Deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu, anunță că Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență prin care devine operațional Sistemul Național Ro-e-Transport numit și „Radarul Mărfurilor”.
„Este un sistem electronic de integrare și monitorizare a mijloacelor de transport marfă, Radarul Mărfurilor, și va monitoriza în timp real deplasarea bunurilor cu risc fiscal ridicat pe teritoriul României. Aceasta măsură este un element cheie în strategia de reducere a evaziunii fiscale”, a transmis deputatul Viorica Sandu.
România are „nevoie de rezultate si în această privință pentru că, din miliardele de lei pe care le vom scoate astfel la suprafață, vom sprijini nivelul de trai al românilor” (Ministrul PSD al Finanțelor, Adrian Câciu)
„Prin această măsură vor fi protejate firmele care își desfășoară activitatea în mod corect și își achită cinstit obligațiile fiscale către stat, iar sumele suplimentare provenite din colectarea cât mai eficientă a taxelor și impozitelor vor fi folosite pentru măsuri de sprijinire a companiilor românești”, a adăugat Sandu.
La inițiativa Președintelui Asociației Administratorilor de Piețe din România, Birț Teodor Ioan, în perioada 12-15 aprilie 2022 a avut loc întâlnirea tuturor actorilor principali din actul producției agricole și comercializării recoltelor din zona de centru-sud a Moldovei: producători, primarii localităților cât și administratorii piețelor agroalimentare care au adus în discuție problemele , provocările și așteptările lor pentru a identifica cele mai bune soluții .
Astfel, împreună cu domnul deputat Laurențiu Gâdei și invitați de primarul comunei Matca, Gheorghe Marin, deputatul Viorica Sandu a vizitat bazinul legumicol Matca din județul Galați.
„Din poziția de fost director general al Administrației Piețelor Galați cunosc preocupările producătorilor agricoli, iar în calitate de parlamentar primele intrebări le-am adresat Ministrului Agriculturii de la acea vreme, pentru soluționarea problemelor ridicate de legumicultorii din județul Galați. Am avut apoi ocazia de a-i pune față în față pe aceștia cu actualul ministru PSD al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, un om dedicat activității sale, pentru că se impuneau măsuri legislative pentru valorificarea producției românești. Ca și gălățean cunosc foarte bine că nicăieri în lume nu există atâtea solarii ca în comuna Matca. În fiecare curte, oricât de mică ar fi ea există solarii.
Nu există mătcaş care să nu fie legumicultor. „Meseria” asta se moşteneşte din tată în fiu și înmagazinează multă muncă. De fapt Matca a fost înscrisă şi pe „harta internaţională” a producătorilor și asta pentru că roşiile de Matca, „marca înregistrată” a localnicilor, au ajuns şi prin pieţele de peste hotare”, a scris deputatul Viorica Sandu, pe pagina sa de Facebook.
De la Primăria comunei Matca, oficialii s-au deplasat spre depozite și au vizitat serele legumicultorului Radu Săndel .
Din discuția cu Florinel Ciocan, președintele Asociației Naționale a Tinerilor Producători de legume Matca, am căzut de acord că legumicultorii au nevoie de sprijin guvernamental, de implementarea de noi programe destinate culturilor legumicole, pentru a fi pregătiți în fața crizei alimentare ce se preconizează.
În Piață agroalimentară Tecuci, împreună cu doamna director Valentina Kramer, am observat pulsul pieței și am remarcat atât dorința consumatorilor de a cumpăra produse românești , naturale cât și a producătorilor autohtoni de a-și valorifica producția pentru că vânzarea produselor și satisfacția cumpăratorilor reprezintă răsplata muncii lor”, a încheiat Viorica Sandu.
Preşedintele Klaus Iohannis a înmânat drapelul tricolor delegaţiiei României care va participa la Jocurile Invictus, un eveniment organizat în acest an la Haga şi care se adresează militarilor care au fost răniţi pe front.
„Am înmânat astăzi drapelul tricolor sportivilor care vor reprezenta în curând România la Jocurile Invictus de la Haga. Rănile militarilor noștri - consecințe dure ale războiului - nu pot fi nicicând vindecate, ele încă dor. În ciuda obstacolelor întâmpinate au decis să nu renunțe, iar puterea lor ne inspiră.
Este admirabilă forța interioară cu care merg mai departe cu demnitate, demonstrând că nu suferința îi definește, ci curajul și hotărârea de a trece peste traumele suferite, dând dovadă de o enormă tărie de caracter. Prin participarea lor la competiția de la Haga, acești oameni extraordinari demonstrează întregii lumi că sunt adevărați învingători!”, a transmis Klaus Iohannis.
Portul Brăila va fi modernizat cu fonduri europene. Este o investiție de peste 26 de milioane de euro, care face parte dintr-o strategie comună a autorităților din Galați și Brăila, de a dezvolta întreaga infrastructură a zonei – rutieră, navală și aeriană.
„Am participat, marți, la Brăila, la conferința de prezentare a acestei importante lucrări care va duce la dezvoltarea de noi rute comerciale și care în mod cert va aduce beneficii și zonei navale gălățene, pentru care sunt prevăzute de asemenea investiții de peste 200 de milioane de euro”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Mai mult, recent, Galațiul a primit o veste bună de la Ministerul Transporturilor. Calea ferată cu ecartament dublu va fi prelungită de urgență cu patru kilometri până în portul Galați, astfel încât trenurile de marfă din Ucraina să fie descărcate direct în navele din port.
„Lucrăm împreună cu ai noștri colegi de la Brăila pentru a implementa cât mai multe proiecte regionale, în cadrul unei strategii clare și coerente, prima din ultimele decenii care se bazează pe documente viabile și cel mai important pe lucrări majore aflate deja în implementare (Podul peste Dunăre, Drumul Expres Brăila – Galați)”, a transmis Costel Fotea.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a avut la Parlament, o întâlnire cu delegația condusă de Kevin McCarthy, liderul minorității republicane din Camera Reprezentanților a SUA.
Marcel Ciolacu a declarat că „această vizită este un important semnal de sprijin pentru România și demonstrează unitatea transatlantică impecabilă în fața agresiunii Rusiei”.
„Această vizită este un important semnal de sprijin pentru România și demonstrează încă o dată unitatea transatlantică impecabilă în fața agresiunii Rusiei. În acest context, am discutat despre sprijinirea unei prezențe avansate unitare a NATO pe flancul estic. Trebuie să ne concentrăm toată atenția și toate resursele pe apărarea colectivă și este crucial să avem o apărare coerentă și pe termen lung, de la Marea Baltică la Marea Neagră”, a spus președintele PSD.
Președintele Camerei Deputaților a reluat ideea potrivit căreia România intenționează să se implice în reconstrucția Ucrainei.
„Totodată, am subliniat intenția României de a se implica în reconstrucția Ucrainei după război. Este o datorie firească pentru un stat care se dovedește un bun vecin, cât și o oportunitate economică uriașă pentru firmele românești. În acest proiect finanțat pe axa UE-SUA, România trebuie să își asume cu determinare rolul de lider regional. În același timp, trebuie să accelerăm și să facem progrese concrete în eliminarea dependenței energetice față de resursele rusești. Finanțarea proiectului celor două reactoare de la Cernavodă trebuie să fie o prioritate, dar și construirea de Reactoare Modulare de Mici Dimensiuni (SMRs). Este vital să identificăm soluții de finanțare pentru promovarea acestor proiecte și să beneficiem de asistența concretă ale SUA în această privință. Mai mult, noul proiect al legii offshore, care va fi depus săptămâna aceasta la Parlament, va contribui semnificativ la creșterea securității energetice a României”, a conchis Marcel Ciolacu.
Premierul Nicolae Ciucă a fost ales președinte al PNL după un Congres extraordinar la care a fost singurul candidat. Acesta a obținut 1.060 de voturi din cele 1.120 exprimate de delegați. 60 de voturi au fost anulate.
Discursul integral al președintelui PNL:
Congresul extraordinar al Partidului Naţional Liberal se întruneşte duminică, 10 aprilie, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noului preşedinte. Premierul Nicolae Ciucă este singurul candidat pentru această funcţie.
„Am decis să îmi depun moţiunea de candidatură pentru funcţia de preşedinte al PNL. Am decis să îmi asum această responsabilitate după o discuţie pe care am avut-o cu colegii şi în urma analizei pe care am făcut-o asupra întregii situaţii politice. (…) PNL este cel mai mare partid de dreapta, are cei buni primari din ţară şi poate ajunge primul partid din România”, a declarat premierul Ciucă
Prim-ministrul candidează la funcţia de preşedinte al PNL cu moţiunea intitulată „Uniţi pentru o Românie stabilă şi puternică”.
Ordinea discursurilor la congresul PNL: Gheorghe Flutur – 5 minute Lucian Bode – 5 minute Rareș Bogdan – 5 minute Iulian Dumitrescu – 5 minute Dan Motreanu – 5 minute Nicolae Ciucă – 15 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, cere guvernului să intervină în cazul angajaților din fabricile românești afectate, spune el, de restricțiile impuse Federației Ruse. „PSD susține sancțiunile împotriva Federației Ruse, dar NU vom fi vreodată de acord cu măsuri care afectează angajații români, locurile de muncă și, în general, economia națională”, afirmă liderul social democraților.