iar peste 50% dintre francezi declarau că şi-au schimbat în bine cel puţin un obicei alimentar”, a anunțat deputatul USR Adrian Wiener, potrivit News.ro.

Nutri-Score este o etichetă, pe lângă cea obligatorie, care informează consumatorul, într-o formă simplificată, asupra calităţi nutriţionale a produsului. Sunt 5 culori, de la verde închis (care indică produsele cu cea mai înaltă calitate nutriţională) la portocaliu închis (pentru produsele cu o calitate nutriţională mai scăzută), şi 5 litere, de la A la E. Măsurătorilor Nutri-Score se fac per 100 g sau 100 ml de produs şi sunt luate în calcul două componente.

Sistemul Nutri-Score este folosit în Franţa, Germania, Belgia, Spania, Olanda, Luxemburg, Elveţia şi Polonia, mai spune iniţiatororul. Potrivit studiilor realizate în statele europene care au implementat Nutri-Score, în cazul consumatorilor care au ţinut cont de „Semaforul alimentelor” în alegerea produselor, calitatea coşului de cumpărături a crescut, din punct de vedere nutriţional, cu aproape 10%.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunță că s-a aprobat în Guvern Ordonanța de Urgență prin care se stabilește că persoanele cu venituri reduse vor primi ajutor, pentru achiziționarea de alimente.

 ”Astăzi am aprobat în Guvern Ordonanța de Urgență prin care se stabilește că persoanele cu venituri reduse vor primi ajutor, pentru achiziționarea de alimente. În pofida tuturor comentatorilor și postacilor de pe margine, care, atunci când au guvernat, nu au fost în stare să demonstreze nimic, PSD se ține de cuvânt! Am acordat ajutor pensionarilor și persoanelor cu dizabilități la început de an, extindem acum categoriile de beneficiari care vor primi, în acest an, de patru ori, ajutorul pentru alimente!”, a scris ministrul Budăi, pe Facebook.

Voucherele pentru alimente de bază sunt în valoare de 50 de euro și se acordă la fiecare două luni, ”pentru familii cu cel puţin doi copii sau monoparentale, cu venit mai mic de 600 de lei pe lună, pensionarii care au un venit lunar mai mic de 1.500 de lei, persoanele cu venit minim garantat, persoanele cu dizabilităţi”.

Autoritatea Aeronautică Civilă a aprobat proiectul aeroportului din zona Galați-Brăila astfel încât autoritățile gălățene și brăilene să poată începe demersurile pentru realizarea studiului de fezabilitate.

Specialiștii de la București au făcut expertizele privind condițiile de vânt și precipitații, numărul de ore de ceață și soare și structura solului.

„Am primit un răspuns favorabil și de la Autoritatea Aeronautică Civilă din România, astfel că ne pregătim deja să facem noi pași pentru ca aeroportul să devină realitate. Lucrăm împreună cu ai noștri colegi de la Consiliul Județean Brăila, cu care avem încheiat un parteneriat serios în această privință, iar toate aceste proceduri se derulează prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport, din care mai fac parte și consiliile județene de la Ialomița și Călărași”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Aeroportul ar putea fi construit la Braniștea, în județul Galați, și este inclus în Master Planul General de Transport al României.

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu prilejul marcării zilei de 9 mai 1945 – încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa şi capitularea Germaniei Naziste. „Credeam că cel de-al Doilea Război Mondial va fi ultima oară când vom avea parte de războiul total, distructiv, pe scară largă în Europa, când tehnica militară și bombele au pus la pământ orașe, sate, oameni, vieți și destine”, afirmă premierul.

„Europa a fost zguduită de război pe scară largă în mijlocul secolului trecut în ceea ce avea să devină cel de-al Doilea Război Mondial, când Germania nazistă, o dictatură având la bază ideologia de extremă dreaptă a lui Hitler, a vrut să cucerească lumea. La 7 mai 1945, trupele germane au capitulat necondiționat în Vest, iar la 9 mai 1945, în Est. Dorința de cucerire și dominație prin forța armelor s-a sfârșit tragic, dar a deschis calea revenirii la pace, la Europa unită, la democrație.

Au fost 6 ani de profundă suferință pentru întreaga omenire. Pentru Europa, cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat distrugere, a însemnat tragedie umană și, de asemenea, eroismul rezistenței vitejești a statelor supuse invaziei, cuceririlor, dominației străine. Pactul Ribentropp-Molotov dintre Germania nazistă și Rusia sovietică, care a pregătit declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, este cea mai perfidă expresie a politicii de Mare Putere, o formulă de împărțire a lumii, teritoriilor și de batjocorire a sorții oamenilor, de nesocotire a voinței popoarelor, a dreptului lor la viață și istorie, la suveranitate, independență și integritate teritorială, a dreptului lor la pace.

Credeam că cel de-al Doilea Război Mondial va fi ultima oară când vom avea parte de războiul total, distructiv, pe scară largă în Europa, când tehnica militară și bombele au pus la pământ orașe, sate, oameni, vieți și destine. Din păcate nu a fost așa: astăzi Rusia a declanșat un război de cucerire pe scară largă împotriva Ucrainei, război prin care pune sub semnul întrebării securitatea în Europa, dreptul internațional, lumea bazată pe reguli. Rusia și-a încălcat, astfel, toate angajamentele pe care le-a luat după al Doilea Război Mondial, promovând excepționalismul și suveranitatea limitată în Europa, nesocotirea Chartei ONU și a tuturor angajamentelor luate după sfârșitul Războiului Rece.
 
Este motivul pentru care România, poporul român și cetățenii noștri celebrează astăzi victoria Rațiunii, Adevărului și a Dreptății asupra militarismului, autoritarismului și dictaturii în Europa. În 1945 a fost vorba despre nazism, cea mai oribilă formă de degradare umană, care a pus sub semnul întrebării dreptul la viață și la existență egală pe baza rasei și etniei. Holocaustul e pe deplin legat de cel de-al Doilea Război Mondial și va rămâne o rană adâncă în istoria omenirii, pe care nu mai trebuie ca nimeni, niciodată să o uite.
Lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial trebuie să ne facă să nu tolerăm războiul total și nejustificat, aruncatul cu cuvintele și etichetele legate de nazism sau folosirea unei asemenea imagini a propagandei pentru a justifica un război de cucerire împotriva unui stat independent, așa cum procedează astăzi Rusia în Ucraina. Sărbătoarea încheierii războiului și înfrângerii Germaniei Naziste trebuie să fie un moment de mobilizare dar și de speranță pentru înfrângerea viitoare a aventurismului militarist rus, condamnat cvasi-unanim la nivel mondial prin votul a 144 de state din întreaga lume, în cadrul Adunării Generale a ONU.

Astăzi, în plin secol XXI, nu mai e loc de sfere de influență și suveranități limitate, de state care aplică politica bunului plac al vreunui lider vremelnic. Suntem o comunitate internațională unită, de state suverane, care a trăit în pace aproape 80 de ani tocmai pentru că a respectat regulile și ne-am respectat unii pe alții. Cel de-al Doilea Război Mondial, al cărui final în Europa îl celebrăm astăzi trebuie să ne reamintească tuturor care e soarta tiranilor și a celor ce visează să ocupe teritoriile vecinilor și să domine lumea. Sperăm ca rațiunea și pacea să revină pe continentul european cât mai curând”, este mesajul transmis de premierul Nicolae Ciucă.

Deputatul Viorica Sandu susține că PSD continuă să vină cu soluții pentru combaterea creșterii prețurilor la alimente sau la alte produse de strictă necesitate.

„Se află in curs de pregătire un act normativ prin care să fie combătută creșterea nejustificată a prețurilor. în situații excepționale. Pe lângă programul de înăsprire a sancțiunilor pentru încălcarea normelor privind protecția consumatorilor, miniștrii PSD din Guvern (Finanțe, Agricultură, Economie) analizează căile legale pentru sancționarea speculei prin care unii operatori economici încearcă să se îmbogățească prin creșterea artificială a prețurilor, în dauna a milioane de români cu venituri mici”, a scris pe pagina sa de Facebook, Viorica Sandu.

Potrivit sursei citate, propunerea de sancțiune este amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancționării, dar nu mai puțin de 10.000 lei pentru contravențiile săvârșite de întreprinderi.

 

În județul Galați se implementează în acest moment o amplă investiție cu bani europeni, de aproximativ 230 de milioane de euro, pentru extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și canalizare în peste 20 de localități. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean, Costel Fotea.
 
„Una dintre multele lucrări din cadrul acestei importante investiții presupune o amplă modernizare a gospodăriei de apă de la Berești, care era într-o avansată stare de degradare.
 
S-a intervenit deja pentru consolidarea bazinului de captare a apei, au fost reabilitate camerele de vane, s-a lucrat la stațiile de tratare, s-au înlocuit peste 4 km de țevi de aducțiune, au fost montate conducte noi și s-a intervenit și la partea de armături. În acest moment, constructorul realizează ultimele reglaje ale echipamentelor.
 
Tot în zona Berești s-a construit și o stație modernă de epurare a apelor. De asemenea, în acest moment se lucrează și la extinderea rețelei de apă și canalizare”, a declarat Costel Fotea, șeful CJ Galați.

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, susține că natalitatea devine, treptat, o problemă globală. 

„ Natalitatea nu mai este doar o problemă națională, ci devine una europeană, chiar globală. România se confruntă cu o scădere demografică accentuată, iar anul trecut am avut cele mai puține nașteri din ultimul secol. Multe familii nu pot face copii, din motive medicale, iar alți tineri se tem să devină părinți din motive pur economice, gândindu-se dacă le vor putea asigura viitorul. Stimularea natalității prin susținerea tinerilor și a familiilor este un obiectiv național și o prioritate a Guvernului. Măsurile propuse în ultimii 30 de ani au fost intenții bune, dar nu au dat rezultatul dorit, din păcate. Este responsabilitatea noastră să nu pierdem timpul”, spune ministrul Familiei. 
 
 Una dintre primele măsuri luate de ministrul Gabriela Firea a fost stabilirea unei colaborări cu Academia România pentru realizarea unor strategii demografice profesioniste.
 
„Avem nevoie de o imagine de ansamblu a problemei ca să putem veni cu soluții punctuale. Până atunci, am pregătit primele proiecte. Mă bucur că noul program de fertilizare in vitro a fost introdus în planul de măsuri Sprijin pentru România.  În următoarele luni, cuplurile cu astfel de probleme încep tratamentele. Pentru acest an, există fonduri programate pentru 5.000 de proceduri.  Pregătim și cele două programe naționale de susținere a tinerilor și familiilor - Family Start și Student Invest. Le vom da posibilitatea tinerilor să obțină mai ușor un credit fie că sunt familii la început de drum sau vor să-și asigure costurile studiilor”, a adăugat Firea.

Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență privind stabilirea cadrului instituţional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României din Fondul pentru Modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

”Investițiile sunt cheia către independența și securitatea energetică a României. Care se vor face și cu banii alocați din Fondul pentru Modernizare. Astăzi am adoptat această Ordonanță de Urgență importantă care va permite gestionarea acestor fonduri. Așa cum am anunțat la începutul lunii aprilie Comitetul de Investiții a dat aprobarea pentru a primi anul acesta aproximativ 1,4 miliarde de euro, din Fondul pentru Modernizare, pentru proiecte importante de investiții la CEO, Transelectrica, dar și pentru modernizarea rețelelor de distribuție energie electrică. Și vom lansa și alte call -uri pentru proiecte de investiții. De asemenea, putem încheia parteneriate cu alte instituții publice pentru a mări absorbția acestor fonduri și pentru a face call-uri de proiecte. De exemplu, ministerul Agriculturii prin AFIR va derula call-uri de proiecte pentru energie regenerabilă și biogaz”, a declarat Virgil Popescu ministrul Energiei.

Fondul pentru Modernizare aflat la dispoziţia României are o valoare de peste 13 miliarde de euro pentru perioada 2021- 2030, evaluare ce are la bază estimările privind prețul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Fondul pentru Modernizare sprijină investițiile în modernizarea sistemelor energetice și îmbunătățirea eficienței energetice, inclusiv finanțarea proiectelor de investiții la scară mică, în concordanță cu obiectivele cadrului de politici ale Uniunii privind clima și energia pentru 2030 și cu obiectivele pe termen lung prevăzute în Acordul de la Paris și contribuie la atingerea obiectivelor Pactului ecologic european prin sprijinirea unei tranziții juste din punct de vedere social către o economie verde.

 

Premierul Nicolae Ciucă a avut astăzi consultări la Palatul Victoria cu reprezentanții Confederației Sindicale Meridian. În cadrul întâlnirii au fost analizate temele semnalate de confederația sindicală și soluțiile pentru protejarea cetățenilor de efectele creșterii prețurilor la energie și produse de bază, îmbunătățirea nivelului de trai și a condițiilor de muncă pentru salariați.

Premierul Ciucă a menționat măsurile incluse în Pachetul “Sprijin pentru Romania”, destinate susținerii populației, îndeosebi categoriilor vulnerabile, precum și economiei românești. Până la sfârșitul săptămânii viitoare vor fi pe masa Guvernului noi reglementări pentru implementarea măsurilor economice și sociale care fac parte din pachetul “ Sprijin pentru România”, a arătat șeful Executivului.

De asemenea, premierul a făcut referire la asigurarea stabilității în sectorul energetic până în aprilie 2023, prin aplicarea măsurilor de compensare a prețurilor la energie și gaze naturale.

Totodată, prim-ministrul Ciucă a subliniat deschiderea Guvernului pentru dialog cu partenerii sociali, în perspectiva identificării celor mai potrivite soluții la problemele cu care societatea și economia se confruntă.

La întâlnirea cu sindicatele au mai participat Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mircea Abrudean, ministrul Muncii și Securității Sociale, Marius Budăi.